Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii

Postat la 21 martie 2019 63 afişări

Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanţii COTAR, în urma protestului transporatorilor. În urma discuţiilor, Executivul transmite că a hotărât emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi.

Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuţiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”.

 

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei "în mod repetat" din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”, a transmis joi Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
piraterie,
consultari,
lege,
modificare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.