Dezvoltarea programului de învăţământ dual în judetele Sălaj şi Prahova

Autor: Ioana Matei Postat la 05 octombrie 2020 110 afişări

Michelin România

Motivaţie:

Atât în Zalău, cât şi în Câmpina, puternice centre industriale, este nevoie de specialişti în diferite domenii tehnice, iar numărul acestora nu este suficient pentru a acoperi cererea locală. Michelin (care are în prezent în România trei uzine, o reţea comercială şi un centru de servicii), „este parte din comunitatea locală, parte din industria locală şi pentru viitorul comunităţii, dar şi al vieţii industriale a acesteia a dezvoltat programul de învăţământ dual cu obiectivul de a  contribui la pregătirea profesională a viitorilor mecanici sau electricieni”, spun reprezentanţii companiei.

Descrierea proiectului:

Pe lângă crearea unor clase de învăţământ dual, atât la Zalău, cât şi la Câmpina, cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin, sunt create şi dotate laboratoare în care elevii să facă practică.  Proiectul este gândit în trei etape, pe o perioadă de doi ani şi constă în: reabilitarea atelierelor din cadrul celor două licee cu sprijinul primăriilor locale, pregătirea spaţiului pentru noile echipamente, dotarea progresivă a atelierului, începând cu materiale de bază şi finalizând cu echipamente complexe, utile pentru completarea ciclului de studiu de trei ani. Atelierele vor beneficia de zeci de echipamente tehnice, printre care machete şi bancuri de lucru, truse de scule şi aparate de măsură.  În implementarea proiectului, din partea uzinelor sunt implicate trei persoane care gestionează renovarea şi dotarea atelierelor cu aparatura necesară, organizează perioadele de practică ale elevilor în uzine şi participă la întâlnirile dedicate programelor de învăţământ dual, la nivelul liceelor şi al autorităţilor locale. Totodată, responsabilii de comunicare din uzine se ocupă de comunicarea proiectului la nivelul comunităţii locale şi al reprezentanţilor mass-media. Proiectul acesta este susţinut de Fundaţia Corporativă Michelin, parte a grupului Michelin.

Efecte:

Prin acest program, Michelin şi partenerii săi oferă şansa unor elevi de a se califica într-o meserie şi de a fi pregătiţi pentru un loc de muncă la finalul liceului. De asemenea, oferă ocazia de a relua specializări necesare pe piaţa muncii, dar pentru care nu mai exista pregătire în sistemul de învăţământ. La Zalău, la începutul anului 2019, proiectul demarat cu ajutorul Fundaţiei Corporative Michelin era într-o nouă etapă de dotare a atelierului din cadrul Liceului Tehnologic ,,Mihai Viteazul”. În Câmpina, prima etapă a fost finalizată, au fost instalate primele echipamente, iar achiziţia următoarelor este în curs. Reprezentanţii Michelin se referă la impactul proiectelor axate pe învăţământul profesional dual asupra comunităţii: la Zalău, în anul şcolar 2018 - 2019, 14 elevi au făcut parte din proiectul de formare în parteneriat dual pentru calificarea profesională mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice, iar în 2019 s-au alăturat programului 21 de elevi  din care 10 elevi la  calificarea profesională electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 11 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În anul şcolar 2020 – 2021, au fost solicitate 20 de locuri, 10 elevi la calificarea electromecanic utilaje şi instalaţii industriale şi 10 elevi la calificarea mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice. În Câmpina, 10 dintre elevii înscrişi în programul de învăţământ dual în anul şcolar 2019 – 2020 la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina în specializarea Electricitate de joasă tensiune au fost susţinuţi de Michelin şi au făcut practică în cadrul fabricii Michelin Victoria. În anul şcolar 2020 – 2021, o nouă clasă de la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina va pregăti 24 de elevi, în aceeaşi specializare. 10 dintre aceşti elevi sunt susţinuţi de Michelin. Elevii primesc pe parcursul celor 3 ani de studiu o bursă în valoare de 400 de lei la care contribuie atât companiile unde fac practică, dar şi autorităţile, iar la absolvirea ciclului de învăţământ o diplomă de calificare recunoscută la nivel naţional de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.