Ce companii de stat vrea să reformeze Bolojan? „Este vorba, din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie, de compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 05 decembrie 2025 3 afişări

Ce companii de stat vrea să reformeze Bolojan? „Este vorba, din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie, de compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA”

Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri după-amiază, la sfârşitul şedinţei de guvern, un briefing de presă în care a anunţat că guvernul are în vedere reformarea companiilor de stat, fie prin listare la bursă, fie prin reorganizare, divizare sau chiar închidere.

Acesta a menţionat preponderent companii din zona de transporturi, precum Tarom, Metrorex sau CFR. Bolojan spune că interesul statului de a avea companii administrate profesionist este unul legitim, acest lucru neţinând doar de banii din PNRR.

„Am făcut o analiză în săptămânile trecute, avem nu doar nişte angajamente prin accesarea programelor europene, nu doar jaloane, deci, din PNRR, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie cât mai bine administrate. Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de către ministere în acest prim pachet. V-aş spune doar câteva nume, pentru că lista vi se va comunica imediat după şedinţă. Este vorba, din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie, de compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA, Electrocentrale Bucureşti, şi aşa mai departe”.

Guvernul a adoptat un memorandum prin care un comitet interministerial va analiza performanţa a 17 companii de stat. Conform listei publicate de Executiv, acestea sunt:

1.

     Societatea Electrocentrale Grup SA    Ministerul Energiei

2.     Societatea Electrocentrale Bucureşti SA    Ministerul Energiei

3.    Societatea OIL Terminal SA    Ministerul Energiei

4.     Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR - SA)    Ministerul Energiei

5.     Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă" CFR Marfă S.A"    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

6.     ROFERSPED S.A-filială a CFR Marfă    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

7.      C.F.R- I.R.L.U. S.A filială a CFR Marfă    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

8.     Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F -S.A    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

9.     Societatea Feroviară de Turism S.F.T-C.F.R- S.A    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

10.     Societatea Naţională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R- pre-insolvenţă    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

11.     Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R SA    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

12.      Societatea Telecomunicaţii CFR S.A    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

13.      Tipografica Filaret S.A-filiala a CNCFR S.A    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

14.     Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători S.A"    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

15.     Societatea de Reparaţii Locomotive C.F.R-S.C.R.L Braşov -filială a CFR Călători    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

16.     Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex "S.A    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

17.     Compania "TAROM"    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolojan,
reforma,
companii de stat,
cfr,
tarom

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.