Povestea omului care a trimis peste 80.000 de români în destinaţii exotice. Care este următorul pas pentru afacerea lui

Autor: Andra Stroe Postat la 16 iunie 2022 226 afişări

În urmă cu 15 ani, Sorin Stoica pornea la drum în industria turismului cu un portofoliu restrâns de vacanţe tailor-made. De atunci, a vândut sejururi de peste 100 de milioane de euro către mai mult de 80.000 de clienţi, în destinaţii exotice din întreaga lume. Visul cu care vrea să îşi ducă businessul în următoarea destinaţie este acum o listare.

Criza imobiliară ne-a prins imediat după lansarea companiei Eturia si ne-a afectat cel mai puţin, căci eram chiar la început, iar turiştii români erau dornici să călătorească alături de o companie care oferea servicii noi pe piaţa de turism din România. Practic, am deschis lumea, oferind vacanţe individuale cu servicii personalizate în destinaţii exotice, prea puţin promovate până la acel moment”, descrie Sorin Stoica, CEO, Eturia, începuturile businessului pornit în 2007, cu o primă vacanţă vândută în luna august. Executivul nu era, la acel moment, la prima experienţă antreprenorială. Anterior, dezvoltase o afacere în industria GSM – Dasimpex, pe care a vândut-o către un fond de investiţii, lansând ulterior un start-up în turism, „care a devenit în prezent cea mai importantă companie din România specializată în vacanţe personalizate în destinaţii extraeuropene”.

Comparativ cu criza din 2008, pandemia care a izbucnit în 2020 spune că i-a obligat să se adapteze şi să îşi diversifice portofoliul de pachete de vacanţă, ajungând astfel la noi categorii de turişti. „Curajul de a investi sume importante de bani în aceste noi produse, alături de asumarea tuturor riscurilor ce decurg de aici, au dus la realizarea în 2021, paradoxal ar spune unii, a celei mai mari cifre de afaceri din istoria Eturia.” Astfel, în timp ce în 2019 compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 11 milioane de euro, care în primul an de pandemie a scăzut sub 50%, ca urmare a restricţiilor impuse, în 2021 businessul a ajuns la aproape 15 milioane de euro, „iar pentru 2022 ne-am propus să ajungem la 17,5 milioane de euro şi suntem optimişti că vom atinge această cifra, căci în acest moment suntem deja destul de aproape de realizarea a 50% din target”, preconizează antreprenorul.

După cei doi ani pandemici, care spune că i-au făcut mai rezistenţi la condiţiile de instabilitate ale mediului extern, războiul de la graniţă, deşi a dus la o uşoară scădere a solicitărilor în prima lună, „nu a mai prezentat un impact major asupra dorinţei de a călători a turiştilor români”. Potrivit lui, primele patru luni ale anului 2022 au adus agenţiei o dublare a numărului de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, fără să ofere însă informaţii specifice. „În continuare noi suntem pe un trend crescător în ceea ce priveşte numărul de solicitări şi rezervări pentru anul 2022, chiar dacă la sfârşitul lunii februarie - început de martie, am avut o mică scădere a interesului pe fondul proximităţii acestui conflict. În momentul de faţă, nu remarcăm un impact relevant al noii epidemii sanitare în raport cu solicitările de vacanţă, dar suntem în contact permanent cu partenerii noştri, pentru a fi informaţi referitor la cele mai recente condiţii de intrare în ţările pe care le operăm şi a le transmite corect turiştilor noştri.”

Antreprenorul spune că, în condiţiile în care Eturia vinde pachete turistice în întreaga lume, în perioada de „linişte” a vânzărilor de la începutul pandemiei, compania şi-a axat activitatea pe învăţare, pe consolidarea cunoştinţelor şi pe extinderea portofoliului de produse vândute. „Aşa că noi, toţi membrii echipei, am continuat să ne dezvoltăm profesional şi să ne adaptăm la o nouă piaţă de turism.”

Despre eforturile investiţionale din ultima perioadă, Sorin Stoica spune că acestea au fost orientate în principal spre dezvoltarea in-house de noi soluţii tehnologice direcţionate atât către clientul final (B2C şi B2B), cât şi către angajaţii Eturia. „Vorbind din punct de vedere cronologic, în prima parte a pandemiei am lansat noul website Eturia şi am dezvoltat o platformă internă care eficientizează munca de creare a pachetelor turistice.” În urmă cu un an, el a lansat şi o nouă companie, parte a grupului Eturia: TravelHubX, al cărei prim scop este de a gestiona relaţia cu agenţiile de turism din România prin intermediul unei platforme de rezervări, un agregator de servicii turistice, de la pachetele de vacanţă până la bilete de avion şi hoteluri contractate direct. „De asemenea, pentru amatorii de vacanţe la plajă am dezvoltat o platformă dinamică, în care poţi combina automat zboruri cu servicii de cazare, atât din inventarul propriu cât şi de la parteneri externi, totul bazat pe principiul celui mai bun preţ. Această soluţie este disponibilă pentru moment doar pentru agenţiile revânzătoare, dar în următoarea perioadă vom lansa platforma şi către consumatorul final.”

Antreprenoriatul, o meserie din care nu te pensionezi niciodată

În toţi aceşti ani, Stoica spune că energia echipei „şi încrederea lor în noi” a fost catalizatorul care i-a ajutat să se uite către soluţii şi nu către probleme. „Eram datori faţă de noi ca antreprenori care au avut un vis, faţă de echipa care depinde de această companie, dar foarte mult faţă de turiştii care nu încetau să caute soluţii dintre cele mai inovatoare să călătorească indiferent de impedimentele pe care le reprezenta pandemia, virusul şi acum războiul”. Uitându-se în spate, executivul nu şi-ar schimba parcursul antreprenorial, întrucât fiecare etapă a avut rolul şi învăţămintele ei. „Poate uneori aş face lucrurile diferit, dar în esenţă e că sunt recunoscător pentru lecţiile învăţate şi îmi plac mult provocările antreprenoriatului.” Şi, pentru că îi e greu să aleagă un singur cuvânt care să îl rezume, numeşte trei: credinţă, inovaţie şi echipă. În prezent, fondatorul susţine că se află în plin proces de creştere cu Eturia şi că „nu se pune problema unui exit, aşa cum nu se pune problema renunţării la antreprenoriat, deşi uneori stresul şi oboseala mă fac să spun asta.”

De altfel, privind pe termen lung, Stoica e de părere că atunci când eşti antreprenor, nu ieşi niciodată cu adevărat la pensie, mai ales dintr-un business care iţi permite să trăieşti pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în orice destinaţie ţi-ai imaginat vreodată că doar poţi călători. Nu are însă în plan ca, pe viitor, să părăsească România, „fiindcă este o ţară care mă provoacă permanent”.

Spre cele mai profitabile lagune

Dacă în urmă cu 15 ani compania îşi axa activitatea pe circuite tailor-made şi se adresa unei mici nişe din piaţă, în timp, portofoliul de clienţi s-a lărgit, odată cu lansarea pachetelor de vacanţă cu plecare fixă şi a circuitelor de grup cu însoţitor. „Încă de la început ne-am dorit să fim trendsetteri şi am adus în România programe pentru ţări care încă nu erau ofertate de către operatorii de turism locali. Deschizând apetitul pentru lumea întreagă a crescut şi interesul românilor de a descoperi destinaţiile din afara graniţelor Europei şi tot mai multe agenţii şi-au extins raza de operare.” În primul deceniu şi jumătate de activitate, Eturia a vândut cel puţin o vacanţă în 155 de ţări, cel mai scump sejur vândut având un cost de 125.000 de euro, iar cel mai lung – un circuit în jurul lumii – a avut o durată de 95 de zile, în timp ce vacanţa de tip grup corporate cu cel mai scump cost a fost 350.000 de euro (Tanzania şi Zanzibar). Până în prezent, vânzările totale cumulate pe aceşti 15 ani au ajuns la peste 100 de milioane de euro, din care doar Maldive – destinaţia vândută cel mai bine –, a acoperit 10%.

Potrivit executivului, primii trei factori de care turiştii români ţin cont în alegerea vacanţei sunt: condiţiile de călătorie, preferinţele personale cu privire la petrecerea timpului liber, dar şi bugetul. Românii, adaugă el, se aliniază la tendinţele europene ale pieţei de turism şi probabil peste 60% din populaţie călătoreşte cel puţin o dată pe an, alocând în jur de 10% din venituri pentru asta. „Astfel, cei cu venituri mici călătoresc în România sau în destinaţii de proximitate, tradiţionale, iar cei cu venituri ridicate îşi pot permite una, două, sau mai multe vacanţe pe an, în Europa sau în destinaţii extraeuropene.”

Vacanţele se scumpesc

Cât despre evoluţia din acest an a preţurilor pentru sejururi, bilete de avion, cazări şi alte activităţi turistice, Stoica observă că în industrie se înregistrează creşteri cu 10-20% faţă de anul 2019, „şi estimez că acest trend se va păstra până la sfârşitul anului, ajungând la peste 30% în destinaţiile foarte populare şi în perioade de vârf de sezon”, luând în calcul creşterile de costuri ale petrolului şi energiei, creşterea dolarului cu circa 20% raportată la euro, dar şi cererile de vacanţe, „în acest moment mai mari pe majoritatea destinaţiilor decât oferta”. Explicaţia este, potrivit lui, că nici companiile aeriene, nici hotelurile nu şi-au refăcut capacitatea de transport, respectiv cazare, la nivelurile prepandemice, o soluţie în acest sens fiind early bookingul, dar şi evitarea perioadelor de vârf de sezon (august, decembrie, ianuarie, aprilie). Din rândul destinaţiilor prea puţin căutate de români, el le-ar recomanda clienţilor Eturia să descopere Guatemala, Nicaragua şi Ecuador, iar dintre ţările în care nu a ajuns încă dar pe care îşi doreşte să le viziteze, antreprenorul menţionează Uganda, Madagascar şi Noua Zeelandă. În acest sezon rămâne însă pe bătrânul continent. „Vara aceasta, fetiţa mea, Mălina, va merge într-o tabără la Oxford, aşa că ne-am orientat spre o vacanţă în Europa. Vom vizita din nou Londra şi Paris, vom face un self drive în Irlanda, după care vom sta la plajă în Creta.” Antreprenorul spune că în nicio călătorie nu-i lipsesc din bagaj încărcătoarele şi adaptoarele.

În continuare, la nivel de business, şi pentru acest an Sorin Stoica susţine că obiectivele strategice ale companiei sunt aceleaşi de ani de zile, doar indicatorii valorici care le definesc schimbându-se de la un an la altul. „Ne axăm pe creşterea şi satisfacerea celor trei mari piloni de business: clienţii, angajaţii şi acţionarii. Astfel, ne dorim să menţinem loialitatea angajaţilor şi a clienţilor, şi să reuşim ca prin intermediul tehnologiei să acoperim nevoia de a călători a cât mai multor turişti din piaţă, să eficientizăm munca echipei Eturia şi să operăm pe pieţe noi din afara României.” El încheie împărtăşindu-ne cel mai mare vis antreprenorial al său: listarea la Bursă a uneia dintre companiile din grupul Eturia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
antreprenoriat,
bursa,
turisti,
turism

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.