Timp de mai bine de un deceniu cea mai mare spaima a romanilor a fost inflatia. Nu se temeau de boala, de pierderea slujbelor sau de apocalipsa cat de faptul ca a doua zi salamul sau camasa vor fi mai scumpe. Acum anuntul scaderii inflatiei la nivele la care altadata nici nu visam a trecut neobservat.

Eram prea ocupati cu sarbatorirea, la mijloc de august, a venirii noului an. N-am luat-o pe campii cu floricele in par, consider numai ca am intrat, facand o oarecare apropiere cu mersul si denumirile calendarului chinezesc, in anul McCarthyst al Romaniei. Calendarul pe care vi-l propun nu se incadreaza in constrangeri astronomice sau geografice - durata unui an poate fi, ca in basmele copilariei, de numai trei zile, dar poate ajunge la dimensiuni considerabile, adica mai multi ani din cei cu 365 de zile.

Am mai spus ca societatea romaneasca postrevolutionara a trecut si va trece, in mic, la o scara diferita, prin ce a trecut lumea capitalista in ansamblu de la revolutia industriala pana in prezent. Am trait, ca sa dau numai cateva exemple, Anul Increderii Oarbe, pe cel al Dezamagirii, al Devalizarii, pe cel al Ezitarilor, al Neputintei sau al Arogantei, totul in perioade de timp mai mici sau mari, unele chiar suprapuse. Acum am descoperit ca ni se muleaza pe personalitate, cel mai bine, desconspirarea si voluptatea cotrobairii in trecut.

Dar n-ar trebui sa ratam alte posibile perioade, pe care le consider mult mai necesare, cum ar fi Anul Pregatirii, Pe Bune, a Integrarii (i-as mai spune Al Ingrasarii Porcului in Ajun) sau Deceniul Hai Sa Ne Apucam, Naibii, Serios de Treaba.

Nu ca deconspirarea nu ar fi buna, dar in orice ierarhie de bun-simt, economia, inflatia, integrarea, banii si bunastarea ocupa un loc mai fruntas; episodul "un informator pe zi" si-ar avea locul intr-o caseta, titlurile primei pagini fiind altele. O rata a inflatiei de 0,11% in iulie si o inflatie anuala cu putin peste 6%, cele mai scazute niveluri de dupa 1989, cred ca ar fi meritat o atentie cel putin egala, daca nu mai mare decat dosarul deputatului Mona Musca sau copilul cu doua capete, principalele subiecte de prima pagina din presa zilei in care scriu acest text. Exceptie face atentatul dejucat in Marea Britanie, care chiar este un subiect.

Paradoxal, tocmai aceasta lipsa de atentie imi da, totusi, un sentiment bun - exista ceva, acolo, care functioneaza, care se invarte, care da si rezultate, ceva care ignora scandalurile politice si isteria si aruncatul cu vorbe; este un nucleu de companii si oameni si intentii si rezultate detasat de mizeria cotidiana, realist si perseverent.

Nu am de gand, in acelasi timp, sa contest justetea demersului Dosariadei. Dar trimiterea la activitatea senatorului Joe McCarthy - care a condus o campanie furibunda de demascare a comunistilor americani in anii ‘40 si ‘50 -, efectele acesteia asupra societatii americane si apropierile evidente cu ce se intampla acum in Romania mi se pare o abordare corecta si demna de invocat. Pentru ca a analiza cu mintea de acum, dupa 16 ani de la caderea regimului comunist, ce a fost atunci este o actiune care poate ascunde capcane.

Un bun comentator si jurnalist israelian, pe care il citesc cu mare placere ori de cate ori scrie, face referire, intr-un text, la generatiile intregi de sovietologi care au lucrat in lumea capitalista si au cheltuit peste 30 de miliarde de dolari pe tot soiul de analize mai mult sau mai putin folositoare, dar care au ratat tocmai scopul existentei lor - anticiparea momentului disparitiei imperiului sovietic. Respectivii specialisti au fost produsul unei epoci cu limitele si constrangerile ei si nu puteau iesi din tiparele de gandire impuse de aceasta.

Pana in prima jumatate a anului 1989 caderea comunismului in Romania a fost dorita, dar la fel de greu de anticipat. In acest context, compromisurile facute de unii si altii au un judecator mai greu, mai important decat orice comisie sau consiliu - propria constiinta. Daca exista si daca actioneaza. Si mai este si Legea.

Dar sa faci acum un mare mix despre cum si cine si de ce si cu ce efecte a colaborat, numai in baza informatiilor furnizate de dosare si de ce mai contin ele dupa ce or fi trecut prin tot soiul de filtre si maini timp de 16 ani este o intreprindere cel putin riscanta, comparabila cu a incerca sa gasesti comunisti la Hollywood.

Ne bucuram de identificarea pionilor, pierzand din vedere lipsa pieselor importante, a adevaratilor responsabili. Dosarele securitatii spun numai ce vor unii sa putem afla. Totul se ia de-a gata si se serveste fierbinte. Imi pun costumul rosu, o barba de vata si spun cu voce puternica si blajina: "HO, HO, HO... Happy New Year!"