Magnet pentru ingineri. Continental va deveni cel mai mare angajator din regiunea Sibiului

Autor: Bogdan Alecu Postat la 03 iunie 2014 3670 afişări

Pentru a avea un impact real în economie, o companie nu trebuie să anunţe numai valoarea investiţiei, ci şi numărul de locuri de muncă, salariile şi trainingurile planificate pentru personalul calificat.

Magnet pentru ingineri. Continental va deveni cel mai mare angajator din regiunea Sibiului

Continental Automotive Systems Sibiu, una din cele şapte entităţi ale concernului german din România, va deveni în perioada imediat următoare cel mai mare angajator din regiune, odată cu extinderea departamentului de cercetare şi dezvoltare. „Continental va fi cel mai mare angajator din regiunea Sibiului. Vom ajunge în perioada următoare la peste 4.000 de angajaţi faţă de 2.800 în prezent. Dintre aceştia, 1.500 vor fi ingineri, inclusiv cei 800 deja existenţi”, a spus Lăcrămioara Dărăban, manager resurse umane în cadrul Continental Automotive Systems.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 505 milioane de euro, în creştere cu aproape 50% comparativ cu 2012, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Pe de altă parte, compania a continuat să înregistreze pierderi brute, de 3,6 milioane de euro. „După un deceniu în Sibiu vom deschide aici cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din regiune, cu o suprafaţă totală de 7.000 mp, dintre care 1.000 mp va fi laboratorul. Avem în plan angajarea a peste 1.500 de ingineri în cadrul diviziilor noastre din România în următoarele luni. A avea în acelaşi loc atât producţie, cât şi R&D este un avantaj atât pentru cei care dezvoltă noile produse, cât şi pentru clienţi”, a spus Christian von Albrichsfeld, general manager la Continental Automotive România.

Din acest motiv, Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a pus în premieră accent pe salariile mari plătite de compania germană. Singura altă companie care comunică deschis salariile ridicate şi creşterile veniturilor muncitorilor este Automobile Dacia, care la Mioveni plăteşte salarii duble comparativ cu media industriei la nivel naţional. „Continental a creat 500 de noi locuri de muncă în Sibiu şi va deveni cel mai mare angajator din regiune în curând. Locurile de muncă se adresează absolvenţilor de universităţi tehnice. Aceştia au acum posibilitatea de a avea posturi bine plătite, ceea ce de asemenea va susţine dezvoltarea acestei regiuni. Formarea şi cercetarea personalului sunt parte a bunăstării economice a unei regiuni şi fac parte din dezvoltarea sustenabilă. Dezvoltarea de fabrici oferă perspective bune pe piaţa forţei de muncă şi oferă tinerilor o perspectivă de trai mai bună”, a spus ambasadorul german.

Salariile angajaţilor diviziei din Sibiu au crescut în ultimul an, potrivit oficialilor companiei, şi sunt pe un trend ascendent din 2004 încoace. „Am avut puţine investiţii noi în ultima vreme, dar cei care sunt deja în Sibiu şi-au extins considerabil afacerile. Putem numi această fază cea a investiţiilor intensive în contrast cu ce am avut la începutul anilor 2000, când au fost investiţii extensive, când am dezvoltat această zonă ca una industrială. Acest lucru nu înseamnă că nu au venit investitori, dar au venit mai degrabă în turism, servicii şi mai puţin în zona de producţie industrială”, a spus Klaus Iohannis, primarul Sibiului.

Pe lângă cei de la Continental, în Sibiu au mai realizat investiţii cei de la Marquardt, compania germană ce produce în România unităţi de control pentru automobilele de top ale BMW, Volkswagen şi Mercedes-Benz.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în luna mai a anului trecut salariul mediu net în industrie şi construcţii în judeţul Sibiu a fost de 1.882 de lei pe lună, în creştere cu 82% de la 1.031 de lei în mai 2007. La nivel naţional salariul mediu net a crescut între 2007 şi 2013 cu 60%. Pe de altă parte, în judeţul Argeş, unde principalul angajator este Dacia, în mai 2013 salariul mediu net în industrie era de 2.218 lei, în creştere cu 106% comparativ cu 1.076 lei în mai 2007.

În zece ani, divizia companiei din Sibiu a crescut de la 30 la 2.800 de angajaţi. În acest timp, în zona industrială vest din Sibiu au fost construite patru module de producţie şi un centru de cercetare şi dezvoltare. Planurile de dezvoltare includ un al cincilea modul ce extinde activitatea de R&D şi va include o nouă echipă  de producţie pentru Sistemele Avansate de Asistenţă la Condus, care îşi va începe activitatea anul viitor. Proiectul sistemelor de asistenţă a fost demarat încă din 2012 în cadrul centrului R&D din Timişoara.

„Cel mai mare procent dintre oamenii recrutaţi este ocupat de oamenii pe care noi îi dezvoltăm. Continental creşte pe baza universităţilor şi a generaţiilor pe care le formează şi mai puţin afectând alte companii din zonă. Jumătate dintre angajaţi vin din Sibiu şi restul din alte oraşe. Pe de altă parte, majoritatea sunt veniţi deja la studii în Sibiu şi rămân aici. Mai avem mulţi angajaţi veniţi de la universitatea din Iaşi, dar şi din Cluj-Napoca”, a spus Lăcrămioara Dărăban.

Planurile grupului german se extind la doar câteva luni de când au anunţat crearea a 1.000 de noi locuri de muncă în 2014, pe lângă cele 1.500 create în 2013.  Lăcrămioara Dărăban explică însă că grupului nu îi este uşor să acopere posturile de ingineri: „Ţinând cont de faptul că centrul de cercetare din Sibiu este printre cele mai mari din Transilvania, inginerii ne aleg pe noi şi nu merg către alte companii. În zona de tehnicieni şi operatori, noi dezvoltăm aici oamenii chiar dacă nu preluăm direct angajaţi din piaţă, ci îi calificăm şi îi aducem la un standard de care noi avem nevoie”.

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/magnet-pentru-ingineri-continental-va-deveni-cel-mai-mare-angajator-din-regiunea-sibiului-12683011
12683011
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.