Odată cu explozia înregistrată de procesele de transformare digitală pe fondul crizei de COVID-19, o nouă resursă devine mai rară decât aurul pe piaţa muncii IT

Autor: Ioana Niţă Postat la 18 iulie 2020 344 afişări

Odată cu explozia înregistrată de procesele de transformare digitală pe fondul crizei COVID-19 o nouă resursă devine mai rară decât aurul pe piaţa muncii IT: experţii în securitate cibernetică. Cum toate companiile se mută spre online, riscurile devin atât de mari încât nu există suficienţi oameni specializaţi pentru a rezolva această problemă. Un start-up local a găsit însă soluţia printr-o platformă ce automatizează munca specialiştilor în securitate cibernetică. 

Produsul a fost validat deja de clienţi şi de către investitori, care au finanţat până acum proiectul cu un milion de dolari, ţinta următoare a start-up-ului fiind atragerea unei finanţări de minimum

3 milioane dolari.

„Dezvoltăm un produs ce îşi propune să automatizeze şi să simplifice foarte mult tot ce înseamnă zona de vulnerability management. Am văzut foarte mulţi clienţi care au nevoie de astfel de servicii, dar nu şi le permit pentru că sunt foarte scumpe, iar companiile mici şi mijlocii nu au suficiente resurse. În mod clasic ele sunt livrate de o echipă de specialişti certificaţi în ethical hacking care încearcă să spargă sistemele şi să descopere breşe şi vulnerabilităţi pe care un atacator le-ar folosi în mod obişnuit.

Prin produsul Footprint noi am automatizat însă munca lor. Folosim servicii de cloud, algoritmi de machine learning, platforme de big data şi automatizăm ceea ce făceam până acum în businessul de consultanţă sau de servicii prin intermediul oamenilor. Nu mai este nevoie de cunoştinţe extrem de specifice pentru test penetration şi ethical hacking”, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cristian Săndescu, CTO şi cofondator al CODA Intelligence.

Platforma Footprint dezvoltată de CODA Intelligence se adresează companiilor din piaţa de IT – furnizori de servicii IT externalizate care îşi doresc să adauge în portofoliul lor o competenţă de securitate cibernetică, dar care nu au acces la resursele umane specializate. Cu ajutorul Footprint companiile pot însă să adauge în portofoliu un nou serviciu bazându-se pe echipele tehnice pe care le au deja.

„Platforma poate fi instalată în cloudul propriu al CODA sau poate fi pusă în cloudul folosit de furnizorul de servicii IT (managed services providers)”, a precizat el.Produsul Foootprint a primit validare în piaţă atât de la clienţi, cât şi de la investitori.

„Am ridicat recent o rundă de finanţare de tip seed de 800.000 euro la care au participat ROCA X, Early Game Ventures şi Marius Alexe ca angel investor. La aceasta s-a adăugat şi un proiect de finanţare europeană pe care l-am semnat tot în această perioadă şi care se ridică la 200.000 euro. Astfel, suntem într-o poziţie bună pentru a intra pe piaţa din SUA cu toate pânzele sus”, a afirmat cofondatorul CODA Intelligence.

În prezent, CODA Inteligence are cinci clienţi activi din Europa cu care are încheiate contracte pe termen lung pentru utilizarea platformei Footprint.

„Urmează să începem să accesăm câţiva clienţi pe care îi avem în pipeline în SUA. Pentru sfârşitul acestui an ne propunem să avem 8 clienţi. Numărul nu este foarte mare, însă având în vedere că ei sunt furnizori de servicii, fiecare poate la rândul lui să atingă un număr între 20 şi 200 de clienţi finali. Reach-ul nostru către clientul final creşte destul de mult în funcţie de mărimea furnizorului cu care noi lucrăm, iar până la finalul anului ţintim să avem 200 de clienţi finali”, a precizat Cristian Săndescu. CODA Intelligence le oferă platforma Footprint în regim SaaS (Software as a Service) clienţilor, aceştia plătind o subscripţie lunară sau anuală.

„În momentul de faţă refacem planurile de tarife pentru piaţa din SUA, iar pentru piaţa din România licenţa costă 50 euro/dispozitiv/an”, a punctat cofondatorul CODA Intelligence. Start-up-ul a început să vândă către clienţi din 2016, când a venituri de 65.000 dolari.

„Apoi treptat, am crescut şi ne-am dublat cifra de afaceri an de an, mai puţin în 2019 când am crescut mai puţin pentru că atunci am decis să investim şi să încercăm să intrăm pe piaţa din SUA, lucru care a fost dificil de făcut cu forţe proprii şi atunci s-a produs şi declicul şi am zis să căutăm o investiţie pentru a accelera creşterea pe care o aveam noi în mod organic prin bootstrapping”, a menţionat el.

Anul trecut, start-up-ul a înregistrat venituri de 300.000 dolari, în creştere cu circa 10-15% faţă de 2018, iar pentru finalul lui 2020 echipa CODA Intelligence şi-a propus să ajungă la o cifră de afaceri de 500.000 dolari bazându-se pe intrarea pe piaţa din SUA.

Odată pornit businessul peste ocean, start-up-ul are planuri mari pe termen mediu şi lung: încă două runde de finanţare de câteva milioane dolari şi listarea la bursă.

„Vrem ca după ce intrăm pe piaţa din SUA să mai luăm o rundă de scalare de serie A în geografia respectivă. Cred că vom mai lua 1-2 runde de finanţare în următorii 2-3 ani şi sperăm că în cinci ani vom avea mai multe produse şi ne vom putea gândi poate chiar la un IPO (listare la bursă - n. red.).  Următoarea rundă de finanţare ar trebui să fie de minimum 3 milioane de dolari. Ne propunem să o ridicăm în decurs de un an din SUA pentru scalare şi pentru a accelera creşterea pe piaţa americană“, a menţionat Cristian Săndescu. El a adăugat că în prezent piaţa de securitate cibernetică este foarte provocatoare pentru că tipul şi al atacurilor şi modul în care hackerii gândesc se schimbă de la un moment la altul. „Inclusiv pandemia schimbă mentalitatea lor, dar şi modul de lucru al clienţilor.”


TapoHub

Ce face? Dezvoltă un generator electric hibrid care va folosi şi energia eoliană, şi cea solară

Necesar de finanţare: 300.000 euro

Invitat: Adrian Pop, fondator TapoHub


StockBinder

Ce face? Dezvoltă o soluţie care facilitează integrarea rapidă între magazine online, furnizori şi producători

Finanţări atrase până acum: 100.000 euro

Invitat: Ionuţ Farcaş, fondator şi CEO StockBinder


Empathy

Ce face? Reţea socială bazată pe mesaje audio

Invitat: Andrei Covaciu, fondator şi CEO Empathy


Avocado.red

Ce face? Platformă online pentru accesarea de servicii specializate

Finanţare atrasă până acum: 500.000 euro

Invitat: Annemarie Fabian, business manager Avocado.red


Talk.rs

Ce face? Dezvoltă o platformă ce îşi propune să rezolve problemele de securitate şi actualizare a datelor în reţelele de dispozitive inteligente

Invitat: Alex Vochescu, cofondator Talk.rs


Notifier

Ce face? Aplicaţie care trimite alerte când găseşte anunţuri online după criteriile utilizatorilor

Necesar de finanţare: 90.000 euro

Invitat: Răzvan Bretoiu, cofondator şi CTO Notifier


CODA Intelligence

Ce face? Platformă pentru managementul securităţii cibernetice

Finanţări atrase până acum: 1 milion euro

Necesar de finanţare: 3 milioane euro

Venituri 2019: 300.000 euro

Ţintă de venituri 2020: 500.000 euro

Invitat: Cristian Săndescu, CTO şi cofondator CODA Intelligence 


Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.