Cândva,  în urmă cu câţiva ani, un profesor universitar american s-a retras în căutarea liniştii într-o mică comunitate din Elveţia. Toate bune şi frumoase până când a aflat că nu este dorit acolo şi că trebuie să plece. De ce? Aşa au hotărât localnicii. Elveţienii îl considerau mult prea dubios pentru că nu l-au văzut niciodată la adunările lor obişnuite, unde se discuta mai ales despre… fotbal. Profesorul degeaba a încercat să explice că pe el nu-l interesează acest joc. Situaţia a căpătat ulterior dimensiunile unui miniscandal diplomatic.

Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor, prin referendum.

Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxellesul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă  ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.

Şi ar rupe legături care până acum s-au dovedit benefice pentru ambele părţi, în educaţie şi cercetare. Inevitabil, acest lucru subliniază şi dificultăţile pe care UE pare să le aibă cu traiul alături de vecinii săi. Pierderea celui mai mare partener comercial, Marea Britanie, poate fi privită ca un ghinion. Dar a-ţi pierde al doilea mare partener, Elveţia, ar putea să pară neglijenţă. Swexitul este ca Brexit, în sensul că două democraţii vechi, certate din cauza preţurilor şi condiţiilor de acces la piaţă, au ales o relaţie mai laxă, de la distanţă, ale cărei costuri au fost subestimate în mare măsură de elitele lor politice.

Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor prin referendum.

Marea Britanie a mizat pe interesele comerciale din alte ţări ale UE, forţând Bruxelles-ul să păstreze condiţiile comerciale. Brexitul n-a adus apocalipsa economică prorocită de mulţi, în parte şi datorită compromisurilor la care s-a ajuns pe ultima sută de metri. Însă cei mai înverşunaţi susţinători ai exitului, pescarii, sunt departe de fericirea promisă. Acum poate că prind mai mult peşte, dar n-au unde să-l vândă. Piaţa europeană le este închisă.

Elveţia s-a amăgit cu acelaşi drog. Însă între Brexit şi Swexit există diferenţe. Elveţia doreşte legături mai strânse cu UE, dar numai în anumite domenii, de exemplu în materie de energie sau sănătate. Comerţul britanic cu UE a scăzut anul acesta. Consecinţa deciziei Bernei de a arunca la gunoi discuţiile cu UE va fi o degradare treptată a accesului pe piaţă: un Swexit lent.

În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale. Ţara se bucură, printre altele, de comerţ liber de mărfuri şi servicii, elveţienii pot călătorii fără controale la frontieră, au dreptul de a trăi şi studia în întreaga UE, există recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale şi au acces la programele de cercetare şi educaţie ale UE.

Când UE s-a săturat de negocieri nesfârşite şi de şicanări din partea  Bernei - cum ar fi folosirea contribuţiilor bugetare drept instrument de negociere - a insistat asupra unui acord-cadru. Acest lucru ar fi îmbunătăţit şi actualizat acordurile de acces pe piaţă ale Elveţiei, stabilind în acelaşi timp noi aranjamente de guvernanţă, cerând Elveţiei să îşi alinieze regulile ori de câte ori UE şi-ar fi actualizat reglementările. Ar fi existat şi un mecanism de soluţionare a litigiilor.

Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxelles-ul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă  ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.

Guvernul elveţian a semnat acest acord, dar nu a reuşit să îl vândă celor de acasă. Criticii au început să caute nod în papură, spunând că ar submina politica privind imigraţia a Elveţiei şi protecţia salarială. Bruxelles a făcut câteva concesii speciale pentru a răspunde temerilor elveţiene, inclusiv o limită de 90 de zile pentru companiile străine care furnizează servicii pentru protejarea pieţei forţei de muncă elveţiene.

Dar dreapta naţionalistă a Elveţiei şi sindicatul care sprijină stânga şi-au unit efectiv forţele pentru a ucide acordul. Unii oponenţi elveţieni ai acordului-cadru au susţinut că insistenţa UE cu privire la alinierea dinamică a regulilor ar fi răsturnat  preţiosul sistem de democraţie locală şi directă al Elveţiei. Însă Elveţia adopta normele UE de zeci de ani. Şi spre deosebire de Marea Britanie, care şi-a asigurat o flexibilitate mai mare în acordul său comercial cu UE, Elveţia se bucură de o integrare practic deplină pe piaţa unică.

Potrivit unui studiu, beneficiază de el per capita mai mult decât orice ţară din UE. Aceste beneficii se vor eroda acum pe măsură ce UE îşi actualizează regulile şi Elveţia îşi pierde statutul echivalent. L-a pierdut deja în ceea ce priveşte bursele şi piaţa instrumentelor medicale. Companiile elveţiene sunt rezistente. O monedă prea puternică este probabil o durere de cap mai mare decât perturbările din reglementări. Una dintre cele mai bogate ţări din lume va fi puţin mai puţin bogată. Aceasta este decizia suverană a Elveţiei. Dar de acum încolo elveţienii nu se mai pot aştepta la un tratament special.

„Nimeni n-ar semna niciodată un astfel de contract în afaceri”, explică Philip Erzinger, şeful Kompass Europe, un grup de campanie contra acordului-cadru. „A fost ceva unilateral. Ne-au cerut să adoptăm legislaţia UE fără niciun mecanism care să ne permită să spunem nu. Ar fi fost o ingerinţă directă în sistemul nostru de democraţie directă şi în cantoanele din Elveţia”.  Acest punct de vedere va face ca elveţienii să-şi piardă treptat, pe măsură ce UE îşi înnoieşte regulile,  accesul la piaţa unică, ceea ce va crea incertitudine pentru firme şi rezidenţi. Peste 1,4 milioane de cetăţeni din UE şi Marea Britanie locuiesc în Elveţia. Şi se estimează că 330.000 de persoane trec graniţa terestră elveţiană în fiecare zi. Decizia a fost o victorie uriaşă pentru partidul populist de dreapta din Elveţia SVP. Dar pentru alţii s-ar putea să fie o piedere.  „Te urăsc apoi te iubesc după care te iubesc apoi te urăsc apoi te iubesc”. Aşa descrie Swissinfo relaţia dintre Elveţia şi UE. Versurile sunt dintr-un cântec la modă în 1972, al cântăreţei italiene Mina. Piesa este despre o dragoste complicată şi defectuoasă care a fost totuşi „grozavă, grozavă, grozavă”. Poate la fel de grozavă ca relaţia dintre Uniunea Europeană şi mica Elveţie: una neconvenţională, complexă şi plină de incertitudine. Situaţia la care s-a ajuns îngrijorează mai ales lumea academică. Martin Vetterli, preşedintele Institutului Federal Elveţian de Tehnologie EPFL, se teme că cercetarea elveţiană ar putea ajunge printre «daunele colaterale» ale negocierilor eşuate.

În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale.

Deşi Elveţia este una dintre naţiunile emblematice pentru cercetare pe scena europeană, aceasta depinde mai mult de UE decât UE de ea. O ţară mică precum Elveţia nu se poate aştepta să aibă o influenţă decisivă, a spus Vetterli. De asemenea, Elveţia nu se poate aştepta să aibă acces la beneficiile integrării europene fără a face compromisuri, a declarat Monique Calisti, antreprenor şi expert în inovare digitală. Calisti este directorul general al firmei de consultanţă Martel Innovate, care activează în cercetare şi dezvoltare nu departe de Parcul Tehnologic din Zürich. Ea apreciază că dacă ar fi abandonată cooperarea cu UE în materie de cercetare, „peştii mici” din afacerile elveţiene ar avea cel mai mult de suferit.

„Noi nu avem o sucursală în UE, spre deosebire de atât de multe companii mari“, a subliniat CEO-ul. „De aceea ne gândim să aducem o parte din afacerea şi echipa noastră într-o ţară din UE. Şi nu am fi singurii care o fac.“ „Elveţia ar putea pierde competitivitatea în cercetare şi inovare”, precum şi din atractivitatea pentru cercetătorii din Elveţia şi din restul lumii, a spus Vetterli. Vă amintiţi de pescarii britanici? Şi ei sunt „peştii mici” ai Brexitului. Oficialii UE spun că Elveţia a dat cu piciorul negocierilor cu toate că a primit condiţii mai bune decât Marea Britanie, notează The Guardian, tot un ziar britanic şi de asemenea pro-european. Însă  guvernul elveţian a susţinut că nu poate accepta pretenţiile UE deoarece acestea vor fi respinse într-un referendum obligatoriu asupra acordului. Negocierile s-a prăbuşit după ce Elveţia a respins  jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie şi o directivă privind libera circulaţie care ar oferi drept de şedere permanentă cetăţenilor UE, cu acces la ajutoarele sociale acordate rezidenţilor neangajaţi, cum ar fi  solicitanţii de locuri de muncă şi studenţii.