Pe limba copiilor

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 08 mai 2022 32 afişări

În copilărie, Cristina Wegroszta îi modifica hainele mamei ei, folosindu-se de abilităţile pe care i le punea la dispoziţie maşina de cusut a bunicii. Pe măsură ce a crescut, a lăsat creativitatea artistică deoparte şi s-a concentrat mai mult pe şcoală. Dar creativitatea a rămas şi a reieşit la iveală ani mai târziu, într-o poveste pe a cărei copertă stă scris Ladica.

Cristina Wegroszta locuieşte în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. A făcut liceul în Bucureşti, la clasa de informatică, apoi a urmat ASE-ul. A devenit economist, dar a simţit tot timpul că ceva îi lipseşte, ceva ce îndrăgise în trecut, iar la un moment dat şi-a dat seama ce: pasiunea pentru culoare. „M-am reapucat de pictat, la început timid, trecând prin tot felul de încercări, apoi am vrut să învăţ mai mult despre tehnică, să-mi descopăr un stil, fapt pentru care m-am înscris la un curs, apoi, cumva firesc, am ajuns să iubesc să pictez oameni, chipuri, expresii, portrete în ulei, dar am fost atrasă şi de lucrări abstracte.”

După ce s-au născut fetiţele ei, Cristina a descoperit hăinuţele pentru copii într-un mod diferit, direct, palpabil, a început să privească aceste obiecte vestimentare altfel, cu ochiul mamei care vrea să-şi îmbrace copiii bine, confortabil, cu materiale de calitate. „La un moment dat, am cumpărat pentru fetiţa mea cea mare nişte hăinuţe din lână, produse în afara ţării. Am fost atât de încântată de ele, de calitatea lor, mi se păreau atât de practice şi de minunate încât, pur şi simplu, mi-am dorit să fabric şi eu, aici în România, haine din materiale organice pentru copii. La început a fost doar un vis, o idee îndrăzneaţă născută din nevoia de a-mi extinde creativitatea într-un domeniu nou.” Apoi, acest vis s-a conturat din ce în ce mai clar.

Cristina a început afacerea Ladica în urmă cu un an şi jumătate, pe când fata ei cea mică avea două luni. A durat un an până când a reuşit să lanseze site-ul, să strângă suficiente modele de hăinuţe pentru a le arăta lumii. În tot acest timp, a citit mult, s-a documentat, a căutat furnizori de materiale naturale în ţară, apoi în străinătate, a comandat materiale, a încercat diverse modele, a schimbat mai multe croitorese, apoi a găsit una bună cu care a lucrat bine şi cu care s-a şi asociat pentru puţină vreme. „Între timp, am făcut şi eu un curs de croitorie, ca să înţeleg întreg procesul. Acum cos şi eu când am timp, între treburile casei, familie, social media, reclame, şedinţe foto şi tot ce ţine de administrarea firmei. Momentan încă sunt în concediu pentru creşterea copilului, până în septembrie. La locul meu de muncă evaluez proiecte pe fonduri europene.” Brandul Ladica este ales ca să sugereze la maximum cât de mult a contat existenţa celor două fiice ale ei pentru ca ea să întemeieze un business. Practic, Ladica este un cuvânt inventat de fetiţa cea mare a Cristinei, cuvânt care de fapt are sens în alte limbi, în care înseamnă lădiţă, cutiuţă, sertar.

Logoul afacerii este o pisică haioasă, tot o amprentă a fiicei ei, fiind conceput după un desen făcut de ea. „Produc hainele în Sfântu Gheorghe, într-un atelier micuţ. Am început cu o colecţie de iarnă – jachete din lână fiartă, paltoane clasice, overalls, căciuli, fulare, salopete. Acum sunt la a doua colecţie, de primăvară-vară: rochiţe din bumbac, in, tricouri din lână merinos şi mătase, cămăşi şi pantaloni din in, bumbac organic, pantaloni şi hanorace din velur.” Materialele certificate organic fac ca preţurile hainelor să nu fie mici, însă chiar şi aşa majoritatea clienţilor Ladica au comandat şi a doua oară, unii chiar şi a treia oară. Clienţii sunt în special mămici, dar şi bunici sau mătuşi care apreciază hainele din materiale organice, naturale sau cărora pur şi simplu le place un anumit produs. „Folosesc numai materiale naturale:  bumbac organic, lână merinos şi mătase, lână, bumbac, in, cânepă. Folosesc aţă din bumbac, în mare parte, elastic natural şi nasturi din lemn sau cocos. Ambalajele cu care trimit coletele sunt biodegradabile, iar etichetele de compoziţie a hăinuţelor sunt din bumbac.”

Cristina Wegroszta a investit până acum aproximativ 14.000 euro în materiale şi costuri producţie. Toate încasările de la înfiinţarea firmei au fost reinvestite în materiale, reclame şi cheltuieli de funcţionare, iar în 2021 cifra de afaceri obţinută a fost de 12.300 de lei, businessul intrând în activitate abia în al treilea trimestru al anului. „Am multe planuri pentru 2022, dar cel mai important este să depun un proiect pentru dotarea unui atelier şi angajarea a două persoane, să îmi cresc vânzările ca să pot achiziţiona multă lână organică şi materiale şi să văd toate modelele de hăinuţe pe care le visez acum, materializate.” Acum, de ajutor îi sunt şi soacra, cumnata şi o prietenă, care contribuie la îmbogăţirea portofoliului cu câteva produse tricotate manual.

Cristina Wegroszta, fondatoare Ladica: Produc hainele în Sfântu Gheorghe, într-un atelier micuţ. Am început cu o colecţie de iarnă - jachete din lână fiartă, paltoane clasice, overalls, căciuli, fulare, salopete. Acum sunt la a doua colecţie, de primăvară-vară.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

FoaieVerde – agende lucrate manual (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Andreea Hoha

Investiţie iniţială: 2.000 de lei

Cifră de afaceri anuală: 35.000 de lei (7.000 de euro)

Prezenţă: online


Strop de Soare – produse pe bază de cătină (jud. Alba)

Fondatoare: Ioana Ciortea

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Prezenţă: online

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ladica,
Cristina Wegroszta,
moda,
haine,
colectie

Citeşte pe prosport.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.