Adrian Vasilescu, BNR: Am pierdut un pariu...
Plecând de la rezultatele din octombrie, când inflaţia înregistrase un uşor recul, scrisesem că vom avea parte de astfel de încetiniri ale creşterii preţurilor timp de mai bine de patru trimestre.
Plecând de la rezultatele din octombrie, când inflaţia înregistrase un uşor recul, scrisesem că vom avea parte de astfel de încetiniri ale creşterii preţurilor timp de mai bine de patru trimestre. Până în primul trimestru al anului 2027, când rata anualizată a mişcării preţurilor va ateriza pe linia strategică de ţintire. Adică, mai jos de 3,50 de procente. Şi că, atât în noiembrie şi decembrie 2025, cât şi de-a lungul întregului an 2026, vom trece printr-un lung proces de dezinflaţie. Desigur, unul lent, chiar foarte lent.
Aşteptam ziua de vineri, 12 decembrie, când urma să avem mai multe informaţii, de la INS, care urma să publice întregul set al cifrelor inflaţiei din România. Ce aşteptam să aflăm? Că prognoza potrivit căreia anul în curs se va încheia cu o rată anualizata a inflaţiei de 9,6 la sută - sub pragul psihologic de 10 procente - va avea în rezultatul din luna noiembrie o penultimă confirmare. Şi că, luând în calcul datele de ultimă oră, nu exista niciun motiv ca această dezinflaţie lentă să nu înceapă... încă din noiembrie... Şi să nu continue în decembrie.
Cifrele comunicate vineri de Statistică însă arată că.
.. am pierdut pariul! Pe jumătate! Nu a ieşit, cum am calculat, o rată anualizată mai mica decât cea din octombrie, de 9,76 la sută. Dar nici o rată mai mare nu a ieşit. A fost repetată în noiembrie, până la a doua zecimală, rata din octombrie, de 9,76 la sută. Dacă în ianuarie, anul viitor, când se vor publica datele pe decembrie, inflaţia va scădea cu doar 0,16 puncte procentuale... va însemna că BNR a făcut un calcul exact. Şi că, în acelaşi timp, dezinflaţia continuă.
Ce s-a întâmplat însă în noiembrie anul acesta? Din comunicatul Statisticii reiese clar că, în noiembrie faţă octombrie, numai mărfurile nealimentare au fost la egalitate: 0,41 la sută în octombrie, 0,41 în noiembrie. În rest, în timp ce preţurile mărfurilor alimentare au crescut în octombrie cu 0,48 la sută, în noiembrie au crescut cu numai 0,25 la sută. La fel şi serviciile: dacă în octombrie tarifele lor au crescut cu 0,74 la sută, creşterea din noiembrie a fost de numai 0,71 la sută. O dezinflaţie lentă, cum am menţionat, dar e dezinflaţie! De ce atunci ratele anualizate, cele calculate pe 12 luni, sunt egale? Pentru simplul motiv că aceste rate reprezintă o medie a tuturor întâmplărilor din ultimile 12 luni, inclusiv din noiembrie. Pe 12 luni, mediile din noiembrie compară 7,57 la sută din octombrie, la mărfuri alimentare, cu 7,64 la sută din noiembrie; 10,96 la mărfuri nealimentare din octombrie cu 10,73 din noiembrie; şi 10,52 în octombrie, la servicii, cu 10,96 din noiembrie.
Dacă desfacem însă aceste trei mari categorii, pe clasele de bunuri şi servicii, vom vedea că diferenţele intre ratele anualizate sunt nesemnificative. Dar nu şi la produsele şi serviciile energetice. Electricitatea, bunăoară - o marfă importantă care primeşte 395 de puncte din totalul de 10.000 - a înregistrat scăderi de preţuri şi în octombrie, şi în noiembrie. Dar când au fost calculate ratele anualizate au ieşit creşteri în jur de 70 la sută în ambele luni. Repet: creşteri! Deşi în noiembrie avem de-a face cu scăderi. Aceasta e regula. Scăderea din noiembrie, de minus 2,56 la sută, se vede numai în statistici, nu şi în facturi. Pentru că statistica scade din creşterea de 70 la sută.
Gazele, în schimb, s-au scumpit! Şi în octombrie, şi în noiembrie. Iar această scumpire se vede şi în statistici, şi în facturi. Pentru că electricitatea, care îşi potriveşte paşii cu noul regim de după ridicarea plafoanelor, a urcat rata la 70 la sută... de unde îşi permite acum să mai scadă. Pe când gazele abia urmează să-şi dea jos plafoanele. Aici preţurile cresc încet, între 3 şi 5 la sută, dar cresc.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













