Românul care şi-a vândut apartamentul ca să îşi deschidă o afacere. Care este reţeta care l-a ajutat să câştige câteva zeci de mii de lei la doar câteva zile după ce a lansat afacerea

Postat la 22 decembrie 2020 404 afişări

Românul care şi-a vândut apartamentul ca să îşi deschidă o afacere. Care este reţeta care l-a ajutat să câştige câteva zeci de mii de lei la doar câteva zile după ce a lansat afacerea

Andrei Cerbu, de formaţie inginer în telecomunicaţii, cu experienţă în străinătate, dar şi în companii multinaţionale din IT şi telecom, a pornit în aprilie 2018, din pasiunea pentru gătit, o afacere cu mâncare mexicană.

Cu un credit de nevoi personale de 20.000 de euro, a pus pe roţi un food-truck cu mâncare mexicană, apoi şi-a vândut apartamentul ca să cumpere a doua rulotă, iar ulterior a atras un credit de la BT Mic pentru a dezvolta şi un restaurant cu mâncare mediteraneană, pe care l-a deschis în 2019.

„Am ales bucătăria mexicană pentru că avea legătură cu stilul meu de a găti, cu pasiunea mea pentru condimente. Am avut o perioadă când găteam foarte mult şi prietenii îmi spuneau mereu că e bun tare, iar de aici m-am gândit să fac un business. Am început în aprilie 2018, deşi la bază sunt inginer în domeniul telecomunicaţiilor. Mi-am dat seama că e mai bine să stau în bucătărie, deoarece facilităţile din companie au devenit monotone pentru mine, iar eu nu sunt o persoană comodă”, spune Andrei Cerbu, fondatorul buntare.ro.

El povesteşte că a renunţat astfel la un program de lucru de 8 ore pe zi, într-o clădire de birouri modernă, cu nenumărate facilităţi, pentru un program de 16 ore pe zi, în care rolul său începe de la aprovizionare şi ajunge până la poveştile cu clienţii interesaţi de ceea ce le găteşte.

Andrei Cerbu şi-a făcut prima rulotă cu 20.000 de euro, obţinuţi printr-un credit de nevoi personale. Piaţa l-a primit cu braţele deschise, spune el, căci în numai câteva zile brandul Mexican Bizness, operat de compania Buntare, a obţinut venituri de 20.000 de lei. Efervescenţa din acele zile l-a îndemnat să cumpere al doilea food-truck, pentru achiziţia căruia a folosit o parte din banii încasaţi din vânzarea unui apartament din Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Mediafax
Pro şi contra paşaportului Covid. Tot mai mulţi lideri europeni sunt de acord cu ideea, Iohannis se opune Pro şi contra paşaportului Covid. Tot mai mulţi lideri europeni sunt de acord cu ideea, Iohannis se opune
VIDEO Descoperiri majore, care „vor rescrie istoria”, la situl arheologic Saqqara din Egipt
MonitorulApararii
2021, an decisiv pentru marina Turciei. Primeşte primul portelicopter, prima fregată şi primul submarin realizate indigen, dar şi torpile şi rachete antinavă 2021, an decisiv pentru marina Turciei. Primeşte primul portelicopter, prima fregată şi primul submarin realizate indigen, dar şi torpile şi rachete antinavă
Afacerea SolarWinds, volumul 3: intervenţia informatică imediată
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bani din vaccin
Comentariu Valeriu Şuhan: Mă vaccinez, dar când şi unde ?!

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.