Piaţa imobiliară s-a polarizat în 2025, cu creşteri de 5–10% ale valorilor. Bogdan Sergentu, Cushman & Wakefield Echinox: Clădirile prime, conforme ESG, rămân lichide şi atractive, în timp ce activele secundare sunt sub presiune

Autor: Cristina Bellu Postat la 04 martie 2026 6 afişări

Piaţa imobiliară s-a polarizat în 2025, cu creşteri de 5–10% ale valorilor. Bogdan Sergentu, Cushman & Wakefield Echinox: Clădirile prime, conforme ESG, rămân lichide şi atractive, în timp ce activele secundare sunt sub presiune

Valorile proprietăţilor imobiliare din România au înregistrat în 2025 creşteri moderate, estimate între 5% şi 10%, însă evoluţia pieţei a fost marcată de o polarizare accentuată între clădirile prime şi cele secundare, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

„Anul 2025 a confirmat clar tendinţa de polarizare a pieţei imobiliare. Valoarea nu mai este dictată doar de locaţie, ci tot mai mult de calitatea activului, de eficienţa energetică şi de siguranţa cash-flow-ului”, spune Bogdan Sergentu, Head of Valuation Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit acestuia, clădirile prime, bine poziţionate, eficiente energetic şi conforme cu criteriile ESG şi-au menţinut valorile sau au înregistrat uşoare aprecieri, beneficiind de interes constant din partea investitorilor şi chiriaşilor. În schimb, clădirile mai vechi, fără certificări verzi sau cu necesar ridicat de investiţii pentru modernizare, au fost supuse unor ajustări negative de valoare, pe fondul costurilor de conformare şi al riscului de depreciere accelerată.

„Clădirile prime, conforme ESG, rămân lichide şi atractive, în timp ce activele secundare resimt presiuni de ajustare”, subliniază Bogdan Sergentu.

Din perspectiva segmentelor, sectorul industrial şi logistic a rămas cea mai rezilientă clasă de active în 2025, susţinut de consumul intern, reconfigurarea lanţurilor de aprovizionare şi dezvoltarea infrastructurii.

Retailul de proximitate a demonstrat, de asemenea, o stabilitate ridicată a valorilor.

La polul opus, segmentul birourilor a continuat să fie cel mai expus, în special în cazul clădirilor secundare, pe fondul costului ridicat al finanţării, al incertitudinilor legate de munca hibrid şi al blocajului urbanistic din Bucureşti.

Reprezentanţii Cushman & Wakefield Echinox spun că în 2025 departamentul de evaluări al companiei a analizat proprietăţi cu o suprafaţă totală de aproximativ 7,8 milioane de metri pătraţi, cu o valoare cumulată de peste 7,7 miliarde de euro, într-un an marcat de reaşezări structurale şi de accentuarea polarizării pieţei imobiliare.

Comparativ cu anul anterior, activitatea departamentului a înregistrat o creştere moderată, susţinută de cererea constantă pentru evaluări periodice şi de interesul crescut pentru activele de calitate. Din perspectiva numărului de lucrări, cele mai multe evaluări au fost realizate pentru garantarea împrumuturilor bancare (50%), urmate de raportarea financiară (25%), impozitare (15%) şi alte scopuri.

Din perspectiva cifrei de afaceri, structura se inversează: raportarea financiară a generat aproximativ 50% din venituri, în timp ce evaluările pentru garantarea împrumuturilor bancare au reprezentat circa 25%. Diferenţa este explicată de faptul că evaluările pentru raportare financiară vizează frecvent portofolii extinse de proprietăţi, cu un impact mai mare asupra volumului şi valorii serviciilor prestate.

În următoarea perioadă, reprezentanţii companiei estimează o stabilizare a valorilor proprietăţilor imobiliare şi apariţia unor oportunităţi selective de investiţii.

“Pentru 2026, ne aşteptăm la o stabilizare a valorilor şi la oportunităţi selective de creştere, în special pentru proprietăţile bine poziţionate şi modernizate, pe fondul unei posibile relaxări a condiţiilor de finanţare”, concluzionează Bogdan Sergentu.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Ce contează la job în 2026? Dincolo de KPI: 25 de idei care schimbă piaţa muncii în 2026

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.