Trei zile de muncă pe săptămână şi un singur salariu pentru întreaga familie? Acesta este viitorul pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei îl prezice pentru umanitate

Autor: Victor Dan Stephanovici Postat la 08 octombrie 2026 8 afişări

Trei zile de muncă pe săptămână şi un singur salariu pentru întreaga familie? Acesta este viitorul pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei îl prezice pentru umanitate

Inteligenţa artificială ar putea transforma radical piaţa muncii, permiţând familiilor să trăiască dintr-un singur salariu, iar angajaţilor să lucreze doar trei zile pe săptămână. Este viziunea prezentată de Jeff Bezos, fondatorul Amazon.

Într-un interviu acordat Fox News, miercuri, 7 octombrie, miliardarul american a prezentat planurile sale pentru inteligenţa artificială şi explorarea spaţială. Bezos consideră că Statele Unite trebuie să câştige competiţia cu China pentru revenirea oamenilor pe Lună.

Interviul a avut loc la fabrica Blue Origin din Cape Canaveral, Florida, unde compania dezvoltă tehnologii pentru lansări spaţiale şi viitoare misiuni lunare.

Jeff Bezos: AI ar putea permite oamenilor să lucreze doar trei zile pe săptămână

Una dintre cele mai surprinzătoare previziuni ale lui Bezos priveşte viitorul muncii. Fondatorul Amazon consideră că inteligenţa artificială va creşte atât de mult productivitatea, încât unele familii nu vor mai avea nevoie de două venituri pentru a se întreţine.

Alţi angajaţi ar putea decide să lucreze doar trei zile pe săptămână, fără să-şi sacrifice nivelul de trai. „Unii oameni vor decide că îşi pot întreţine familia lucrând trei zile pe săptămână”, a declarat Bezos.

El vine chiar cu un scenariu care frizează utopia: productivitatea suplimentară generată de AI ar putea crea chiar o situaţie în care companiile vor avea dificultăţi în recrutarea angajaţilor. Şi asta pentru că oamenii vor alege să muncească din ce în ce mai puţin.

Una dintre cele mai surprinzătoare previziuni ale lui Bezos priveşte viitorul muncii.Imagine ilustrativă. Foto: Jens Büttner/dpa

Bezos estimează că inteligenţa artificială ar putea aduce creşteri de productivitate de două cifre în economie. Declaraţiile sale vin însă într-un moment destul de agitat. Amazon a eliminat aproximativ 30.000 de posturi corporative de la sfârşitul anului trecut, aspect amintit de jurnalistul Bret Baier în timpul interviului.

Bezos a explicat că Amazon se află într-o situaţie particulară, după extinderea considerabilă a personalului în timpul pandemiei. El a recunoscut temerile privind dispariţia locurilor de muncă, dar a respins scenariile potrivit cărora AI va avea exclusiv consecinţe negative asupra angajaţilor. Previziunile sale rămân însă ipotetice. Creşterea productivităţii nu are cum să garanteze automat reducerea programului de lucru sau majorarea veniturilor.

Centre de date în spaţiu şi peste 50.000 de sateliţi

O altă parte a planurilor prezentate de Bezos priveşte mutarea infrastructurii informatice în spaţiu. Prin proiectul Sunrise, Blue Origin urmăreşte dezvoltarea unor centre de date orbitale, alimentate de energia solară. Potrivit miliardarului, compania a depus o solicitare la Comisia Federală pentru Comunicaţii din Statele Unite pentru lansarea a peste 50.000 de sateliţi destinaţi acestui proiect.

„Da, putem pune centre de date în spaţiu. Şi există un motiv întemeiat pentru asta”, a declarat Bezos. Ideea apare într-un moment în care extinderea infrastructurii AI ridică probleme privind consumul de electricitate şi costurile energetice.

Centrele de date necesită cantităţi importante de energie pentru alimentarea serverelor şi răcirea echipamentelor. Totuşi, proiectul Blue Origin se află în faza de dezvoltare şi autorizare. Bezos nu a prezentat un calendar concret pentru funcţionarea comercială a unei asemenea reţele.

„Trebuie să învingem China”. Bezos vrea o bază permanentă pe Lună

Explorarea spaţială ocupă un loc central în strategia fondatorului Amazon. Bezos consideră că Statele Unite trebuie să ajungă din nou pe Lună înaintea Chinei şi şi-a exprimat încrederea că o aselenizare americană cu echipaj uman este posibilă în 2028. „Trebuie să învingem China în cursa către Lună şi cred că o vom face”, a afirmat el. Obiectivul nu este însă doar trimiterea unor astronauţi pentru o misiune de scurtă durată.

Bezos susţine că NASA şi Blue Origin trebuie să dezvolte capacitatea de a transporta regulat echipamente şi materiale pe suprafaţa lunară. Aceste transporturi ar permite construirea unei baze permanente, capabile să susţină o prezenţă umană de lungă durată.

Miliardarul consideră Luna o etapă esenţială înaintea explorării planetei Marte, datorită distanţei relativ mici faţă de Pământ şi resurselor disponibile. Solul lunar ar putea fi folosit pentru fabricarea celulelor solare, iar oxigenul obţinut local ar putea contribui la producerea combustibilului pentru rachete. „Nu va fi doar o misiune după care plecăm. Va fi o adevărată bază lunară sustenabilă”, a explicat Bezos.

Blue Origin pregăteşte noi lansări. Obiectivul final: o rachetă în fiecare minut

Bezos a mai dezvăluit şi amploarea investiţiilor în compania sa spaţială. El susţine că a investit personal 28 de miliarde de dolari în Blue Origin, iar compania a atras recent încă 10 miliarde de dolari de la investitori externi. O eventuală listare la bursă ar putea avea loc peste câţiva ani. Compania pregăteşte revenirea în zbor a rachetei New Glenn în decembrie, după explozia produsă în timpul unui test de motor, în luna mai.

Următoarea misiune ar urma să transporte Blue Ring, un vehicul conceput pentru deplasarea încărcăturilor între diferite orbite şi către destinaţii mai îndepărtate. Blue Origin construieşte şi trei platforme suplimentare de lansare.

Planuri ambiţioase dar cât de exagerate sunt?

Planurile pe termen lung sunt însă mult mai ambiţioase decât actualul ritm al industriei spaţiale. „Obiectivul nostru este să zburăm în fiecare zi. Apoi, în fiecare oră. Iar după aceea, în fiecare minut”, a declarat Bezos.

El a recunoscut că inclusiv membrii propriei echipe consideră această perspectivă exagerată. Pentru fondatorul Amazon, dezvoltarea inteligenţei artificiale şi industrializarea spaţiului fac parte din aceeaşi transformare tehnologică. Viziunea sa presupune o economie în care oamenii ar putea munci mai puţin, infrastructura digitală s-ar extinde dincolo de Pământ, iar Luna ar deveni o destinaţie permanentă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
jeff bezos,
inteligenţa artificială,

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.