Trump răstoarnă din nou tabla comerţului mondial: SUA îşi ameninţă partenerii comerciali cheie cu tarife de până la 30%
Donald Trump revine în forţă pe scena economică globală, reluându-şi ameninţările privind impunerea unor taxe vamale „reciproce” dure asupra celor mai importanţi parteneri comerciali ai Statelor Unite. Deşi a acordat un răgaz de trei săptămâni pentru renegocierea acordurilor comerciale, preşedintele american a transmis luni o serie de mesaje ferme către Japonia şi Coreea de Sud: dacă nu se ajunge la un nou acord până la 1 august, vor fi impuse tarife de 25% pe produsele lor, scrie Financial Times.
Într-o mişcare şi mai agresivă, Trump a anunţat tarife de 30% pentru Africa de Sud, adăugând alte 11 ţări pe lista celor vizate de noile măsuri, printre care se numără şi Indonezia, Malaezia şi Thailanda.
Noile taxe sunt comparabile cu cele anunţate de Trump pe 2 aprilie, în aşa-numita „zi a eliberării”, care a generat haos pe pieţele financiare internaţionale. Iniţial, aceste tarife au fost suspendate până la 9 iulie, oferind o perioadă de stabilitate pe pieţe. Cu toate acestea, în această perioadă, administraţia Trump a reuşit să încheie doar trei acorduri comerciale — cu Marea Britanie, China şi Vietnam.
În declaraţiile făcute luni seară, Trump a sugerat că scrisorile transmise partenerilor comerciali reprezintă „mai mult sau mai puţin o ofertă finală”, dar a lăsat loc pentru negocieri:
„Aş spune că este o ofertă finală.
Dar dacă celelalte părţi vin cu o propunere diferită care îmi place, vom reevalua siutaţia.”
Trump a mai menţionat că SUA este aproape de a finaliza un acord comercial şi cu India.
Casa Albă a publicat luni un ordin executiv prin care confirmă că noile tarife vor intra în vigoare imediat după miezul nopţii de 1 august. Decizia, se arată în ordin, se bazează pe „informaţii suplimentare şi recomandări ale mai multor oficiali de rang înalt”, inclusiv pe stadiul discuţiilor cu partenerii comerciali.
În pofida acestei escaladări, pieţele bursiere au reacţionat cu calm: indicele Topix al Japoniei a crescut cu 0,2%, în timp ce Kospi din Coreea de Sud a urcat cu 2%. În Europa, indicii Stoxx Europe 600 şi FTSE 100 au avansat cu 0,1%, iar futures-urile S&P 500 au crescut tot cu 0,1%.
Analiştii ING au remarcat că investitorii „consideră că nimic nu este final şi că aceste scrisori reprezintă doar o nouă etapă în drumul către o serie de înţelegeri comerciale”.
Pe platforma sa Truth Social, Trump a postat mai multe scrisori aproape identice adresate premierului japonez Shigeru Ishiba şi preşedintelui sud-coreean Lee Jae-myung, acuzând că deficitul comercial al SUA cu aceste ţări reprezintă „o ameninţare majoră la adresa economiei şi chiar a securităţii naţionale”.
Trump a avertizat că dacă aceste state vor răspunde prin creşterea tarifelor proprii, SUA va aplica suplimentar acelaşi procent, sporind cei 25% deja anunţaţi:
„Dacă decideţi să ripostaţi cu un procent, acel procent se va adăuga la cei 25% impuşi de noi.”
Totuşi, liderul republican a sugerat că există loc pentru negocieri:
„Dacă vă veţi deschide pieţele, este posibil să luăm în considerare o ajustare... Aceste tarife pot fi modificate, în sus sau în jos, în funcţie de relaţiile cu ţara dumneavoastră.”
SUA aplică deja taxe vamale sectoriale, cum ar fi 25% pentru automobile şi componente auto, şi 50% pentru toate importurile de oţel şi aluminiu. Un oficial american a confirmat că aceste bunuri, deja supuse unor tarife speciale, nu vor fi afectate de noile măsuri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













