(P) Experienţa TUYA: prin ce se remarcă cel mai nou restaurant din Bucureşti

Postat la 04 noiembrie 2021 1148 afişări

TUYA Bucharest este un concept nou de restaurant deschis în nordul capitalei din pasiune pentru gastronomia fină şi care are la bază caracteristicile bucătăriei de pe Coasta de Azur: savuroasă, proaspătă şi variată.

În urma succesului primului restaurant deschis la Viena în anul 2019, TUYA a dorit să exporte acest concept, să aducă aromele frantuzesti şi în alte locuri din Europa, drept care, în toamna acestui an s-a deschis TUYA Bucharest – o investiţie care se ridică la patru milioane de euro şi care mizează pe o serie de elemente care oferă o experienţă culinară şi ambientală unică pentru clienţi.

Atât expertiza internaţională a chefilor, cât şi ingredientele care provin de la furnizori din sfera fair-trade şi care trec printr-un sistem de verificare riguros (nu mai puţin de zece criterii), reprezintă atuurile acestui restaurant. Este un local potrivit pentru prânzul de afaceri, pentru o cină romantică sau în compania prietenilor, dar şi pentru ocazii speciale, aniversari etc. Este un spaţiu în care regăseşti distincţie şi eleganţă, în care poţi explora prin intermediul gustului diferite destinaţii, şi în care ai parte de tot ceea ce este mai bun, de la dish-uri şi până la servire.

Cel mai popular aperitiv este tartarul de ton, servit cu trufe negre proaspăt rase, iar printre specialităţile franţuzeşti inconfundabile se numără esgargots à la bourguigonne, fois gras terrine, acompaniată de chutney de ceapă roşie, iar pentru desert sufleul cu 70% ciocolată neagră şi îngheţată de cocos. 

Conceptul gastronomic este completat de o selecţie extinsă de vinuri, precum şi de reţete originale de cocktail-uri, într-o prezentare spectaculoasă. De exemplu, Duck’n’Roses este un cocktail pe bază de gin Tanqueray care a fost conceput pentru prima dată la restaurantul Tuya din Viena şi al cărui gust nu se mai găseşte nicăieri în lume.

Design-ul rafinat al interiorului restaurantului împrumută din eleganţa Rivierei franceze. Fiecare element inspiră bun gust, atât la nivel vizual cât şi în farfurie. Acesta este de fapt şi unul dintre principiile care se află la baza conceputului TUYA. Mâncarea şi ambientul servirii acesteia denotă respect, apreciere şi admiraţie pentru clienţi.

Experienţa oferită oaspeţilor de TUYA Bucharest nu se rezumă însă la partea gastronomică, ci are în vedere şi latura de entertainment de calitate, o serie de artişti internaţionali de excepţie urmând deja să concerteze în locaţie.

TUYA are toate premisele unei afaceri de succes în domeniul HoReCa şi are în vedere deschiderea unor noi restaurante în Milano, Mikonos şi alte zone ofertante din Europa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
capitala

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.