Pentagonul ridică ameninţarea de contraspionaj din partea Israelului la cel mai înalt nivel

Autor: Mediafax Postat la 07 iunie 2026 7 afişări

Pentagonul ridică ameninţarea de contraspionaj din partea Israelului la cel mai înalt nivel

Departamentul Apărării al Statelor Unite a ridicat la cel mai înalt nivel evaluarea privind ameninţarea de contraspionaj reprezentată de Israel, pe fondul suspiciunilor că partea israeliană a încercat să intercepteze oficiali de rang înalt de la Washington. 

Agenţia de Informaţii pentru Apărare , structura de informaţii militare a Pentagonului, a evaluat capacitatea Israelului de a desfăşura operaţiuni de spionaj uman şi de colectare de informaţii tehnice la un nivel „critic”.

Acesta este cel mai ridicat nivel din sistemul de evaluare al ameninţărilor de contraspionaj, relatează AFP.

Decizia vine pe fondul unor îngrijorări serioase conform cărora spionajul israelian ar fi încercat să spioneze oficiali americani de top.

Scopul acestor acţiuni era de a obţine detalii din interior despre procesul de luare a deciziilor în cadrul administraţiei Trump cu privire la războiul din Orientul Mijlociu.

Mai multe publicaţii de peste ocean au relatat despre tentativele israeliene de a intercepta convorbirile unor oficiali cheie, printre care se numără Steve Witkoff, negociatorul-şef al preşedintelui Donald Trump, şi Elbridge Colby, Subsecretar al Apărării pentru Politici, în cadrul Departamentului Apărării.

Decizia spionajului militar american vine după ce Donald Trump a avut o conversaţie telefonică aprinsă şi presărată cu insulte cu Benjamin Netanyahu, în cadrul căreia l-ar fi numit pe premierul israelian „complet nebun” pentru acţiunile militare din Liban.
În viziunea liderului de la Casa Albă, ofensivă israeliană ar fi compromis negociere americane cu Iranul.
Astfel, relaţiile SUA-Israel trec printr-o perioadă de deteriorare, accelerată de lansarea atacurilor asupra Iranului de la finalul lunii februarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pentagon,
contraspionaj,
israel
COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.