Rezoluţie privind educaţia, dezbătută în Parlamentul European

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 20 octombrie 2020 37 afişări

Rezoluţie privind educaţia, dezbătută în Parlamentul European

Parlamentul European a dezbătut rezoluţia privind educaţia în contextul pandemiei COVID-19. Documentul cere Comisiei Europene şi statelor membre alocarea de resurse financiare suplimentare educaţiei şi formării profesionale atât la nivel naţional, cât şi european.

Parlamentul European a dezbătut, luni seara, în plenul reunit, rezoluţia privind educaţia în contextul pandemiei COVID-19, realizată la iniţiativa europarlamentarului Victor Negrescu. Documentul, susţinut de Comisia pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, solicită instituţiilor europene să intensifice eforturile de cooperare şi coordonare în domeniul educaţiei, îndeosebi privind gestionarea efectelor pandemiei.

„Am fost onorat să prezint rezoluţia Parlamentului European privind educaţia în contextul pandemiei COVID-19. Iată că ceea ce am propus încă de la debutul crizei a devenit acum realitate. În această rezoluţie Parlamentul European solicită Comisiei Europene şi statelor membre alocarea de resurse financiare suplimentare educaţiei şi formării profesionale atât la nivel naţional, cât şi european. În rezoluţie solicităm triplarea programului european în domeniul educaţiei, Erasmus+, dar şi alocarea de resurse dedicate din planul european de relansare economică. Se are, de asemenea, în vedere îmbunătăţirea cooperării şi coordonării la nivelul UE în privinţa gestionării efectelor pandemiei asupra educaţiei”, declară vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.

Eurodeputatul român solicită realizarea unei analize rapide şi reale cu privire la impactul COVID-19 în toate statele membre şi, mai ales, prezentarea unui plan clar de acţiuni ce urmează a fi implementat pentru a continua procesul educaţional şi a asigura accesul la educaţie de calitate, inclusiv utilizând mijloace digitale, pentru toţi europenii.

„Regretăm sincer că s-au propus, de către Consiliu, reduceri bugetare tocmai în cazul acelor programe care sprijină politicile de educaţie şi formare. Reiterăm apelul nostru în favoarea triplării bugetului Erasmus+, încurajând în acelaşi timp statele membre să suplimenteze considerabil cheltuielile publice pentru educaţie şi Comisia Europeană să acorde prioritate educaţiei şi formării profesionale în planul de redresare economică, unii dintre noi solicitând chiar o alocare de 10% din bugetul aferent. Educaţia este un drept, iar accesul la educaţia digitală nu ar trebui să mai reprezinte un privilegiu! Prin urmare, cerem Consiliului şi Comisiei să prezinte o evaluare transparentă şi completă a impactului acestei crize. Este esenţial să acţionăm bazându-ne şi pe lecţiile învăţate pe durata acestei pandemii”, subliniază Negrescu.

În intervenţia sa, europarlamentarul Victor Negrescu, s-a referit şi la România, semnalând numărul semnificativ de elevi şi studenţi care nu au acces la nicio formă de învăţământ online. În acest sens, a propus printre altele extinderea, la scară largă, a proiectului său pilot, în valoare de 2,4 milioane de euro, menit să asigure accesul la educaţie digitală pentru copiii din zonele defavorizate, rurale, montane sau izolate.

„94% din totalul cursanţilor la nivel global, adică aproape 1,6 miliarde de persoane, au fost afectaţi de închiderea instituţiilor de învăţământ şi formare profesională în vârful crizei, iar situaţia rămâne critică în contextul unui nou val pandemic. Din păcate, nu toată lumea a avut acces la educaţia digitală, cu lacune severe la nivelul Uniunii Europene. Până la 32% dintre elevi nu au avut deloc acces la educaţie timp de câteva luni. În unele state membre, cum ar fi de exemplu România, aproape un milion de copii nu au avut acces la educaţie online. În ciuda acestui fapt, multe ţări sunt încă nepregătite să facă faţă celui de-al doilea val care loveşte acum Europa. Trebuie depuse mai multe eforturi pentru a asigura accesul la educaţie şi formare de calitate pentru toţi europenii, iar pentru aceasta trebuie să investim mai mult în această direcţie”, explică eurodeputatul român.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
negrescu,
rezoluţie,
ue

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.