BT Capital Partners, divizia de servicii de brokeraj a Băncii Transilvania, a acordat acţiunilor One United Properties un preţ-ţintă de 60 de lei: Randament potenţial de circa 100%

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 12 ianuarie 2026 24 afişări

BT Capital Partners, divizia de servicii de brokeraj a Băncii Transilvania, a acordat acţiunilor One United Properties un preţ-ţintă de 60 de lei: Randament potenţial de circa 100%

Brokerii celei mai mari bănci din România văd potenţial de dublare pentru o companie din structura indicelui BET, de referinţă pentru piaţa locală de capital, reiese dintr-un raport de analiză.

Astfel, BT Capital Partners – divizia de brokeraj şi investment banking a grupului financiar Banca Transilvania (TLV) – a oferit un preţ-ţintă de 60,07 lei per unitate pentru acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties (ONE) în următorul an, ceea ce înseamnă o creştere potenţială de circa 100% faţă de preţul actual de tranzacţionare, adică 30,45 lei pentru un titlu.

„Evaluarea noastră reflectă planul ambiţios de creştere al companiei, axat pe accelerarea semnificativă a dezvoltărilor rezidenţiale şi pe o diversificare selectivă către segmentul de ospitalitate. În perioada T4/2025 – 2031, estimăm livrarea a peste 10.000 de apartamente – de aproape patru ori mai mult decât totalul livrat de la înfiinţare – susţinută de orientarea strategică către segmentul mid-market şi de achiziţii importante de terenuri în Bucureşti, Sibiu şi Constanţa”, spun analiştii BTCP.

Evoluţia ar fi sprijinită de un nivel solid al pre-vânzărilor (373 mil. euro la finalul lunii septembrie 2025), de o creştere controlată a gradului de îndatorare şi de ipoteza unei relaxări a politicii monetare în anii următori, care ar urma să îmbunătăţească accesibilitatea creditelor ipotecare şi să stimuleze cererea, se arată în raport.

Analiştii arată că evaluarea se bazează pe fluxurile de numerar din pre-vânzări şi livrări, cu patru ani de fluxuri negative, urmaţi de intrări consistente din 2030–2031. Estimările includ creşteri moderate de preţuri, volume ridicate de vânzări, marje rezidenţiale solide şi contribuţii suplimentare din hoteluri şi vânzări selective de active.

„Riscurile tezei noastre sunt legate în principal de execuţie şi de condiţiile macroeconomice. Dimensiunea şi complexitatea proiectelor planificate cresc riscurile operaţionale, inclusiv posibile întârzieri în obţinerea autorizaţiilor şi în derularea construcţiilor. Din perspectivă macroeconomică, menţinerea îndelungată a unei politici monetare restrictive, o cerere mai slabă pentru credite ipotecare sau deteriorarea accesibilităţii ar putea afecta ritmul de absorbţie şi încetini vânzările.”

One United a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei în primele nouă luni ale anului 2025, în creştere cu 15%, şi un profit net de 353 mil. lei, în urcare cu 18% an/an. Veniturile din segmentul rezidenţial s-au majorat cu 19% la 975,7 mil. lei. Acţiunile societăţii se tranzacţionează în urcare cu 46% în ultimele 12 luni, la o valoare de piaţă de 3,36 mld. lei.

„Creşterea planificată a gradului de îndatorare, deşi gestionabilă în scenariul nostru de bază, ridică riscuri de refinanţare şi de dobândă în cazul în care condiţiile de piaţă se deteriorează. Considerăm că aceste riscuri sunt atenuate de bilanţul solid al companiei, de istoricul său dovedit şi de poziţionarea strategică pentru a capta cererea din piaţa rezidenţială în evoluţie din România”, adaugă BTCP.

Dezvoltatorul de real estate este controlat în proporţii egale de 25,5% de OA Liviu Holding Invest şi de Vinci Ver Holding, vehiculele de investiţii ale fondatorilor Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.