Veşti bune: Simona Halep ar putea reveni pe primul loc în lume, după turneul de la Doha

Postat la 06 februarie 2018 145 afişări

Dacă lucrurile vor decurge normal, Halep va face din nou rocada cu Wozniacki în vârful ierahiei mondiale. Recuperarea coroanei de lider mondial ar trebui să fie doar o chestiune de timp pentru Simona, după ce jucătoarea din Danemarca a făcut o alegere riscantă.

Veşti bune: Simona Halep ar putea reveni pe primul loc în lume, după turneul de la Doha

Wozniacki a făcut o alegere extrem de surprinzătoare şi nu s-a înscris la turneul Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care se va desfăşura între 19 şi 25 februarie! Sportiva nordică va pierde 305 puncte săptămâna respectivă, rămânând descoperită în faţa Simonei, care nu trebuie să apere niciun punct în acea perioadă. Halep, aflată momentan la 349 de puncte în spatele liderului, nu şi-a anunţat nici ea participarea la Dubai, însă până atunci mai este de disputat turneul de la Doha, la care românca are de asemenea un as în mânecă.

Decizia Carolinei de a nu merge la Dubai îi oferă Simonei un plan de rezervă. Halep va pleca în pole position pentru locul 1 la Doha (12-18 februarie), întrucât Wozniacki are de apărat şi acolo 585 de puncte. În clasamentul live, constănţeanca îşi va devansa rivala încă din prima zi a turneului, "Caro" fiind obligată să ajungă în finală pentru a nu fi pe minus. Practic, Simona îşi permite chiar şi un rezultat mai slab decât Caroline la Doha pentru a fi sigură de revenirea pe locul 1, care s-ar produce inevitabil în timpul turneului de la Dubai.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.