„Cum să facem mai multe categorii de clienţi să se simtă bine în acelaşi loc este ceea ce ne ţine treji noaptea”, spune Andrei Şelaru, CEO al Nibiru, despre el şi asociaţii săi, referindu-se la felul în care ar trebui să se dezvolte noua destinaţie. 50 de milioane de euro este valoarea investiţiei. Ţinta? Un trafic de 50.000 de oameni pe zi, spune Selly, aşa cum este cunoscut publicului larg. Are 24 de ani, s-a consacrat din postura de creator de conţinut, a pivotat în muzică, film, s-a implicat în dezvoltarea festivalului Beach, Please!, iar acum pariază pe conceptul Nibiru. Deşi vizibilitatea publică îl poziţionează central în proiect, Nibiru este construit de o echipă extinsă: arhitecţi, ingineri, consultanţi, constructori, manageri de proiect, echipe operaţionale şi specialişti în entertainment. Complexitatea proiectului presupune procese şi responsabilităţi distribuite, iar execuţia implică coordonarea unui număr mare de profesionişti.

Câteva zeci de oameni – mulţi foarte tineri, inclusiv adolescenţi -, o discuţie de aproape trei ore continuată, apoi, informal, la cafea. Puzderie de întrebări ale celor din sală, răspunsuri amuzante, chiar autografe şi selfie-uri cu invitatul.

Aşa s-a desfăşurat a 98-a ediţie a evenimentului Meet the CEO, al cărei invitat a fost Selly şi care a povestit cum şi-a construit parcursul profesional, cum a intrat în business şi cum a ajuns, la 24 de ani, să fie implicat într-un proiect de 50 de milioane de euro.

Încă de când era foarte mic, a fost fascinat de ecranul televizorului, urmărind ce vedeau părinţii săi la televizor, în perioada anilor 2005-2010. „Mi se părea că e e ireal cum se face montajul în timp real, cum arătau studiourile de televiziune, prestigiul televiziunii şi mai ales zona tehnică. Părea că este pur şi simplu magie. Cu siguranţă, dacă mă năşteam într-o perioadă în care nu exista internetul, aş fi urmat o carieră în televiziune.”

A aflat în clasa întâi, de la profesoara de engleză, despre un site care începea să prindă viteză - youtube.com - prin 2008-2009.” Având calculator încă din copilărie, a urmărit acest canal despre care spune că a devenit, pentru el, noua televiziune. „Petreceam foarte mult timp urmărind tot felul de materiale postate pe YouTube şi astfel am fost martor la modul în care acest canal s-a transformat de-a lungul timpului, iniţial fiind un site unde oamenii puneau, de exemplu, videoclipuri cu pisicile lor.” Pe parcursul a câţiva ani, au apărut şi în România, povesteşte tânărul, creatori de conţinut, adolescenţi care se filmau în camera lor, montau videoclipuri şi le postau pe internet. „În momentul în care am văzut chiar o fată din Craiova (care şi astăzi e o influenceriţă faimoasă, Bianca Adam), că face treaba asta chiar în oraşul meu, domeniul a devenit ceva palpabil. Eu percepeam magia televiziunii drept ceva intangibil, ce eu n-aş fi avut cum să fac niciodată, şi brusc am descoperit că e ceva de fapt foarte palpabil.” Avea deja o cameră de filmat şi, pentru că petrecea foarte mult timp la calculator, ştia deja să monteze materiale video, să facă muzică, dar, completează Andrei Şelaru, „la nivel rudimentar”. A fost doar un pas până să posteze propriile materiale pe internet, în 2012. Iar de atunci, povesteşte el, lucrurile au început să crească gradual, fiind complet fascinat de domeniu. „Când am descoperit YouTube-ul mi s-a părut că asta îmi doresc să fac. Mă fascina ideea de a putea să postez ceva şi peste noapte să devină viral.” Era pasionat de partea tehnologică, de a face un videoclip de la cap la coadă, dar era şi vorba de a fi cunoscut, de colegi, pe stradă.

Încă din 2012, deşi avea doar 11 ani, şi-a dat seama de potenţialul pe care îl avea YouTube, pentru că, îşi aminteşte Andrei Şelaru, în SUA existau deja creatori de conţinut „care trăiau foarte bine din treaba asta. Şi atunci cumva m-am gândit că se poate trăi din treaba asta, dar evident, n-aveam nicio referinţă a banilor atunci, nu gândeam lucrurile în bani. Nu cunoşteam valoarea banului, nu-mi dădeam seama ce înseamnă bani mulţi.” Ambii săi părinţi, spune el, sunt bugetari cu salarii modeste – mama este profesoară de matematică, iar tatăl - inginer silvic. „Nu mă gândeam să fac o sumă anume sau că voi ajunge în poziţia de astăzi. Nici pe departe. Dar cumva ştiam că se poate transforma într-o profesie, în ceva din care să poţi să trăieşti.”

Primii bani i-a câştigat, povesteşte el, un an mai târziu, în 2013, când a depăşit pragul de 50 dolari, pentru ca Youtube să vireze bani în contul tatălui său, el având la acea vreme 12 ani. În anii care au urmat, genera lunar sume cuprinse între 50 şi 100 dolari din YouTube, şi spune râzând că acest lucru „era minunat, pentru că avea bani de buzunar cu care puteam să fac ce vreau eu şi îmi dădeau autonomie.”

În 2015 a fost contactat de o firmă pentru a face reclamă la o tastatură de gaming, pentru 500 de euro, pe contract de drepturi de autor, fiscalizat. La 18 ani, spune Andrei Şelaru, toate asseturile s-au mutat în conturile proprii (estimează că în jur de 200.000 de euro, dar spune că nu-şi aminteşte exact) şi tot atunci a deschis şi prima companie. „În 2019, când am făcut 18 ani, depăşisem momentul în care eram un băiat cu o cameră care se filmează singur. Aveam contracte cu parteneri comerciali, făceam concerte cu trupa la vremea respectivă, vindeam tricouri, hanorace, şepci, caiete pentru tot felul de lucruri, aveam o linie de merchandising. Eram cu un picior în antreprenoriat deja la vremea respectivă.”

Staţiunea, prima destinaţie turistică de pe litoralul românesc ridicată de la zero din ultimele decenii, ar urma să includă în primă fază un spaţiu de mari dimensiuni pentru evenimente, un parc de distracţii, un mall în aer liber şi un club de noapte.

Viziunea Nibiru porneşte de la intenţia de a reconstrui experienţa litoralului românesc şi de a crea o destinaţie comparabilă ca standard cu locurile în care călătoresc deja românii, precum Dubai, Mykonos, Ibiza. Obiectivul este formarea unui ecosistem coerent, modern, care ridică nivelul serviciilor şi al infrastructurii la un nivel pe care publicul îl consideră normal în alte ţări.

În România, încă din 2015, influencerii mai mari decât el, ajunseseră să aibă campanii cu branduri de ordinul zecilor de mii de euro, iar Telekom şi Vodafone sunt doar câteva exemple. Dar el nu ştia cum să ajungă în zona celor care aveau astfel de contracte. „Aveam cifre bune, dar evident că e nevoie de mai mult decât atât ca să fii vandabil. Prin 2015-2016, am început să mă gândesc serios la treaba asta şi să mă documentez, am început să cunosc oameni, am devenit conectat în piaţă. Am cunoscut cam toţi creatorii din piaţă de la acel moment, am legat relaţii cu ei, am început să văd ce se întâmplă şi prin curtea vecinului, cum face bani, cu ce branduri lucrează, cum îi merge. Am căpătat know-how, pentru că anterior eram pe cont propriu, izolat. Eram toţi puştani adolescenţi. Am început să-mi dau seama un pic cum funcţionează lucrurile.”

Pasul spre business

Căţile de business l-au ajutat să-şi completeze perspectiva, unul dintre autorii preferaţi (Ray Dario), fiindu-i recomandat de un prieten foarte bun, care îi este mentor - Ştefan Lucian, fondatorul Global Records – şi asociat. L-a cunoscut când avea 15 ani şi, povesteşte Andrei Şelaru, de la el a avut cel mai mult de învăţat despre business, construcţie, structuri, echipe. Au ajuns să facă şi afaceri împreună. „Este vorba şi despre noroc, dar şi despre conjunctură. Este minunat să ai pe cineva care deja este la un alt nivel de business, cu care să te împrieteneşti sau de la care să ai ocazia să înveţi lucruri. Pentru că îţi dă altă perspectivă. Eu, la 16 ani, mergeam la liceu, aveam un grup de prieteni, unii erau mai serioşi, alţii mai puţin serioşi, dar nu aveam în jurul meu neapărat nişte repere de succes foarte mare. Aveam repere în câţiva profesori pe care îi apreciam, dar niciunul dinte ei nu făcea business. Îi apreciam ca oameni şi pentru cultura lor. Aveam ca modele în viaţă, de principii, pe părinţii mei.”

Deşi l-au inspirat youtouberii americani, n-a făcut efort ca să ajungă în SUA, ţară în care a ajuns pentru prima dată anul trecut, ca invitat la summitul NATO pentru tineret, în Miami. Dar, spune tânărul, nu călătoreşte foarte mult, deşi şi-ar dori. „Cu siguranţă, o vizită în SUA în sens profesional te ajută. Dacă ai şi cu cine să te vezi acolo, să faci networking şi legături.” Dar momentan, nu i se pare o prioritate să viziteze, ca turist, fiind preocupat de carieră.

Cât priveşte visul american, nu a rezonat neapărat cu această idee, deşi a fost conectat la cultura americană prin firmele de la televizor sau jocurile video. „Nu cred că m-am raportat neapărat la visul american. Am crezut mult în ceea ce făceam şi am avut ocazia să nu cresc prea repede, ci gradual de-a lungul anilor. Am avut timp să mă adaptez cu fiecare nivel şi să-mi doresc să fac şi mai mult.”

Îşi aminteşte că atunci când era licean avea lacune pe care astăzi nu le mai are şi se întreba cum poate trece la nivelul următor. „Produceam nişte sume de bani foarte serioase pentru vârsta respectivă, dar n-aveam încă noţiunea investiţiei banilor.” Un coleg i-a recomandat să cumpere proprietăţi imobiliare, ceea ce i s-a părut foarte complicat; înţelegea conceptul banilor deja, vedea ce bani are în cont şi se întreba cum îi poate înmulţi. În ultimii ani de liceu, antreprenoriatul a intervenit ca un pas firesc, pentru că activitatea de creator de conţinut avea nevoie de structură, oameni, „toate aceste lucruri care încep să fie practic asimilate unui business. Primul meu business a fost legat de administrarea a tot ceea ce făceam eu, de a spori veniturile din crearea de conţinut.” Şi spune că 2019 a fost cel mai transformaţional an de până atunci.

„Vrem să facem o locaţie vie, vibrantă, cu evenimente în fiecare seară, cu o selecţie foarte bună de branduri de mâncare şi băutură. Ne-am gândit că replicăm ideea festivalului, dar în loc să fie doar pentru tinerii din targetul Beach, Please!, să extindem către un demografic mult mai larg.”

Andrei Şelaru, CEO al Nibiru

În 2018, lucrurile se complicaseră, pentru că împreună cu alţi patru vloggeri a format trupa 5gang, care a „bubuit, pur şi simplu”, după cum spune chiar el, şi a pivotat în domeniul muzical. „Deodată lucrurile s-au complicat. Vorbeam de contracte, de drepturi de autori pe piese cu compozitori, cu producători. Apoi am început să vorbim de concerte. Nu mai eram doar eu. Anterior, eram eu cu o cameră de filmat.” Primul concert a avut loc la Arenele Romane, în parteneriat cu Global Records. Acel concert era ca o afacere, şi au început să se uite la costuri, cum pot optimiza lucrurile. „Aceea a fost prima mea experienţă (în 2019, la Arenele Romane) cu producţia de eveniment. A fost primul meu business în care eram partener, coproducător al unui eveniment. Practic, noi în 2018 am creat un produs care s-a viralizat şi în 2019 l-am exploatat şi optimizat făcând linie de merchandising, turneu de concerte şi un film de cinema «5gang. Un altfel de Crăciun».”

Producţia filmului a fost momentul care a marcat pasul ca investitor, pentru că anterior nu era necesar să finanţeze decât cu sume mai mici activităţi ca merchandisingul sau concertele, unde banii erau asiguraţi prin prevânzarea biletelor, iar restul investiţiei era asigurat doar de Global Records. În cazul filmului, a fost investitor, actor, s-a ocupat şi de activitatea de marketing pentru promovarea peliculei.

Ştefan Lucian i-a propus să investească în film, gândindu-se că va fi mai motivat, dacă sunt în joc şi banii lui. În primul film, a investit cca. 30.000 de euro şi a fost prima dată când a început să se uite şi el pe exceluri, planuri de business, pe scenarii.

Sprintul de la cafenea spre plajă

Povesteşte că a început să înţeleagă conceptul de cash abia în 2022, la prima ediţie a festivalului Beach, Please! În activitatea de creator de conţinut, spune el, costurile erau marginale. „Astăzi nu mai vorbim de acelaşi scenariu, facem producţii la un alt nivel şi avem costuri mult mai mari şi foarte serioase. Însă odată cu investiţia în festival, am înţeles cu adevărat conceptul de cash flow.” Ideea iniţială a fost de a face un eveniment de hip-pop cu artiştii trap români şi nu numai, dar între timp Beach, Please! a devenit cel mai mare festival din Europa, ca număr de participanţi.

Cum au ales locul? „Lucian este născut şi crescut în Costineşti, apoi a plecat, a stat 6 ani în America. S-a întors în Bucureşti, a făcut casa de discuri, a rămas cu mulţi prieteni din Costineşti care, văzând că are succes în zona muzicală, îl îndemnau să facă ceva în locul natal.”

„În 2019, când am făcut 18 ani, depăşisem momentul în care eram un băiat cu o cameră care se filmează singur. Aveam contracte cu parteneri comerciali, făceam concerte cu trupa la vremea respectivă, vindeam tricouri, hanorace, şepci, caiete pentru tot felul de lucruri, aveam o linie de MERCHANDISING. Eram cu un picior în antreprenoriat deja la vremea respectivă.”

Andrei Şelaru, CEO al Nibiru

La începutul lunii martie 2022, la o cafenea, a creionat planurile pentru un festival, alături de Ştefan Lucian şi George Carabelea – care avea background de organizator de evenimente şi cu care lucraseră anterior în mai multe proiecte. A intuit că un festival de trap poate avea succes, chiar dacă acest stil de muzică era destinat scenelor secundare în alte evenimente, ca Untold sau Neversea. „Am zis să avem ceva şi pentru puştani; nu era interesul principal al nimănui. Eu ştiam, eram 100% sigur că va avea succes, că va vinde, va convinge oameni să cumpere bilet. Timpul era foarte scurt, pentru că ne propusesem data de 1 mai. Un alt prieten, Andrei Rupean, a venit cu numele (Beach, Please!), care ni s-a părut genial.”

Au avut circa o lună şi jumătate la dispoziţie şi, mărturiseşte Andrei Şelaru, drumul de la idee la desfăşurarea efectivă a evenimentului a implicat un efort foarte mare - să construiască practic brandul de la zero, să realizeze website-ul, amplasamentul, producţia efectivă de festival, pagina de Instagram, campaniile de marketing, identitatea vizuală şamd. Prima ediţie a evenimentului a atras 25.000 de festivalieri, iar cifra de afaceri s-a plasat la circa 750.000 de euro, „un pic mai mult decât am făcut. E o industrie foarte grea. În 2025 a fost prima ediţie în care am făcut profit, care recuperează dintr-o investiţie foarte mare din spate. Dar prima ediţie a fost foarte mică faţă de ce facem acum. E total alt business, cu total alţi parametri. În 2022 am avut o pierdere de circa 70.000 euro. Deci am investit un pic mai mult decât am făcut, dar cu siguranţă potenţialul era acolo. Am preluat pierderea împreună, iar ulterior, în 2023, a existat un dezechilibru; eu nu am putut să finanţez conform cotei parte.” Astfel, fondatorii festivalului au făcut o înţelegere: să crediteze disproporţionat efortul, pentru a putea scala fenomenul. „Sunt foarte puţini oameni care fac bani cu evenimente de tip festival în România şi ca să ajungi acolo, ca să poţi să scalezi, era nevoie de de o investiţie mare.”

Nici în 2022, spune franc, nu s-au aşteptat să vândă 25.000 de bilete: „Când ne-am pus la masă, aveam trei scenarii, ne uitam la costuri mult mai mici, pentru că nu ştiam că vom vinde 25.000 de bilete. Evident că mai mulţi oameni vin şi cu mai multe costuri. Noi ne uitam pesimist la 5.000 de oameni, realist 8.000 de oameni şi cred scenariul optimist se referea la vreo 15.000 de oameni, dar părea greu de atins, mai ales într-un timp atât de scurt.” Îşi aminteşte că în primele zile de la debutul campaniei de marketing, nu s-a întâmplat nimic, iar apoi, brusc, vânzările au explodat. „Într-o zi am vândut vreo 4.000 de bilete, ceea ce era incredibil pentru un eveniment nou-nouţ. Ne-am dat seama că nu eram pregătiţi pentru asta. Deodată, era un eveniment mult mai serios decât planificaserăm noi. Am ajuns la nişte costuri imprevizibile şi veniturile nu ne aşteptam să fie mari. Ne-am adaptat din mers.”

Ediţia din 2023 a fost însă mult mai mare, iar costurile au fost de circa zece ori mai mari, apropiindu-se de 7,5 milioane de euro. O parte din aceşti bani a fost acoperită din prevânzarea de bilete, „n-a fost nevoie ca aceşti bani să fie toţi puşi up-front. Am pus şi eu, Lucian a creditat mai mult. A fost un an foarte dificil şi pentru mine din punct de vedere al administrării banilor, pentru că atunci m-am confruntat prima dată cu situaţia în care mă aruncam în ceva mai mare decât mine, mai mare decât ce puteam suporta ca pierdere. Dar, în acelaşi timp, aveam deja încredere în produs, aveam încredere în parteneri - George Carabelea şi Lucian. Şi aveam încredere în forţele mele proprii.”

Au reuşit să aducă parteneri comerciali la eveniment, dar erau conştienţi că vor pierde bani. Iar sponsorii, partenerii comerciali reprezintă linii de venit extrem de importante în acest tip de business, dar asttfel de parteneriate se realizează pe evaluarea ediţiei anterioare. „Este un decalaj întotdeauna de un an, între adevărata valoare şi cea percepută de partenerul care finanţează, vine să-şi comunice brandul acolo.” Ulterior însă, ritmul de creştere s-a stabilizat la 15% - 20%, iar decalajul nu a mai fost la fel de grav.

„Într-o zi am vândut vreo 4.000 de bilete (la prima ediţie Beach, Please!), ceea ce era incredibil pentru un eveniment nou-nouţ. Ne-am dat seama că nu eram pregătiţi pentru asta. Deodată, era un eveniment mult mai serios decât planificaserăm noi. Am ajuns la nişte costuri imprevizibile şi veniturile nu ne aşteptam să fie mari. Ne-am adaptat din mers.”

Andrei Şelaru, CEO al Nibiru

Un aspect important al afacerilor de acest tip este vulnerabilitatea, punctează Andrei Şelaru, „pentru că în esenţă, un business de festival nu deţine decât un nume. Festivalurile de regulă nu deţin terenul pe care se află. Untold nu deţine stadionul din Cluj-Napoca, Beach, Please! nu deţine terenurile, acestea sunt în proprietatea Nibiru, o altă entitate. De altfel, există o distincţie clară între Beach, Please!, un festival de cinci zile, şi Nibiru, o staţiune în dezvoltare cu un rol mult mai amplu. Dacă festivalul reprezintă un eveniment punctual, Nibiru este o destinaţie completă, cu infrastructură proprie, operaţiuni zilnice şi o ofertă diversă de retail, gastronomie şi entertainment permanent. Practic, valoarea oricărui festival se leagă de cum a fost ultima ediţie, influenţată de factori ca ploaia dintr-o anume zi sau lipsa unui artist. Ceea ce se poate întâmpla, iar valoarea percepută riscă să scadă dramatic. E un business foarte volatil, vulnerabil şi greu sustenabil, lucru pe care noi nu îl ştiam la început.”

O bază solidă

Astfel, povesteşte Andrei Şelaru, s-a ivit ideea dezvoltării Nibiru, când şi-au dat seama cât de nesustenabil este un business de festival. „Ne-am zis că această expertiză pe care o avem se poate aplica pe un business cu fundamente mult mai solide, şi anume o afacere cu componentă de real-estate, acesta fiind Nibiru.” Festivalul a avut la ediţia din 2025 venituri de 7,5 milioane de euro, cu EBITDA de circa 1,5 milioane de euro. 155.000 de festivalieri au fost în vârful de prezenţă, iar traficul total a ajuns la 600.000 de oameni.

Ideea Nibiru a venit, povesteşte Andrei Şelaru, imediat după ediţia din 2023, pentru că voiau să scaleze afacerea, dar într-un mod sănătos. „În 2023 eram la maximum efectiv posibil de oameni pe care îi putea avea pe plaja din Costineşti. În plus, data de 1 mai punea foarte multe probleme, pentru că atunci nu sunt artiştii internaţionali în turneu. Untold sau Neversea, care au loc în iulie-august, puteau să obţină un artist la un preţ, poate chiar la jumătate faţă de ce obţineam noi. Dacă artistul respectiv era Londra şi cânta cu o seară înainte, vine mai uşor decât dacă trebuie să vină special.” Un dezavantaj era legat şi de data festivalului - 1 mai, când e frig, vremea este imprevizibilă. Iar altă dată, mai târzie în sezon, era imposibil de antamat pentru că o plajă nu poate fi blocată timp de două luni în plină vară, pentru amenajări fiind necesare cam şase săptămâni înainte de festival.

„Practic ne lovisem de tavan, nu mai puteam creşte decât dacă găseam o nouă «casă». Am început să ne uităm la terenuri în zona Costineştiului şi atunci s-a aprins beculeţul. Ne-am dat seama că noi băgăm în producţie aproape 5 milioane de euro în fiecare an sau atât a fost necesar în acel an ca să construim o lună jumătate, pentru un eveniment de 5 zile, să dărâmăm tot ce am făcut.” Mai mult, un spaţiu propriu ar fi permis o gamă mai largă de activităţi, de pildă un alt festival, în altă perioadă. 

În plus, au constatat că „litoralul românesc nu prea oferă niciun fel de experienţă cât de cât comparabilă cu ce oferă un festival - de la artiştii care cântă la brandurile care vin acolo, la experienţa curinară. E o lipsă crasă de experienţe, mai ales cele nocturne, pentru că pe timp de zi oamenii merg la plajă. Nu ai ce să faci după 18:00, în afară de a cina la un restaurant. Există câteva discoteci, câteva cluburi. Sigur că nu era zero. Dar nivelul e foarte jos, e potenţial de creştere extrem de mult în această zonă. Când intri la Beach, Please! este ca şi cum ai intra într-un alt oraş, cu tot felul de facilităţi – branduri de mâncare cunoscute, artişti internaţionali.”

Eu cred că Youtube e cu totul diferit de TikTok, pentru că Youtube este un loc în care oamenii se duc să consume conţinut de formă lungă. Este o diferenţă uriaşă între a avea 1.000.000 de vizualizări pe TikTok sau pe YouTube.

Andrei Şelaru, CEO al Nibiru

Cum se realizează line-upul? „Noi ofertăm cam tot ce se poate. Întrebăm toţi artiştii, pentru că altfel nu avem de unde să ştim - poate e unul foarte bun pe calitate, preţ, poate unu-i scump, altul ieftin. Întotdeauna întrebăm agenţii oricărui artist la care s-ar putea gândi publicul nostru.” Iniţial, pentru trapper american Travis Scott răspunsul a fost că nu participă la festivaluri, dar ulterior au observat că a mers la un alt eveniment în Europa, şi au redeschis discuţia. „Am trimis oferta, răspunsul a fost la un preţ mai mare. Evident, a fost o decizie grea.”

În lipsa unei oferte consistente după ora 18:00 pe litoral, potenţialul economic al unei destinaţii multifuncţionale este uriaş. Un proiect modern nu se limitează la plajă şi cazare, ci integrează cultură urbană, gastronomie, retail, evenimente şi activităţi nocturne. Acesta este modelul adoptat deja în destinaţii internaţionale, unde valoarea este generată de întreaga experienţă consumată de vizitatori, nu doar de componenta de plajă.

Şi cum businessul de festival ajunsese de amploare şi aveau nevoie de stabilitate, s-a ivit ideea Nibiru. „Ne-am dat seama că putem crea o destinaţie modernă de divertisment, de cultură, de sport, de petrecut timpul pe litoral, după şase seara.” Sursă de inspiraţie a fost o referinţă în Dubai şi au început să caute teren, identificând ceva potrivit la Costineşti, în zona epavei. Terenul identificat era format din zeci de parcele cu proprietari diferiţi, iar achiziţiile au demarat în 2023 şi au durat un an şi patru luni. La început, spune Andrei Şelaru, viziunea nu era foarte detaliată, business-planul doar schiţat, gândul fiind că ar putea atrage mulţi clienţi dacă ar avea acces la experienţe minunate pentru un preţ redus. „Avem acest know-how: 1. marketing; 2. organizare de evenimente; 3. putem aduce artişti internaţionali; 4. componenta de volum - în momentul în care eşti acolo două luni pe vară, sigur că unui artist dacă îi dai ofertă pentru şase show-uri reuşeşti să obţii un preţ mai bun decât pentru un singur show. Dacă pui şi Beach, Please! în ecuaţia asta, şi sunt şapte show-uri, configuraţia de cost e şi mai bună.”

În plus, în ce priveşte componenta de real-estate, au estimat că valoarea assetului va creşte. Când a fost făcută comasarea parcelelor, deja ideea Nibiru prinsese un contur mai clar: „ştiam că vrem să facem o locaţie vie, vibrantă, cu evenimente în fiecare seară, cu o selecţie foarte bună de branduri de mâncare şi băutură. Ne-am gândit că replicăm ideea festivalului, dar în loc să fie doar pentru tinerii din targetul Beach, Please!, să extindem către pentru un demografic mult mai larg.” Adică pentru categorii cu gusturi muzicale variate, cu acces la facilităţi precum loc de joacă pentru copii, parc de distracţii, restaurante. O astfel de stabilitate, care exclude construcţia şi dărâmarea anuală a amplasamentului, deblochează multe posibilităţi, explică Selly. Una dintre ele este legată de chiriaşi, ca la mall, operatorii din food nemaifiind doar vizitatori, cu rulote, pe perioada festivalului. „Una dintre liniile de business de la Nibiru este zona de mall în aer liber. O altă linie de business este cea de evenimente - de tip festival, concert, etc., Beach, Please! fiind un chiriaş în staţiunea Nibiru.”

O altă componentă este cea sportivă, de experienţe non-muzicale, despre care Andrei Şelaru spune că urmează să dea detalii în viitorul apropiat. În esenţă, „Nibiru îşi propune să fie un loc minunat pentru a-ţi petrece timpul, indiferent că eşti familie cu copil mic, familie cu copil mare, gaşcă de liceeni veniţi să se distreze sau gaşcă de tineri absolvenţi de facultate. Adresabilitatea trebuie să fie foarte mare şi asta e şi cea mai mare provocare pe care o ridică acest proiect. Cum să faci oameni diferiţi să se simtă bine în acelaşi spaţiu este gândul care ne ţine treji noaptea.” De pildă, o componentă a staţiunii va fi terenul de carting, pe o suprafaţă de trei hectare, dezvoltat în parteneriat cu V-Max. Proiectul ar urma să mai includă şi teren de baschet, spaţiu pentru skate.

De fapt, Nibiru, care are o suprafaţă de teren de 21 de hectare, se află acum în prima fază de dezvoltare, care ar urma să se încheie în iulie 2026. „Mai e foarte puţin, dar e un dead-line foarte credibil, pentru că partea cea mai dificilă, infrastructura, a fost deja finalizată. Avem circa 17 km de reţele pe sub pământ - cabluri, curent, canalizare, unităţi sanitare, promenadă. Am ajuns la etapa de construcţie a spaţiilor comerciale. Mai avem de construit zona de parcări şi alte câteva lucruri, dar ce a fost mai greu sau mai complicat a fost deja realizat până în luna iulie a acestui an, când a avut loc Beach, Please.” Construcţiile au fost oprite pe parcursul sezonului estival, fiind reluate în septembrie.

Trafic de 50.000 de oameni, pe zi

Valorea investiţiilor necesare pentru dezvoltarea primei faze este de aproape 50 de milioane de euro, fiind incluse aici cheltuielile cu terenul şi construcţiile, dar nu costuri operaţionale. Ce urmează? „Vom vedea în funcţie de evoluţie. Dacă nu ai trafic, nu ai nimic. Faza unu cea în care Nibiru se poziţionează ca o destinaţie de seară, care vrea să atragă un public numeros, foarte divers, obiectivul nostru principal fiind de a atrage 50.000 de oameni pe zi. Şi aceştia să aibă o experienţă care să-i facă să vrea să se întoarcă. Cu siguranţă, în primul weekend vor veni 50.000 de oameni, dar dacă spun că «a fost foarte aglomerat, înghesuit, nu mi-a plăcut», nu ne ajută. Dacă vom avea trafic, ne putem gândi la multe alte posibilităţi.”   

10 sfaturi pentru cei (şi) mai tineri

1. Să conştientizeze toţi cei care sunt tineri şi care nu au încă familie şi copii, că acesta este cel mai bun moment de a risca, de a începe ceva. Cu cât mai repede, cu atât şansele sunt mai mari. Eu am avut un noroc imens în viaţă, că am descoperit ce-mi place, la o vârstă foarte fragedă.

2. O idee bună nu are nicio valoare, dacă nu rezultă un produs finit. Nu vă implicaţi din start în proiecte foarte mari, pe care nu le puteţi termina. Începeţi cu ceva mic, poate relativ neînsemnat, dar pe care să-l puteţi duce la capăt. Înveţi mult mai mult ducând un proiect de 10 lei la capăt, decât să începi un proiect de 100 lei şi să faci 10% din el. E bine să treci prin toate etapele, de la ideea-concept până la livrarea produsului finit.

3. Încercaţi să vă înconjuraţi cu oameni mai buni decât voi, mai inteligenţi, mai deştepţi. Să vă feriţi întotdeauna de a fi cei mai deştepţi din încăpere.

4. O regulă general valabilă în orice: fiţi deschişi la puncte noi de vedere. Să vă bucuraţi dacă vă sunt challenge-uite opiniile, indiferent de vârsta celui care o face. Mai ales dacă sunteţi tineri, fiţi deschişi. Aveţi timp să aveţi fixuri mai încolo. Fiţi foarte flexibili şi deschişi la lucruri noi.

5. Gândiţi pe termen lung.

6. Nu vă gândiţi prea mult la bani, ci la produs.

7. Fiţi răbdători. Răbdarea este extrem de importantă.

8. Să nu vă bucuraţi prea mult de validare din partea persoanelor care vă sunt dragi. De multe ori prietenii, familia spun lucruri pozitive, pentru că vă iubesc, dar nu înseamnă că ei sunt obiectivi. Mulţi care ajung într-o paradigmă: fac ceva, cei din jur le spun că ideea e grozavă, doar că produsul nu prinde, nu stă în picioare. Se frustrează, nu-şi explică eşecul, ajung la o conluzie de genul <dacă nu ai pile, în ţara asta nu poţi să faci>.

9. Orice încercaţi să faceţi, nu puteţi reuşi singuri. Căutaţi oameni similari cu voi, nu fiţi genul care ţine secretul pentru el. Dacă vreţi să intraţi în businessul de a produce pahare de sticlă, căutaţi antreprenori care fac pahare de sticlă, încercaţi să vă împrieteniţi cu ei. Trebuie să aveţi un stil colaborativ în general.

10. Încercaţi să vă gândiţi, când construiţi ceva, unde va fi lumea în viitor, peste doi ani, de exemplu. Sigur, e un exerciţiu extrem de greu, dar merită încercat, pentru că voi pentru atunci construiţi, poate, produsul respectiv. Încercaţi să urmăriţi unde se duce lumea, nu unde este astăzi.

De vorbă cu Andrei Şelaru (Selly), CEO, Nibiru

Trebuie să-ţi doreşti să fii vedetă ca să ajungi foarte cunoscut?

Cred că e diferit de la persoană la persoană. Cu siguranţă nu e suficient să-ţi doreşti ca să ajungi vedetă. Mi se pare că termenul „vedetă” în sine nu este o meserie la fel cum nu este nici cea de influencer. A fi vedetă este un atribut al cuiva care e atât de bun la ceea ce face încât are o putere de influenţă. Influenceri existau şi înainte de apariţia internetului, de pildă actori, cântăreţi, fotbalişti de renume. Erau căutaţi de firme foarte mari, pentru a face reclamă, pentru că aveau o putere mare de influenţă. Deci influencer nu este în sine o meserie, cred eu, ci este un atribut sau un statut pe care îl atingi atunci când eşti bun la ceva. Poate să fie crearea de conţinut, sau orice altă meserie.

Un citat care te-a marcat?

Sunt cred că multe citate, dar cel care mi-a rămas întipărit este ceea ce spune Ray Dario despre succes. Un business de succes = vise + realitate + perseverenţă. Esenţa acestui citat este că nu e suficient să fii perseverent şi să ai un vis, trebuie să fii şi ancorat în realitate. Şi e de fapt chintesenţa mesajului lui, unde poate mulţi greşesc sau nu înţeleg, pentru că ei sunt foarte muncitori. Mulţi au un vis, o viziune clară, dar nu sunt pur şi simplu ancoraţi în realitatea de business. Poate că sunt la început şi vor să facă ceva foarte mare, care depăşeşte cu mult competenţa. Deci lipseşte componenta de realitate.

Care a fost cel mai scump artist pe care l-aţi plătit la Beach, Please!?

Travis Scott – 2,5 milioane de euro. N-ar trebui să spun, dar informaţia e deja publică. A fost o întreagă discuţie şi făcând calculele, ne întrebam dacă va vinde suficient de multe bilete în plus şi ce perspectivă au partenerii pe care i-am securizat dar şi cei cu care eram în discuţii. Vor vedea prezenţa lui Travis Scott ca un motiv în plus să mărească pachetul cu care intră în festival? Şi a trebuit să ne gândim, dincolo de aspectele financiare, la poziţionarea pe termen lung. Noi nu am fi astăzi la acest nivel, dacă nu l-am fi avut pe Travis Scott. Trebuie să te gândeşti şi la construcţie pe termen lung.

O decizie de business greşită?

Sunt două. Una este decizia de business de a face emisiunea Shelly Show, la Prima TV, în 2020, plecată pe asumpţia că noi vom convinge tânăra generaţie să se uite la televizor. Ideea a plecat de la asumpţia că putem noi să facem imposibilul posibil, venită, evident, din ignoranţă şi din aroganţă. N-am reuşit, n-am mişcat ratingul deloc. O altă decizie greşită se leagă de alegerea artiştilor internaţionali în funcţie de ce tip de parteneri am fi putut atrage. Am adus super artişti internaţionali, dar publicul nu s-a bucurat de show-uri. Soluţia a fost să facem ceea ce noi ştim mai bine: să mulţumim un demografic foarte clar şi să marşăm pe treaba asta.

Când ai avut primul angajat sau când ar trebui prima oară să plăteşti pe cineva ca să facă ceva?

Cred că 2014-2015, pentru diferite lucruri grafice, dar chestii foarte mici şi punctuale. Astăzi sunt câteva zeci de persoane în echipa Beach, Please! şi Nibiru. Unii sunt comuni, alţii dedicaţi pe proiect. Avem angajaţi şi colaboratori de lungă durată, peste 20 de persoane în acest moment. Când se apropie festivalul, numărul creşte enorm, dar nu sunt angajaţi sau coordonaţi de noi – sunt aproape 1.500 de voluntari, coordonaţi de firma de voluntariat, sunt angajaţii de la baruri, ai operatorilor economici, de food&drinks din festival, paza. Un astfel de festival antamează mii de persoane, iar Nibiru va antama şi el tot mii de persoane, dar pe o durată de două luni. Asta e extrem de tare. În momentul în care pregăteşti ceva ce durează 5 zile, nimic nu se poate dezvolta permanent în jurul tău. Nimeni n-o să vină să facă, oricât de bun ai fi în 5 zile şi oricâţi oameni ai aduce, un hotel nou. Dar când acoperi întreg sezonul estival, businessul are sens, deodată toată zona creşte şi se dezvoltă într-un mod total diferit.

Cum vă finanţaţi proiectul?

Finanţarea e asigurată în punctul acesta în mare parte şi vom face publică lista cu toţi investitorii din proiectul Nibiru în scurt timp. Urmează să închidem ultima rundă din investiţie. O parte considerabilă din investiţie e deja materializată, executată. Lista cu investitori este foarte interesantă – este deja cunoscut că Global Records este investitorul majoritar în proiect, sunt şi eu şi alţi oameni, mulţi dintre ei cunoştinţe, prieteni de-ai noştri, oameni de afaceri - în general din media, domeniu artistic şi real-estate.

De ce aţi vrut să atrageţi în parteneriat nume mari?

În primul rând, pentru disciplină financiară şi o mai bună raportare, organizare şi ordonare a proceselor de business. Şi asta e valabil oricând. Oricine a făcut vreodată vreun exit sau are un partener mare, strategic într-un business, înţelege treaba asta. Când eu fac un business singur sau cu un prieten foarte bun, ne cunoaştem între noi şi sigur că avem încredere unul în celălalt; construim o structură cum putem, cum ne duce capul, cât mai ordonată. Dar când ai un om extern, care nu are încredere neapărat, îţi impune o anumită disciplină financiară, o anumită ordine în lucruri, în raportări, în modul în care organizezi procese. Şi asta nu poate fi decât excelent, mai ales pentru un potenţial exit, şi în general excelent pentru business.

În al doilea rând, orice om care face business la un nivel înalt şi vine într-un proiect, aduce o experienţă foarte mare. Sunt multe avantaje şi noi avem multe astfel de nume, care au contribuţii dincolo de banii pe care i-au pus, însemnând idei, această impunere de disciplină.

Ce principii de business ai?

Nu mă implic dacă nu văd trei chestii: că rezolvă o nevoie reală, că are potenţial mare de creştere, că are un impact net pozitiv. Dacă e ceva negativ pentru societate, chiar dacă generează bani, nu mă motivează.

Cred foarte mult în media ponderată a ideilor sau în democraţia ideilor, în sensul în care îmi place şi să cer păreri, să ascult părerea tuturor oamenilor din încăpere pe un subiect. Dar în acelaşi timp, dau şi o greutate fiecărei păreri în parte, în funcţie de experienţă. De exemplu, dacă eu şi Lucian vorbim despre muzică, părerea mea e infinit mai puţin relevantă, pentru că nu am experienţă în zona de industrie muzicală nici pe departe cât are el. Dacă vorbim în schimb despre echipamente de închiriat pentru transmisii live, cu siguranţă părerea mea cântăreşte mai mult.

Cred că trebuie să ai încredere să delegi, nu ai cum să faci totul singur. De multe ori antreprenorii se luptă cu ideea de a ceda controlul, dar nu ai cum altfel.

Cred în faptul că n-ai cum să lucrezi bine în echipă dacă nu există claritate, structură, o logică a lucrurilor. Dacă lucrurile sunt în permanentă schimbare şi un tip haotic (deşi are idei bune se exprimă haotic) schimbă business planul de 100 de ori, se schimbă direcţia. E foarte greu să construieşti echipe performante fără claritate în leadership.

Iei decizii repede?

Depinde foarte mult de decizie. Dacă decidem să facem un format nou pe internet, acolo e o decizie în care nu trebuie să mă uit pe date, mă bazez mult pe instinct. Dar instinctul are în spate experienţă şi date. Dacă însă vorbim de ceva ca Beach, Please! sau Nibiru, care implicăm mult mai mulţi bani, mă uit pe date. Sunt un tip căruia îi place să deschidă exceluri, să facă simurări, experimente, business case-uri, cer păreri. Nu sunt genul fixist. De multe ori cei din jur mi-au schimbat părerea sau m-au făcut să mă răzgândesc în mijlocul discuţiei.

O investiţie pe care ai avut-o pe masă şi nu ai profitat de ea?

Nu mai am plasamente pe piaţa de capital, la bursă. Ar fi trebuit să investesc mai devreme, mai mult, probabil să fiu un pic mai curajos. Îmi pare cumva rău că mi-am lichidat portofoliul la bursă când am avut nevoie să finanţez alte lucruri. Poate o decizie mai inteligentă financiar sau mai educată financiar, era să creditez anumite lucruri şi să păstrez acele plasamente, care astăzi ar fi valorat mai mult. Dar nu pot să spun neapărat că regret treaba asta.

Ce defecte ai?

Aroganţa - mi-am limitat-o în ultimii ani, dar cred că e ceva care vine cu vârsta, la care trebuie să lucrezi, şi e uşor să se instaleze când ai o serie de succese rapide. E bine să ai prieteni care să atragă atenţia când eşti arogant.

Doi: lipsa de experienţă pe anumite lucruri. Trei: greutatea de a găsi o balanţă între muncă şi viaţă personală.

Care sunt calităţile?

Gândesc lucrurile la rece, nu mă ataşez prea mult de idei, încerc să văd lucrurile obiectiv, sunt deschis la idei noi şi dezbateri. Sunt foarte perseverent, muncesc mult şi mă pot mişca cu o viteză mare. O abilitate pe care am început să o dezvolt e că îmi dau seama dacă oamenii sunt buni sau nu la ceva. Şi am cunoştinţe tehnice foarte avansate. Văd lumea destul de matematic şi structurat – am fost bun la matematică, cred că am luat 9,60 la bac.