Un business de 45 mil. lei construit pe muştar. Sitemani din Sibiu, producătorul Mustardino, a ajuns în mai puţin de trei decenii la 50 de sortimente, vânzările la nivel naţional şi în Germania şi Spania
Sitemani, producătorul brandului Mustardino, este o afacere românească fondată în Sibiu în 1998, care a evoluat de la câteva reţete clasice de muştar la un portofoliu de peste 50 de sortimente, incluzând maioneze şi sosuri, produse dedicate segmentelor retail şi HoReCa.
Sitemani, producătorul brandului Mustardino, este o afacere românească fondată în Sibiu în 1998, care a evoluat de la câteva reţete clasice de muştar la un portofoliu de peste 50 de sortimente, incluzând maioneze şi sosuri, produse dedicate segmentelor retail şi HoReCa.
Compania, deţinută de antreprenorul Marius Şari, vinde astăzi la nivel naţional şi exportă în Germania şi Spania, iar cifra de afaceri ajunge la aproape 45 milioane de lei.
„Povestea Sitemani a început în 1998, într-un garaj, ca afacere de familie, cu o producţie mică, în prima etapa. Piaţa locală şi tradiţia românească pentru muştar şi condimente au fost motorul deciziei de a ne concentra pe această categorie“, a spus pentru ZF Marius Şari, administratorul Sitemani, producătorul brandului de muştar Mustardino.
În urmă cu aproape trei decenii, în Sibiu, proaspătul start-up producea trei sortimente de muştar, clasic, iute şi cu hrean, într-un spatiu de 100 mp. În anul 2007, chiar înainte de criza economică, compania a deschis o fabrică nouă, într-un spaţiu de 2.000 mp.

„Înainte de a demara acest proiect de suflet, în 1998, eram angajaţi în alte companii.
Totul a început în paralel, iar timpul liber îl alocam viitoarei noastre afaceri. În 2007, ne-am mutat în noua locaţie unde am pornit producţia de ketchup şi maioneză, ulterior fiind dezvoltată prin achiziţia unor noi linii de producţie, mai performante“, povesteşte Marius Şari.
Astfel, începând cu anul 2008, au făcut primele sortimente de ketchup şi sosuri de maioneză. În 2017 au demarat o nouă investiţie de mărire a capacităţii, cu fonduri europene, care a fost gata doi ani mai târziu. Acum, fabrica se află la marginea oraşului Sibiu, la 500 m de autostradă. Spaţiul total al fabricii este de 13.300 mp, din care spaţiile de producţie ocupă 1.000 mp, iar spaţiile de depozitare 1.600 mp.
Treptat, gama de produse a crescut, ajungând acum la 50 de produse, precum muştarul Mustardino, ketchupul, maioneza şi sosurile Yoky şi Casa Sibiană. Acest lucru a dus la ieşirea pe pieţele externe, în acest moment livrând în Germania, Spania, dar şi în alte ţări europene.
„Produsele Sitemani, sub brandul Mustardino, sunt comercializate pe piaţa naţională (retail şi HoReCa), ajung şi la mările lanţuri, dar şi în traditional trade, plus export în Germania, Spania şi canalele profesionale. Local, în Ardeal, sunt cele mai cunoscute şi consumate produse din aceasta categorie“, a afirmat Marius Şari.
Muştarul este în continuare baza activităţii Sitemani (Mustardino clasic, cu hrean, dulce, iute, cu boabe), iar apoi sunt sosurile de maioneză, burger, barbeque, sos de usturoi şi jalapeño şi produsele pe bază de tomate (ketchupuri, sosuri de pizza, pastă de tomate).
Antreprenorul din Sibiu spune că brandul Mustardino pune accent pe reţeta tradiţională şi pe păstrarea gustului autentic. „Nu este reţeta de la bunica sau bunica bunicii, ci este o reţetă care îndeplineşte primul standard românesc de stat STAS 3063-66. Din 1998 până în prezent lucrăm după acest standard. Din primele noastre încercări a ieşit produsul consacrat de azi, fără prea mari eforturi.“
Ca şi puncte de diferenţiere pe piaţa din România, unde sunt branduri mari, precum Heinz, Hellmann's şi Tomi, compania se poziţionează ca jucător pe piaţa produselor din reţete tradiţionale, gama variată (inclusiv sortimente HoReCa), producţia locală în Sibiu şi ambalajele multiple, atât pentru consum casnic şi profesional, cu gamă de plicuri sau monoporţii. „Muştarul nostru nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.“
În plus, la fel ca brandurile mari, a investit în marketing, dar şi în oameni, utilaje şi perfecţionare. Acum, Sitemani are circa 80 de angajaţi.
„Tendinţele pieţei alimentare din România arată o creştere a interesului pentru produse locale, tradiţionale şi pentru segmentul HoReCa. Creşterea capacităţii noastre de producţie şi diversificarea - avem peste 50 de sortimente - sugerează o cerere în creştere“, a explicat Marius Şaru.
Dincolo de creşterea capacităţii, în 2025 şi 2026 compania are o preocupare pentru eficienţă energetică şi dezvoltare sustenabilă, investind în infrastructură în acest sens. Priorităţile principale în următorul an sunt extinderea portofoliului, cu mai multe sosuri pentru HoReCa, mai mulţi clienţi private label pentru consumatorii mari. În privinţa extinderii distribuţiei, se axează pe HoReCa şi IKA, dar şi pe zona industrială, unde văd un mare potenţial.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













