O altfel de recesiune, care va ajunge la putere

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 05 decembrie 2025 4 afişări

O altfel de recesiune, care va ajunge la putere

Dincolo de evenimentele curente care au ajuns să facă parte din cotidian – război, inflaţie, tensiunile geopolitice, creşterea curentelor naţionaliste, suveraniste şi nu în ultimul rând apariţia în prim-plan a unor alte generaţii cu o retorică populistă, socialistă (vezi cazul lui Zohran Mamdani, noul primar al New Yorkului) -, pe termen mai lung lumea occidentală se va confrunta, de fapt deja se confruntă, cu scăderea natalităţii şi, mai nou, cu „recesiunea” relaţiilor dintre fete şi băieţi, dintre bărbaţi şi femei, ceea ce are şi va avea un impact major în societate, în business, în economie, în politică, în modul cum vor evolua lucrurile în continuare.

The Economist, cea mai cunoscută revistă săptămânală geopolitică şi de business din lume, are în numărul 8 noiembrie - 14 noiembrie articolul principal legat de „The relationship recession”, în care tratează recesiunea relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, care câştigă teren tot mai mult în lumea occidentală.

Această recesiune influenţează natalitatea, influenţează modul de construcţie şi funcţionare a unei societăţi, modul în care se proiectează viitorul. Femeile câştigă teren şi sunt deja la masa discuţiilor, dar de data asta nu la masa din bucătărie, ci la masa din sufragerie.

Odată cu creşterea nivelului de educaţie (adică fetele nu se mai opresc cu studiile la liceu, ci le continuă), cariera profesională câştigă teren, iar relaţiile care ulterior se transformă într-o familie, cu apariţia unor copii, au trecut pe locul doi.

Conform datelor statistice, fetele pleacă de acasă la o vârstă din ce în ce mai scăzută – 24 şi chiar 22 de ani -, nu neapărat pentru a-şi face o familie, ci pentru a-şi face o carieră.

De partea cealaltă, băieţii nu mai vor să plece de acasă atât de devreme şi amână cât pot de mult ieşirea din casa familială, unde au totul asigurat.

Datele statistice indică faptul că băieţii încep să plece de acasă, asta într-un caz fericit, după 30 de ani, ceea ce are un efect important asupra relaţiei cu o fată. În acest context, şi decizia de a avea copii se amână din ce în ce mai mult.

Apariţia fetelor la masa din sufragerie începe să se vadă din ce în ce mai mult pe piaţa imobiliară, pe piaţa muncii, pe piaţa salariilor, pe piaţa de entertainment, pe piaţa de călătorii şi pe piaţa de wellbeing.

Fetele deja au banii lor şi depind din ce în ce mai puţin de banii bărbatului, pot să-şi cumpere pe cont propriu propria locuinţă, pot să stea unde vor pentru că au bani, încep să economisească şi să investească într-un mod diferit, iau decizii proprii legate de viitor.

Toate aceste lucruri schimbă alte lucruri în business, în economie, în societate.

Odată ce au acces la educaţie, joburi mai bune şi mai bine plătite, odată ce au o carieră profesională proprie, odată ce au banii proprii, pretenţiile faţă de băieţi/bărbaţi/parteneri cresc (el să fie înalt, manierat, cu un job bun, cu o carieră stabilă şi, dacă se poate, în prim-plan, de familie bună etc.), iar The Economist spune că nu toţi băieţii sunt pregătiţi pentru această schimbare. Şi de aceea „recesiunea” relaţiilor începe să se extindă.

S-ar putea spune că noile generaţii încep să fie din ce în ce mai singure, de fapt preferă singurătatea în locul relaţiilor, iar refugiul este în online, unde aplicaţiile de dating, pentru întâlniri mai mult sau mai puţin pasagere, câştigă teren.

Pentru a creşte natalitatea, trebuie să crească mai întâi numărul de relaţii, poate calitatea lor etc.

Multe guverne încearcă să-şi corupă cetăţenii mai tineri, oferindu-le din ce în ce mai multe facilităţi pentru a face copii.

Dar noile generaţii nu prea au chef de acest lucru, pentru că fiecare vrea să-şi trăiască pe cont propriu, fără obligaţii, viaţa, mai ales dacă are bani pentru acest lucru.

The Economist tratează problema recesiunii relaţiilor într-un mod extins, fiind unul dintre cele mai interesante articole (de fapt sunt trei articole în acest număr care tratează această problemă) pe care le-am citit în acest an.

Companiile globale, băncile încep să discute din ce în ce mai mult viitorul clienţilor lor, pentru că dacă nu ai clienţi, nu ai business. Clienţii sunt judecaţi din punct de vedere cantitativ (cât de mulţi sunt) şi apoi calitativ (câţi bani câştigă şi unde sunt localizaţi).

Merită să citiţi articolul din The Economist pentru a vedea cum vor evolua lucrurile în anii şi deceniile următoare, pentru a vedea cine vine din spate, pentru a afla mai din timp care sunt aşteptările şi pretenţiile acestora.

Noua generaţie va veni la putere imediat şi nu trebuie să ne mirăm că văd lucrurile altfel decât le vedem noi.

Până la urmă este lumea pe care ei o vor conduce, în recesiune sau nu.  

The Economist, cea mai cunoscută revistă săptămânală geopolitică şi de business din lume, are în numărul 8 noiembrie - 14 noiembrie articolul principal legat de „The relationship recession”, în care tratează recesiunea relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, care câştigă teren tot mai mult în lumea occidentală.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.