Trebuie sau nu părinţii (din România) să le asigure copiilor bani ca să-şi cumpere un apartament sau ca să dea avansul?

Postat la 28 noiembrie 2022 509 afişări

Trebuie sau nu părinţii (din România) să le asigure copiilor bani ca să-şi cumpere un apartament sau ca să dea avansul?

Acum o săptămână am scris la ZF o opinie legată de un răspuns al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, cu privire la creşterea dobânzilor la credite. „Nimeni nu le-a pus pistolul la tâmplă să ia credite”, a spus guvernatorul. Eu am comentat spunând că tinerii trebuie să ia credite ca să-şi cumpere un apartament pentru că părinţii nu au reuşit să strângă suficienţi bani ca să le dea sau pentru a nu se întreba în fiecare lună cât mai trăiesc bunicii, ca să le ia casele. Pentru mine creditul are o funcţie socială. Nu poţi să stai să strângi bani două-trei decenii ca să te muţi de acasă, de lângă părinţi. La un moment dat, eşti „nevoit” să iei credite pentru a-ţi cumpăra o maşină, pentru a merge în vacanţă, pentru a ieşi la un restaurant, pentru a ţine pasul cu societatea. Deşi creditul este hulit când vine SMS-ul lunar de la bancă cu cât ai de plată, el duce economia înainte, poate disciplina societatea  şi poate asigura într-un fel sau altul anumite schimbări în societate. Pe Facebook, reacţiile la articolul meu au fost diverse, începând de la cât mai stă Isărescu la BNR, până la cum ne fură străinii cu băncile pe care le deţin în România. Ce mi-a atras însă atenţia au fost comentariile legate de faptul că părinţii nu trebuie să strângă bani pentru copii ca ei să-şi ia apartamente: „De ce ar trebui să strângă părinţii bani pentru copii, ei trebuie să le ofere educaţia necesară, iar copiii îşi vor face bani. Nouă ne lipseşte educaţia, pentru că dacă primeşti bani degeaba, nu-i vei aprecia şi îi vei pierde.”

„Copiii pot sta cu chirie toată viaţa, cum fac majoritatea celor din lumea civilizată.”

„Tinerii trebuie să muncească şi să-şi construiască propria lor casă, nu să aştepte să moară bunicii sau să-şi critice părinţii că nu au strâns suficient.”

„De ce trebuie să ne dea bani părinţii?”

Altcineva are o altă părere:

„Trebuie să faci un credit conştient că dobânda poate creşte. Nu îţi cumperi vilă când tu ai salariul minim. Nu mai aberaţi, este important să ai un acoperiş deasupra capului, iar chiria nu este o variantă când chiria este egală cu rata. Părinţii ar trebui să ajute copiii.”

Cei care aveau 20-30 de ani în anii ’90 au fost loviţi în plin de acel deceniu caracterizat de inflaţie mare, deprecierea cursului leu/dolar, dar şi de faptul că părinţii nu au avut de unde să le dea bani ca să-şi cumpere un apartament. Toate conomiile pe care le-au făcut părinţii şi bunicii au fost spulberate de inflaţia de 100% sau au fost afectate de creşterea exponenţială a cursului leu/dolar. Plus că în deceniul ’90, caracterizat de dobânzi foarte mari, băncile nu dădeau credite persoanelor fizice pentru achiziţia de apartamente. Şansa părinţilor şi a bunicilor fost că imediat după ’90 Iliescu le-a dat posibilitatea să-şi cumpere apartamentele unde stăteau, o şansă unică, care se vede în acest moment. Dar pentru că au suferit  în anii ’90, după 2000, când au apărut creditele în franci elveţieni cu dobânzi foarte mici, mulţi tineri, multe familii s-au repezit să ia împrumuturi în franci elveţieni ca să-şi cumpere apartamente. Nu putem să-i blamăm pentru acest lucru, că nu au ştiut că va veni criza din 2008, că va exploda cursul francilor, iar ei nu vor mai putea să facă faţă plăţilor, care s-au triplat peste noapte. România este o ţară de proprietari şi trebuie să rămână aşa. Tinerii trebuie să-şi cumpere apartamente când sunt tineri. Chiria trebuie să fie o opţiune doar pe termen scurt. Dacă părinţii au posibilitatea de a le furniza avansul sau o parte din credit trebuie să o facă, pentru că odraslele lor pot avea o viaţă mai uşoară şi pot scăpa măcar de sub presiunea grijilor unde să locuiască. Deşi în ultimii ani preţurile apartamentelor au crescut, în continuare apartamentele din România sunt ieftine. Aproape nicăieri în lume nu poţi să-ţi cumperi în 10 ani un apartament dintr-un salariu mediu pe lună de 800 de euro. A deţine un apartament – chiar dacă este plătit prin credit şi poate, în anumite momente, când dobânzile cresc, este mai greu de plătit – îţi dă o anumită siguranţă. Uitaţi-vă în Europa Occidentală, acolo unde este foarte greu să-ţi cumperi un apartament pentru că el costă foarte mult, deşi dobânzile sunt destul de reduse. În momentul în care vin vremuri grele, când îţi pierzi jobul, când îţi cauţi de lucru, a nu avea presiunea unde să stai te ajută foarte mult. Dacă bunicii şi părinţii noştri nu ar fi avut posibilitatea dată de Iliescu ca să-şi cumpere apartamentele, care de fapt a fost o împroprietărire la preţuri foarte scăzute, le-ar fi fost foarte greu să facă faţă crizei economice din anii ’90 sau crizelor economice care au urmat după 2000. Nu ar fi putut să facă faţă plăţii unei chirii şi în acelaşi timp să aibă bani pentru copii. Totuşi acum, când vremurile nu mai sunt aşa de grele, generaţiile s-au schimbat, pe piaţă sunt alte modele, cum ar fi să stai în chirie ca să ai bani ca să te plimbi  când eşti tânăr. Este şi asta o variantă.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.