Preşedinţia: Traian Băsescu n-a plecat cu niciun zbor secret în Arabia Saudită

Postat la 09 septembrie 2012 24 afişări

Administraţia Prezidenţială a difuzat un comunicat semnat de Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al preşedintelui României, cu următorul text:

"Referitor la acuzaţiile formulate în emisiunea 'Exces de putere' de sâmbătă seara, 8 septembrie, de la postul Antena 3, potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi călătorit sau ar fi urmat să călătorească cu o aeronavă la Riad (Regatul Arabiei Saudite), în data de 3 august 2005, Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări:

i - preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a efectuat nicio vizită la Riad (Regatul Arabiei Saudite), în timpul mandatelor sale de şef al statului;

ii - postul de televiziune Antena 3 a transmis o solicitare Administraţiei Prezidenţialale sâmbătă dimineaţă, 8 septembrie, referitoare la aceste acuzaţii, la care i s-a răspuns prompt că domnul preşedinte Traian Băsescu nu a efectuat vizita menţionată în solicitare;

iii - în ciuda acestui răspuns prompt, postul de televiziune Antena 3 a ales să continue campania de dezinformare publică la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu."

Postul Antena 3 a relatat, sâmbătă, că Administraţia prezidenţială ar fi comandat în 2005, de la o companie privată numită Mia Airlines (fostă Jetline), un zbor către Arabia Saudită. În aceea perioadă, Traian Băsescu se afla la Neptun, iar zborul respectiv ar fi decolat de pe aeroportul Kogălniceanu. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, compania ar fi fost implicată în traficul de armament şi avea legătură cu traficantul internaţional Viktor Bout.

Conform postului, nici Administraţia Prezidenţială şi nicio altă instituţie din România nu au recunoscut să fi folosit serviciile companiei private. Compania care deţine aeronava a confirmat că zborul a avut loc, dar afirmă că la bord s-ar fi aflat alţi demnitari şi nu preşedintele, iar avionul ar fi aterizat pe aeroportul Băneasa şi nu la Kogălniceanu.

În august 2005 a încetat din viaţă regele Arabiei Saudite, aminteşte Antena 3. Timp de câteva zile, delegaţii din numeroase ţări au prezentat condoleanţe familiei regale saudite. România a fost reprezentată la nivel de secretar de stat din MAE, care a folosit un avion de linie pentru deplasare.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/presedintia-traian-basescu-n-a-plecat-cu-niciun-zbor-secret-in-arabia-saudita-10041997
10041997
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.