TOP DIGITAL TRANSFORMERS. Valer Hancaş, Director Comunicare şi Corporate Affairs, Kaufland România

Postat la 15 iulie 2022 351 afişări

1. Cum aţi defini transformarea digitală în domeniul dvs. de activitate?

Transformarea digitală la care am asistat în ultimii doi ani a fost uimitoare. Online-ul nu mai este un trend şi, cu siguranţă, nu mai este opţional. E-tailul este o parte importantă, strategică, a retailului de astăzi, o piaţă cu creşteri de 30% anul trecut. Acum urmează consolidarea, unde nu vom mai vedea evoluţii fulminante, ci o aşezare, semnele de maturizare. Pe lângă e-tail, tot ce ţine de digitalizare influenţează retailul modern, începând cu sistemele pay & scan în magazine, până la programe de loializare complet personalizate. Traversăm o nouă eră, cea de click&mortar.

2. Cum a stimulat pandemia digitalizarea în cazul companiei pe care o reprezentaţi?

Pregătiţi din punct de vedere tehnologic eram cu toţii, cu mult înainte de pandemie. Ce am făcut pe fond de COVID-19 a fost să implementăm toată tehnologia cu o viteză pe care nici noi nu o bănuiam posibilă. Dar iată că o dată în plus, ne-am dovedit că avem o capacitate extraordinară de adaptare şi pliere pe nevoile clienţilor. Aşa că am făcut tot ce a fost nevoie ca să acoperim eficient zona de e-commerce, în contextul în care vânzările de produse Kaufland în online au înregistrat o explozie în timpul pandemiei. În aprilie 2020 realizam vânzările planificate pentru tot anul. În  continuare colegii noştri care gestionează Kaufland Livrează, platforma noastră de livrări online, au un rol esenţial, preluând o parte semnificativă din volumul de vânzări al magazinelor Kaufland.

3. Cum poate deveni digitalizarea un factor de diferenţiere, un avantaj competitiv, în domeniul în care activaţi?

În retailul de astăzi nu mai putem vorbi despre digitalizare ca despre un diferenţiator. Ci despre o nevoie clară, care s-a cristalizat odată cu perioada pandemică. Şi mă refer aici la digitalizare din perspectiva tuturor aspectelor pe care le reprezintă: de la capacitatea de a oferi un ecommerce performant, la tooluri şi tehnologii de implementare, de eficientizare a procesului logistic, a experienţei de cumpărare, înţelegere şi aprofundare a comportamentelor şi nevoilor de consum.


Experienţă: Economist de profesie şi pasionat de cifre, are o experienţă de peste 17 ani în companii internaţionale de retail. De-a lungul timpului, a deţinut diferite poziţii de management în compania Kaufland România, acumulând numeroase niveluri de expertiză în cadrul departamentelor de vânzări, achiziţii sau marketing.

Domeniile pe care se concentrează în prezent: Comunicare & Corporate Affairs/Retail & FMCG


4. Care sunt cele mai importante proiecte digitale în care v-aţi implicat şi ce investiţii au fost direcţionate în acestea?

Obiectivul nostru este să răspundem rapid, complet şi eficient nevoilor clienţilor noştri. În ceea ce priveşte retailul, am dezvoltat platforma Kaufland Livrează. Colaborarea cu principalale marketplace-uri este cea mai sigură şi simplă manieră de a ajunge la consumatorii din online. Avem parteneri stabili, cu know-how şi infrastructuri bine puse la punct, care respectă standardele de calitate pe care le urmărim. Iar în pandemie am propulsat „Kaufland livrează” şi parteneriatele cu Glovo, Foodpanda şi Tazz. O altă zonă pe care ne concentrăm este dezvoltarea de aplicaţii şi tooluri digitale pe care clientul să le poată folosi în cadrul magazinului fizic, pentru o experienţă de cumpărături completă. Aşa că am ales să investim  în case express şi serviciul K-Scan. Ambele propun opţiuni rapide şi sigure de achitare, prin evitarea aglomeraţiei la casele de marcat. În prezent avem 650 de case express în magazinele din ţară, număr care va creşte. K-Scan este, la rândul lui, disponibil în opt magazine din Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu o pondere largă de utilizare în rândul deţinătorilor de Kaufland Card digital, deşi punem la dispoziţie şi scannere de mână pentru utilizatorii de Kaufland Card fizic. Pe viitor ne propunem să includem extinderea funcţionalităţii la nivel cât mai larg.

5. Care sunt top 3 obiective pe care vi le-aţi propus prin prisma digitalizării pentru compania pe care o reprezentaţi?

Spuneam mai devreme că ne pregătim de o maturizare a zonei de e-tail, care va atrage, automat, un proces amplu de tehnologizare a tot ce înseamnă pregătire a comenzilor online, dezvoltarea sortimentaţiei şi a proximităţii. Aşa că ne concentrăm mult pe acest aspect, inclusiv cu o comunicare eficientă a inovaţiilor pe care le pregătim în zona de Kaufland Livrează, pliate pe aşteptările şi comportamentul consumatorului din online.

6. Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi când vine vorba despre transformarea digitală ?

Timpul rămâne cea mai mare provocare. Online-ul este, pentru consumator, sinonim cu rapid, simplu, imediat. Acum, odată cu creşterea accelerată a volumului de comenzi, presiunea pe timp este şi mai mare. Aşa că lucrăm intens pentru a avea grijă ca odată comanda plasată, ea să ajungă la clienţi corectă, completă şi cât mai rapid.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.