Daniel David a semnat ordinul care reglementează temele pentru elevi

Autor: Cosmin Pirv Postat la 05 decembrie 2025 10 afişări

Temele pentru acasă date elevilor vor fi diferenţiate, unele vor fi obligatorii, iar altele suplimentare, facultative, potrivit unui ordin semnat vineri de ministrul Educaţiei Daniel David.

Daniel David a semnat ordinul care reglementează temele pentru elevi

Potrivit ordinului, tema pentru acasă este necesar să fie stabilită diferenţiat, după cum urmează: tema obligatorie, care are un nivel mediu de dificultate, pentru toţi elevii clasei, şi tema suplimentară, care este facultativă, cu caracter general sau individual-diferenţiată, pentru activităţi de recuperare sau de pregătire pentru performanţă.

La clasa pregătitoare nu se dau teme pentru acasă.

Timpul total alocat la învăţământul primar pentru temele obligatorii va fi de maximum 1 oră, iar pentru toate celelalte niveluri de învăţământ preuniversitar temele obligatorii pentru acasă nu pot depăşi 2 ore.

Respectarea acestor decizii cade în sarcina directorilor şi diriginţilor.

„Tema pentru acasă pentru o disciplină, având drept finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză, poate să fie maximum una pe interval de învăţare (modul)”, se mai arată în ordin.

Conform acestuia, în perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial. Acestea pot fi doar de tip suplimentar.

La stabilirea temelor trebuie evitată oboseala fizică şi emoţionalăa elevilor, reducerea timpului liber destinat unor activităţi recreative sau adâncirea diferenţelor dintre elevii performanţi şi cei aflaţi în dificultate.

De asemenea, ordinul precizează clar că se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsă.

„Cred sincer că această reglementare ajută atât copiii, cât şi profesorii să beneficieze de un context educaţional nu doar performant, ci şi plăcut şi sănătos, întărind încrederea în şcoală şi între elevi-profesori-părinţi. Reglementarea permite flexibilizări ale temelor - obligatorii şi suplimentar-facultative - în funcţie de nevoile copiilor: de la recuperare şi consolidare a competenţelor, până la performanţă şi relevanţă pentru viaţa cotidiană”, a declarat Daniel David, ministrul Educaţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
teme,
elevi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.