Canada încearcă să îşi regândească alianţele într-o perioadă în care relaţia cu cel mai important partener al său, Statele Unite, a devenit tot mai complicată. Premierul Mark Carney ia în calcul o formă de „membru asociat” al Uniunii Europene, idee susţinută deja de Ursula von der Leyen. Pentru o ţară aflată geografic în America de Nord, apropierea de UE pare neobişnuită, însă Canada caută noi parteneriate pentru a-şi proteja interesele economice şi suveranitatea într-un context geopolitic schimbat.

Poate o ţară să-şi schimbe continentul? Canada pare hotărâtă să încerce. Premierul canadian, Mark Carney, a anunţat intenţia de a căuta o formă inedită de asociere la Uniunea Europeană. Nu este doar o idee fantezistă: Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a susţinut deja public această posibilitate.

Este o propunere care poate părea atât absurdă, cât şi perfect logică, în funcţie de perspectiva din care este privită. Din punct de vedere geografic, Canada rămâne ferm ancorată în America de Nord, având o graniţă comună cu vecinul său din sud, Statele Unite. În alte privinţe importante, însă, Canada are în ultima perioadă tot mai multe lucruri în comun cu ţările europene decât cu Statele Unite ale Americii, care au devenit un partener instabil.

În decurs de numai un an, America a trecut de la statutul de cel mai important prieten şi aliat al Canadei pe scena internaţională la cel de cea mai clară ameninţare la adresa suveranităţii canadiene, prezintă un material recent în The Conversation.

Prin aprofundarea relaţiilor cu alte democraţii europene, Carney speră în mod evident să ofere Canadei un anumit grad de protecţie în faţa intervenţiilor şi ostilităţii continue din partea preşedintelui american, Donald Trump. Argumentul are o anumită logică.

Puterile de nivel mediu se unesc

De fapt, în multe privinţe, propunerea este în concordanţă cu abordarea multilaterală a Canadei în politica internaţională, adoptată încă din perioada Războiului Rece. Este o tradiţie la care Carney a făcut în mod clar referire atunci când a vorbit, în discursul său important de la Davos de la începutul anului, despre necesitatea ca puterile de nivel mediu să îşi croiască împreună propriul drum.

Canada, atunci ca şi acum, nu poate concura cu cele mai mari puteri ale lumii. Însă, colaborând cu alte state care împărtăşesc valori şi interese similare, poate găsi modalităţi de a se apăra şi de a-şi amplifica influenţa. Diferenţa este, desigur, că acum SUA nu mai fac parte din rândul acestor aliaţi, ci reprezintă, în schimb, cea mai mare ameninţare pentru Canada.

Această ameninţare nu poate fi subestimată. În timp ce observatori precum autorul articolului din The Conversation avertizau asupra pericolului încă de la controversata vizită a lui Justin Trudeau la Mar-a-Lago, după care Trump a făcut glume despre transformarea Canadei în al 51-lea stat american, amploarea şi gravitatea problemei au devenit imposibil de ignorat. Cele mai recente negocieri comerciale au făcut acest lucru evident. De la glume jignitoare şi hărţi controversate, administraţia Trump a trecut la solicitări mai concrete de loialitate.

Chiar înainte de a reveni la Casa Albă, Trump inventa probleme legate de traficul de droguri la graniţa cu Canada pe care Ottawa ar fi trebuit să le rezolve, o nemulţumire la care preşedintele american continuă să revină.

Negocierile comerciale recente au inclus cereri care, potrivit autorului, echivalau cu o cedare a suveranităţii canadiene. Printre acestea s-ar fi numărat dreptul de veto asupra partenerilor comerciali internaţionali ai Canadei, menţinerea unei dependenţe puternice de SUA pentru achiziţiile de echipamente de apărare şi asigurarea securităţii şi, în mod surprinzător, chiar încercări de a interveni în politica oficială de bilingvism a Canadei.

Canada caută ajutor în altă parte

În tot acest timp, Canada a asistat la intensificarea, de către persoane apropiate lui Trump, a ideii independenţei provinciei Alberta şi a separatismului acesteia, în timp ce ambasadorul SUA a avut, potrivit criticilor, o atitudine extrem de dispreţuitoare faţă de canadieni. Mai grav, Canada a primit foarte puţin sprijin chiar şi din partea americanilor care îi sunt simpatizanţi.

Mesajul este clar: americanii au fost intimidaţi de o administraţie care nu manifestă respect faţă de Canada sau canadieni. Dacă Canada vrea să-şi apere suveranitatea, trebuie să caute sprijin în altă parte. Nicio ţară nu este mai vulnerabilă decât una fără aliaţi.

Premierul Mark Carney a anunţat intenţia de a explora o formă de asociere cu Uniunea Europeană, iar Ursula von der Leyen a susţinut deja public ideea. Foto: HEPTA

De aici porneşte ideea unei Canade mai apropiate de Europa. Uniunea Europeană este cel mai important bloc de democraţii şi una dintre cele mai puternice forţe economice din lume. Atunci când statele europene reuşesc să coopereze politic - lucru care nu este întotdeauna garantat - ele pot deveni o forţă capabilă să rivalizeze cu celelalte mari puteri ale lumii.

Canada are, de asemenea, legături istorice puternice cu Europa. Nu este vorba doar despre conexiunile culturale şi moştenirea comună pentru mulţi, deşi nu pentru toţi, dintre canadieni şi europeni, ci şi despre cooperarea diplomatică şi în domeniul apărării în numeroase organizaţii internaţionale. Printre acestea se numără NATO, Organizaţia Naţiunilor Unite, G7, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi multe altele.

Ca democraţii care se confruntă cu vulnerabilităţi comune în faţa unor regimuri autoritare tot mai agresive, Canada şi statele membre ale UE au un interes comun în a se proteja reciproc şi în a colabora pentru apărarea valorilor şi instituţiilor democratice.

Riscuri şi dezavantaje

Există însă numeroase întrebări fără răspuns cu privire la Canada care vrea să devină membru asociat al UE şi există, de asemenea, riscuri reale. Aderarea la Uniunea Europeană nu este lipsită de dezavantaje, după cum Brexitul a demonstrat. Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi, deşi decizia a fost problematică din punct de vedere economic, ea nu a fost lipsită de argumente logice în favoarea sa.

Aderarea la UE rămâne controversată deoarece presupune punerea în comun a suveranităţii: statele renunţă la o parte din controlul unilateral în schimbul unor beneficii comune. Acesta nu este un aspect minor. Pierderea controlului asupra procesului decizional este, într-o anumită măsură, tocmai ceea ce Canada contestă în negocierile comerciale cu SUA.

Este mult prea devreme pentru a şti ce ar presupune exact statutul de membru asociat, însă Carney va trebui să se asigure că sunt luate măsuri pentru ca populiştii canadieni să nu găsească la Bruxelles o nouă ţintă.

Armonizarea politicilor cu aliaţii europeni ar putea deveni, de asemenea, o barieră suplimentară în calea comerţului cu SUA. Deşi Canada nu se mai poate baza pe o relaţie de încredere cu vecinul său din sud, cele două ţări vor rămâne profund interconectate, iar SUA vor rămâne probabil principalul partener comercial al Canadei, nu doar datorită geografiei, ci şi deceniilor de investiţii şi politici comune. Oricât de mult are nevoie Canada de prieteni, este important ca ţara să procedeze într-un mod care să nu distrugă relaţia cu SUA.

Comerţul cu Asia

În cele din urmă, Canada trebuie să fie atentă să nu piardă din vedere faptul că milioane de canadieni îşi au originile în regiuni aflate mult dincolo de Europa. Zona Pacificului rămâne cea mai importantă sursă de comerţ a Canadei în afara SUA, iar democraţiile din regiune se află, în multe privinţe, într-o situaţie mai apropiată de cea a Canadei decât de cea a statelor membre ale UE.

Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Taiwanul sunt, asemenea Canadei, prinse între influenţa SUA şi cea a Chinei şi trebuie să găsească o modalitate de a naviga între cele două puteri.

Prin urmare, în căutarea unor aliaţi, Canada nu îşi poate permite să fie prea îngustă în viziune sau prea orientată spre trecut. Europa reprezintă trecutul Canadei, însă zona Pacificului va avea un rol important în viitorul său.

Un lucru este însă clar: premierul Canadei înţelege că lumea s-a schimbat şi că vechea normalitate nu se va întoarce. Canada se află într-o luptă pentru propria existenţă şi acţionează în consecinţă. 

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă