"Litoralul pentru toţi". Programul de vacanţe cu tarife reduse a început. De la ce preţ porneşte un sejur

Postat la 15 mai 2018 135 afişări

Programul "Litoralul pentru toţi" a început, au anunţat, marţi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Turiştii pot beneficia de cazare la mare plătind între 159 şi 605 de lei pentru o săptămână de cazare în perioada 14 mai - 14 iunie 2018.

"Litoralul pentru toţi". Programul de vacanţe cu tarife reduse a început. De la ce preţ porneşte un sejur
"Litoralul pentru toţi". Programul de vacanţe cu tarife reduse a...

Potrivit FPTR, aproximativ 15.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse în perioada în care are loc programul „Litoralul pentru toţi”, între 14 mai şi 14 iunie 2018.

„Acesta este singurul program social din România sus?inut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60 la sută, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat”, au arătat reprezentanţii FPTR.

Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia - Constanţa - Eforie, sunt de 205 lei pentru hotelurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele, fără mic dejun şi 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun şi 425 lei cu mic dejun inclus, 485 lei la patru stele şi 605 lei la cinci stele, ambele preţuri incluzând masa de dimineaţă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
CUTREMUR total în piaţa muncii! Guvernul vrea să scutească o nouă categorie profesională de la plata impozitului CUTREMUR total în piaţa muncii! Guvernul vrea să scutească o nouă categorie profesională de la plata impozitului
SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland
ProMotor.ro
9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant cu până la 30%! Le poţi aplica imediat, fără costuri suplimentare! 9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant cu până la 30%! Le poţi aplica imediat, fără costuri suplimentare!
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Descopera.ro
Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica
PLĂCEREA bolnavă pe care o au mulţi oameni în timpul SEXULUI. ''Este perversiunea maximă''
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Go4it.ro
Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung
PERICOL pentru toţi utilizatorii de Windows! O aplicaţie care se găseşte instalată pe majoritatea computerelor poate permite hackerilor să te SPIONEZE
LOVITURĂ gravă pentru HUAWEI. SAMSUNG S10 are cameră mai bună decât telefoanele sale de top!
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.