100 Tineri manageri de top. Georgiana Arghir, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros
Head of Account Management, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros
37 de ani
Cu o experienţă de 15 ani, Georgiana Arghir este singurul profesionist din România cu experienţă acumulată în toate cele trei companii globale de asigurări de credit comercial. Coordonează un portofoliu corporate şi o echipă dedicată, oferind soluţii de risc şi consiliere strategică clienţilor Atradius.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.
Greşelile sunt inevitabile, dar lecţiile pe care le aduc sunt nepreţuite. Unul dintre cele mai dificile momente din cariera mea a fost atunci când am subestimat impactul unei schimbări de strategie asupra echipei. Tranziţia grăbită a generat incertitudine. A fost o lecţie dură, dar şi un punct de cotitură în modul în care privesc leadershipul. Am învăţat că schimbarea nu se impune, se construieşte cu răbdare şi transparenţă, în funcţie de oameni, nu doar de plan.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Greşeala şi eşecul nu sunt sinonime, chiar dacă ambele fac parte din procesul de învăţare. De-a lungul carierei, greşelile m-au ajutat să evoluez, să ascult mai bine, să verific mai des şi să comunic mai clar.
Am învăţat că greşeala este inevitabilă şi gestionabilă, iar eşecul este alegerea de a nu valorifica lecţia pe care ţi-o oferă. În opinia mea, adevăratul eşec nu este greşeala în sine, ci refuzul de a învăţa din ea. Se întâmplă atunci când aceeaşi eroare se repetă sau când evităm măsuri corective din frică, orgoliu sau neatenţie.
TRASEU & AMBIŢIE
CEO sau antreprenor?
Visul meu e simplu: să ajung într-o poziţie de leadership unde să pot mişca lucrurile cu sens şi cu echilibru. Poate CEO sau altă poziţie de top management. Nu pentru titulatură, ci pentru că îmi place să cresc idei şi oameni într-un sistem deja în mişcare, în care să iau ceva cu bază solidă şi să-l duc mai departe, mai sus, mai bine, la 130%.
Ce curs ţi-a schimbat perspectiva profesională?
Am fost la multe cursuri care chiar dacă nu au fost „momente cu artificii”, m-au modelat şi m-au echipat profesional şi personal. Am avut şansa să parcurg un curs despre tipare de personalitate în mediul business cu unul dintre cei mai prestigioşi traineri de vânzări şi leadership din România şi am descoperit metoda DISC, un model de analiză comportamentală. Până atunci, credeam că dacă tratezi toţi oamenii corect, adică „la fel”, faci bine. DISC (Dominare, Influenţă, Stabilitate, Conştinciozitate) mi-a arătat că „la fel” nu înseamnă neapărat corect şi că diferenţele dintre noi sunt exact ce poate face o echipă să funcţioneze grozav, dacă le înţelegi.
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru?
Pentru mine, echilibrul între job şi viaţa personală nu înseamnă o separare strictă, ci mai degrabă o armonizare a celor două aspecte.
Ce faci când nu lucrezi?
Când nu port pălăria de manager, port... una de explorator. Prin ochii mei şi ai soţului meu, deoarece suntem pasionaţi de locuri cu poveşti şi mâncare bună, de seri de teatru, expoziţii de artă sau concerte care-mi hrănesc partea creativă şi visătoare. Explorez şi prin ochii fetiţei mele de doi ani şi jumătate.
Când am timp, citesc.
Şi am şi planuri mari, cum ar fi MBA-ul din toamnă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













