Cine conduce vânzările Ferrari şi Aston Martin în România: Bogdan Jambori, inginer mecanic cu experienţă în industria auto şi chimică
Într-o piaţă auto românească dominată de volume şi mărci generaliste, există un segment ultraexclusiv în care vânzările se numără pe degete, iar fiecare client aduce venituri de sute de mii de euro. Ferrari şi Aston Martin sunt două dintre aceste mărci de automobile de lux din lume, iar omul care le conduce pe amândouă este Bogdan Jambori.
Bogdan Jambori ocupă din septembrie 2020 funcţia de general manager atât la Ferrari Bucharest, cât şi la Aston Martin Bucharest, cele două dealership-uri din Capitală. Ambele reprezentanţe au ajuns anul trecut sub umbrela grupului canadian Holand Automotive, care a realizat două tranzacţii succesive pe piaţa locală.
Grupul Holand Automotive a semnat mai întâi achiziţia dealerului Ferrari din România, lansat iniţial de fostul ministru al sănătăţii Bazac, iar ulterior a preluat şi reprezentanţa Aston Martin din Bucureşti, deţinută de acelaşi proprietar prin grupul Forza Rossa, respectiv prin compania British Motors EEC, cu sediul în Cipru.
Înainte de a prelua conducerea celor două dealership-uri de lux, Bogdan Jambori a acumulat experienţă în zona comercială. A ocupat funcţia de director comercial la Ţiriac Auto în perioada 2018-2020, unul dintre cei mai mari dealeri auto din România, iar anterior a lucrat ca sales manager la compania germană Akemi Chemisch Technische Spezialfabrik din Nürnberg, între 2015 şi 2018.
Citiţi continuarea pe zf.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













