Tineri manageri de top 2018: Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare, Libris.ro

Autor: Andra Stroe Postat la 31 iulie 2018 371 afişări

Tineri manageri de top 2018: Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare, Libris.ro

Este responsabilă de activitatea a 76 de oameni, coordonând departamentul de vânzări online, care reprezintă 95% din activitatea firmei Libris Braşov. Pentru companie, 2017 a însemnat o creştere a cifrei de afaceri cu 14% faţă de 2016, atingând pragul de 31,2 milioane de lei. Valoarea medie a unei comenzi a crescut cu 20% faţă de 2016, până la pragul de 70 lei.

Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, secţia Finanţe-Bănci (2000), şi a unui master în politici de contabilitate, audit şi control de gestiune, Laura Ţeposu este membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (2007) şi din 2009 „învăţ în permanenţă tot ce ţine de online”.

Despre parcursul său profesional, spune că este interesantă trecerea de la activitatea de economist, pentru care se pregătise, la cea de manager de librărie online. La început a crezut că munca sa în Libris, pe atunci doar o librărie fizică, cu tradiţie în Braşov, era doar o etapă până la finalizarea studiilor (facultate, master). „La librăria Şt. O. Iosif am învăţat ce înseamnă activitatea de librar, de distribuţie de carte şi muzică. Am ocupat apoi, pe rând, funcţiile de contabil, director economic, iar în 2009 am propus şi am fondat divizia online, Libris.ro, al cărei director de dezvoltare sunt şi în prezent. Am ajuns să creştem librăria online până la nivelul celei mai mari de pe piaţa de carte din România, prezentă în top zece magazine online.”

Cel mai dificil moment spune că a fost în primăvara anului 2011, când Libris.ro avea doar doi ani de activitate, „ne-am confruntat concomitent cu o criză economică ce nu trecuse încă, piaţa de carte mică şi fără tendinţe de creştere, plus un deficit puternic de cash-flow şi un competitor puternic intrat proaspăt pe piaţă. Ca să depăşim momentul, am accesat canale noi de distribuţie, din care cel mai important a fost intrarea în marketplace-ul eMag, un motor de creştere semnificativ pentru noi”.


40 de ani  

fondator şi director de dezvoltare  

Libris.ro

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.