De ce Podcast Leaders?

Autor: Ioana Matei Postat la 04 decembrie 2023 41 afişări

De ce Podcast Leaders?

Pentru ediţia de anul acesta a catalogului CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, cât şi pentru gala organizată recent, am ales denumirea-metaforă „Podcast Leaders”. Asta pentru că noi considerăm că cei care au ajuns în acest clasament, destul de controversat judecând după întrebările primate de fiecare dată când lucrăm la realizarea lui, sunt repere relevante pentru leadershipul şi afacerile româneşti, sunt voci care merită auzite.

În prezent, poate mai mult ca niciodată, primim o sumedenie de informaţii, sfaturi de leadership, există sute de coaches, idei – însă noi credem ca e foarte important să ne alegem reperele cu atenţie, chiar şi atunci când vine vorba de evoluţia unei afaceri sau cariere. Informaţia nu lipseşte, poveştile de succes cu atât mai mult, în business sau nu – dar cine ne ajută să le selectăm? Felul în care ne alegem „influencerii” ne poate influenţa viaţa.

BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, proiectele precum cel pe care îl veţi răsfoi acum, vă pot oferi o mână de ajutor dacă sunteţi în căutare de inspiraţie, de ceva care să vă ajute să mergeţi mai departe, în momente de impas sau, dimpotrivă, când nu ştiţi să gestionaţi succesul – de la oameni care pare că au reuşit să câştige nu doar pe plan profesional, cât şi din punctul de vedere al imaginii. Să îţi cumperi un How to de leadership online este uneori, ca şi cum ţi-ai face un tratament medical de pe internet.

Peste 600 de voturi au fost acordate pentru liderii aflaţi în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, majoritatea din partea altor fondatori de companii, CEO sau antreprenori, număr mare de votanţi care a fost posibil datorită unui proces „democratizat” de votare, agreat şi asumat odată cu stabilirea unei colaborări cu Costin Tudor, fondator şi CEO al platformei undelucram.ro, în urmă cu cinci ani. Astfel, dacă înainte puteau să voteze doar oameni din „cercul nostru apropiat” de lideri, respectiv antreprenori sau executivi cu care am colaborat de-a lungul anului, care au ţinut titlurile revistei Business MAGAZIN, Ziarului Financiar sau pe care i-am întâlnit pe la evenimente, prin intermediul platformei Undelucram.ro, acum avem acces la antreprenori din toată ţara. Ce vă prezentăm acum, este un barometru al încrederii – iar liderii ale căror poveşti de carieră le veţi citi sperăm să vă demonstreze asta.

Ioana Matei este editor, BUSINESS Magazin

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.