Genesis Property: Donează sânge, salvează vieţi
MOTIVAŢIE
România are nevoie de aproximativ 500.000 de litri de sânge donaţi anual, însă mai puţin de 2% dintre români donează regulat, arată statisticile oficiale, care plasează România pe ultimul loc la nivelul Europei. În acest context, Genesis Property, unul dintre cei mai importanţi proprietari, dezvoltatori şi operatori de clădiri de birouri din Bucureşti, sprijină activ donarea de sânge în campusurile din portofoliu, contribuind la nevoia acută de sânge din sistemul de sănătate.
În contextul în care România se confruntă cu un stoc redus de sânge şi un număr mic de donatori recurenţi, Genesis Property şi-a propus să crească astfel nivelul de conştientizare cu privire la importanţa şi necesitatea donării de sânge în comunităţile sale, sporind astfel şi impactul social pe care îl are compania prin contribuţia la creşterea rezervei de sânge existente la nivel naţional.
DESCRIEREA PROIECTULUI
Compania desfăşoară iniţiativa de colectare de sânge începând din 2024, de câteva ori pe an, în rândul angajaţilor care lucrează în clădirile de birouri din portofoliul său, în campusurile YUNITY Park şi West Gate Business District, precum şi în rândul tinerilor cazaţi în campusul privat West Gate Business Studios.
Evenimentele de donare de sânge sunt organizate în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti (CTS), precum şi cu companiile, procesul de donare fiind facilitat pentru cei care lucrează sau locuiesc în clădirile Genesis Property. „Pentru noi, la Genesis Property, responsabilitatea socială înseamnă să generăm valoare dincolo de zona de business şi să construim punţi autentice cu comunităţile în care activăm. Am început acest an cu un entuziasm reînnoit, asumându-ne proiecte ambiţioase şi iniţiative inovatoare care au un impact real. Între acestea, un rol esenţial îl ocupă finalizarea celei de-a treia faze a YUNITY Park, un proiect care redefineşte deja modul de lucru şi de viaţă al oamenilor. Filosofia noastră este simplă: să îmbinăm dezvoltarea sustenabilă cu grijă pentru oameni, pentru ca fiecare acţiune să contribuie la un viitor mai sănătos, mai solidar şi mai responsabil”, declară Alexandru Paneş, process improvement manager la Genesis Property şi coordonatorul programului de donare de sânge desfăşurat de companie.

REZULTATE ŞI IMPACT
O campanie de donare de sânge are un impact social major, atât imediat, cât şi pe termen lung, prin efectele sale directe asupra comunităţii. În primul rând, salvează vieţi, cantitatea de sânge colectată de la fiecare donator putând ajuta până la trei pacienţi, ceea ce transformă gestul individual într-o resursă vitală pentru sistemul medical. În al doilea rând, campaniile creează solidaritate şi coeziune socială. Participanţii devin parte dintr-o mişcare colectivă, în care simt că aportul lor contează şi are valoare reală pentru semenii aflaţi în nevoie. Nu în ultimul rând, un alt efect important este educaţia civică şi responsabilizarea care pot face o diferenţă reală în societate, contribuind la creşterea prevenţiei şi a implicării sociale acolo unde este cel mai mult nevoie.
De la prima iniţiativă de donare de sânge, din iunie 2024, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, aproape 1.000 de angajaţi ai companiilor chiriaşe din YUNITY Park şi West Gate Business District, precum şi tineri rezidenţi în West Gate Studios, s-au înscris la sesiunile de donare de sânge organizate de Genesis Property. Un procent de 25% dintre participanţi au donat sânge pentru prima dată, iar ulterior au devenit donatori recurenţi. Astfel, iniţiativele desfăşurate au contribuit direct la consolidarea şi extinderea bazei de donatori, crescând şansele ca aceştia să doneze periodic şi în viitor.
Peste 280 de litri de sânge au fost colectaţi în total în cadrul celor 11 sesiuni de donare de până acum: 13 iunie, 3 septembrie, 3-4 octombrie, 13-14 noiembrie în anul 2024 şi 12-13 februarie, 26 februarie, 26-27 mai în anul 2025. Această cantitate a ajutat peste 1.100 de pacienţi care au avut nevoie de transfuzii. Până la finalul anului 2025, vor mai fi organizate încă 4 sesiuni de donare de sânge.
Iniţiativa Genesis Property are un impact major pentru pacienţi în nevoie. Potrivit Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină, sângele colectat anual la nivel naţional poate susţine tratamentele a peste un milion de pacienţi din România. Acţiunile periodice de donare sunt esenţiale pentru a menţine stocurile necesare în caz de intervenţii chirurgicale, tratamente pentru boli cronice şi îngrijiri de urgenţă. „O companie cu adevărat responsabilă în domeniul nostru, al imobiliarelor, este cea care înţelege că sustenabilitatea nu se reduce doar la clădiri eficiente, ci înseamnă comunităţi implicate şi sănătoase. Este aceea care îşi pune amprenta pozitivă prin gesturi mici, dar cu efect imediat, cum sunt campaniile de donare de sânge, dar şi prin decizii mari, cum este aderarea la Pactul Global al Naţiunilor Unite. Pentru noi, responsabilitatea presupune consecvenţă, transparenţă şi colaborare - valori care setează standarde în industrie. Iar implicarea noastră în iniţiative civice face parte din strategia prin care contribuim la o societate şi un viitor durabile”, conchide Alexandru Paneş.
„Sustenabilitatea este parte din ADN-ul nostru şi stă la baza viziunii de a fi un lider în sectorul imobiliar din România
în acest domeniu. Integrarea ei presupune atât dezvoltarea de proiecte imobiliare eficiente şi prietenoase cu mediul, cât ş
i iniţiative care adresează direct nevoile comunităţii. ”
Alexandru Paneş, Process Improvement Manager la Genesis Property şi coordonatorul programului de
donare de sânge desfăşurat de companie
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













