Start-up-ul care digitalizează viaţa animalelor

Autor: Alex Ciutacu Postat la 24 ianuarie 2020 1982 afişări

Într-o lume din ce în ce mai ocupată – dar şi conectată – în care majoritatea rezolvărilor trebuie să fie la un ecran distanţă, o echipă de români din Iaşi reconfigurează relaţia dintre cabinetele veterinare şi proprietarii de animale, printr-o aplicaţie care a influenţat deja viaţa a peste 150.000 de proprietari de animale.

Carnet de sănătate digital pentru câinii, pisicile, şerpii sau celelalte animale pe care le au românii în casele lor şi posibilitatea de a primi notificări pe mobil cu privire la următoarea vaccinare sau deparazitare a animalului sunt câteva funcţionalităţi care par departe de realitatea pieţei de cabinete veterinare din România. Cu toate acestea, o echipă de tineri din mai multe colţuri ale ţării a fondat la începutul anului 2018 start-up-ul Digitail, care dezvoltă şi operează platforma cu acelaşi nume. Digitail este o platformă de tip Software as a Service (SaaS – plăteşti utilizarea platformei pe bază de abonament  –  n.red) care oferă pentru cabinetele veterinare din România diverse beneficii prin care le ajută să îşi organizeze activitatea şi să reducă birocraţia în activitatea lor. „Noi fiind şi proprietari de animale, am învăţat pe propria piele importanţa medicinei preventive şi dorim să ajutăm ecosistemul să fie motivat să inoveze pe zona de prevenţie şi să aibă toate uneltele necesare pentru a se asigura că acest lucru se întâmplă. E mult mai uşor să faci o deparazitare lunară, decât să tratezi un căţel de babesioză (n.r.: afecţie provocată de căpuşe). Ne bucură că România are noroc de medici grozavi care pun accent pe bune practici şi prevenţie”, povesteşte Sebastian Gabor, cofondator şi CEO al Digitail, într-un interviu cu Business MAGAZIN.

În prezent, echipa Digitail este formată din 9 persoane care au venit în proiect cu experienţă anterioară în sectorul de tehnologie, fie din agenţii digitale, fie din alte start-up-uri. Sebastian Gabor spune că toată lumea în prezent face parte din echipa de bază şi are putere de decizie deplină pe zona care se specializează. Astfel, echipa este formată din români care provin din mai multe colţuri ale ţării, precum Gabor care este din Iaşi, la fel ca Ruxandra Pui, specializată pe produs. Ceilalţi membri ai echipei sunt Alex Gheorghiţă din Galaţi şi Georgiana Ciochină din Râmnicu Sărat, ambii fiind medici veterinari, George Roman din Galaţi, care este specializat pe tehnologie, echipa fiind completată de ieşenii Narcis Macinoi, Alex Pană, Adrian Peslar, şi de gălăţeanul Andrei Ariton. „Echipa Digitail a trecut prin mai multe transformări de-a lungul timpului – şi aş vrea să îl menţionez pe Alexandru Tabolcea – care ne-a ajutat foarte mult în a aduce Digitail unde este”, transmit reprezentanţii start-up-ului.

În misiunea lor de a cuceri piaţa cabinetelor veterinare, Digitail a ajuns în prezent la aproximativ 200 de clinici veterinare, atât din România, cât şi peste graniţe. „Avem peste 700 de doctori veterinari din România, dar şi pe plan internaţional care se bazează în fiecare zi pe Digitail. Estimăm că am reuşit să influenţăm direct, cât şi indirect viaţa a peste 150.000 de proprietari de animale”, spune Sebastian Gabor.

 Echipa Digitail consideră că piaţa din România are o dimensiune aparte în regiune, dar în acelaşi timp se confruntă şi cu specificul unei ţări în care activitatea veterinară – în special în mediul rural – se rezumă la soluţia clasică, aceea a pixului şi a hârtiei.

„Este una dintre cele mai mari pieţe din zonă (n.r.: piaţa veterinară din România). În total sunt 4.000 de cabinete înregistrate, dar acest număr conţine şi circumscripţiile veterinare şi cabinetele din zone rurale. Noi am preconizat că sunt 1.400 de cabinete pe care le putem ajuta. Mai departe, aceste 1.400 de cabinete sunt fragmentate în «au deja o soluţie», «încă folosesc pixul şi hârtia dar vor mai mult», «încă folosesc pixul şi hârtia şi vor să continue aşa»”, adaugă CEO-ul Digitail.

Soluţiile digitale intervin în această piaţă şi au puterea chiar de a schimba modelul de business al cabinetelor veterinare, din moment ce oamenii sunt mult mai conectaţi cu nevoile medicale ale animalului lor şi pentru că se axează pe nevoia de prevenţie – ceea ce poate aduce mai mult business pentru clinici. Mai mult, în ultimii ani consumatorul a devenit din ce în ce mai pregătit pentru un astfel de tipar de consum prin intermediul platformelor pe bază de abonament, precum Netflix, susţin reprezentanţii Digitail.

 „Ne-a ajutat faptul că Netflix şi Spotify au adus la nivel de consumator modelele SaaS care se dovedesc sustenabile pe termen lung (cel puţin au o şansă mai mare să fie sustenabile)”, spune Sebastian Gabor. Un astfel de model de business în piaţă a atras rapid şi atenţia investitorilor, în contextul în care start-up-ul fondat în ianuarie 2018 a atras o investiţie de 220.000 de euro de la o serie de investitori suedezi.

Sebastian Gabor mai spune şi că în februarie 2019 Digitail a participat la un accelerator din Malmo, Suedia. Echipa acceleratorului Fast Track Malmo a stat 4 luni alături de fondatorii start-up-ului românesc pentru a-i educa pe aceştia cu privire la mentalitatea unui startup-uri, skilluri de vânzări produs şi marketing, cât şi fundraising. „În fiecare săptămână aveam între 2-3 discuţii cu fonduri de investiţii. În felul acesta am învăţat cum să prezentăm mai bine ce avem şi să putem înţelege cum să îi ajutăm.”

Tot în 2019, Digitail a reuşit să impresioneze şi în cadrul concursului de idei de business Startarium PitchDay, unde a câştigat un premiu de 50.000 de euro. „Experienţa Startarium a fost în acelaşi timp total neaşteptată, dar şi un ajutor imens, atât financiar, cât şi de know-how şi networking. Adina Creţu şi echipa din spatele Startarium au o responsabilitate grea de a ajuta ecosistemul de start-up-uri românesc, dar din discuţiile şi interacţiunile pe care le-am avut pot spune că suntem norocoşi să primim ajutorul lor”, explică Gabor.

Digitail trece printr-un „efort constant” de a căuta finanţări – potrivit fondatorilor – ceea ce înseamnă că ar mai putea anunţa că a atras investitori pe parcursul anului 2020. În prezent Digitail este deţinută de doi asociaţi cu părţi egale: Sebastian Gabor, CEO, şi Ruxandra Pui, CPO product.

Totuşi, CEO-ul companiei atrage atenţia că au un convertible note care îi va transforma şi pe ceilalţi 7 membri ai echipei în acţionari. „Luptăm pentru a crea un model meritocratic, atât pentru a stimula creşterea individuală, cât şi pentru a recompensa cele mai bune idei. Astfel, deciziile nu sunt luate de funcţii, ci de persoanele care sunt cel mai în temă şi sunt specializate pe domeniul sau cauza respectivă.” Pe lângă investiţia de 220.000 euro, construcţia platformei Digitail – care a fost dezvoltată în bucătăria internă a start-up-ului – a presupus investiţii de timp semnificative şi riscuri, încât fondatorii s-au lovit de ideea că produsul lor nu ar rezolva o problemă reală din piaţă. „Cred destul de mult că în start-up-urile tech care nu fac «moonshot projects» (n.r.: proiecte de o anvergură atât de mare încât pot reforma total o piaţă la nivel global), banii nu ajung să fie factorul care să te blocheze. Orice idee poate fi testată uşor cu uneltele existente şi în funcţie de idee, uneori poţi ajunge la clienţi care chiar vor soluţia ta şi sunt dispuşi să plătească încă de la începuturi”, apreciază el. Tinerii care au fondat Digitail vor să mai atragă investiţii pentru a putea îmbunătăţi în continuare platforma, dar şi pentru a extinde forţa de retail a produsului. „Momentan punem accent pe creşterea în Iaşi, iar pe viitor încă analizăm opţiunile între SUA, Barcelona şi Malmo”, potrivit reprezentanţilor start-up-ului. Pentru clinicile veterinare din România produsul Digitail poate fi utilizat prin intermediul a trei pachete diferite, Starter, Growth şi Enterprise, cu preţuri cuprinse între 29 euro pe lună şi 99 euro pe lună, permiţând adăugarea de utilizatori suplimentari – pe modelul platformelor de sharing.

 Printre funcţiile pachetului de bază se numără istoric medical digital, scrisoare medicală şi sumar de vizită, notificări şi remindere legate de animal, agendă electronică şi programări online, posibilitatea de a acorda consimţământul în format electronic şi facturi personalizate. În cazul celorlalte opţiuni, clinicile pot avea acces la funcţii precum inventar şi management de stoc sau chiar rapoarte personalizate. „La nivel B2C, scopul este să ajutăm clinica să ofere o experienţă mai bună proprietarilor de animale. Aplicaţia este un instrument pe care clinica îl poate oferi clienţilor ei pentru a face acest lucru. Sperăm să putem deschide aplicaţia şi către proprietarii de animale care nu sunt în prezent clienţi ai clinicilor care utilizează Digitail”, spune Sebastian Gabor. Pentru aplicaţia mobilă Digitail, disponibilă atât pentru Android cât şi pentru iOS, echipa vrea să introducă funcţionalităţi noi precum comunicarea cu medicul veterinar prin mesaje şi apel video şi posibilitatea de a comanda direct din aplicaţie produse de la clinica lor. La nivel de business, pentru 2020 Digitail îşi propune să îmbunătăţească platforma şi relaţia dintre clinică şi proprietarul de animal. „Aici avem cele două direcţii – platforma pentru clinicile veterinare digitail.io şi aplicaţia pentru proprietarii de animale pet.digitail.io. De menţionat că în România avem norocul să avem un partener puternic precum Vetro, cu care ne-am înţeles încă de la început. Dumitru Fodor şi echipa sa au pus mare acces pe ajutarea doctorilor şi a ecosistemului veterinar. Această aliniere ne-a permis să putem lucra îndeaproape pentru un scop comun. Astfel, ţintele pentru business sunt consolidarea poziţiei în România şi apoi creşterea pe plan internaţional.”

 Digitail nu a ajuns încă pe breakeven, însă aceasta este una dintre priorităţile fondatorilor, astfel că ei şi-au propus să acopere cel puţin costurile operaţionale din fiecare lună. „Momentan acoperim cam jumătate din cheltuielile lunare pe care le avem. Astfel, ţintele majore pentru 2020 sunt să ajungem la breakeven pentru formatul actual al echipei şi ulterior să accelerăm creşterea prin atragerea unei investiţii. Businessurile în tehnologie sunt afectate de serviciile Facebook şi de mentalitatea de tip «am un prieten care îmi face un software pentru 1.000 de euro». Deoarece aceste două variante ascund multe lucruri pe care nu le poţi vedea la început şi care te fac să crezi că orice altă variantă este scumpă”, explică Sebastian Gabor.

 El spune că anul acesta Digitail vrea să genereze venituri lunare destul de mari pentru a-şi putea menţine componenţa echipei în forma actuală. „În acelaşi timp, vrem să accelerăm creşterea, ceea ce presupune mai multe investiţii, creşterea echipei, a bugetelor de vânzare şi marketing etc. Cele două mari priorităţi ar fi să ştim că avem bazele financiare pentru a susţine echipa actuală în orice context şi să galopăm în continuare către a deveni un jucător global.”

În acest sens, start-up-ul vrea pe termen lung să îşi formeze o echipă de vânzare pentru piaţa din SUA cu bugete de Europa de Est şi orientarea către pieţe cu acelaşi specific ca cel al României. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.