Cum arată viitorul muncii pentru absolvenţii de azi? Mai puţine direcţii fixe, mai multă flexibilitate
Tinerii absolvenţi intră pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă schimbare, unde multe dintre profesiile actuale vor dispărea în viitor, iar altele noi vor apărea, ceea ce e greu de imaginat în prezent. Din acest motiv, generaţia actuală de studenţi şi absolvenţi se va confrunta cu mai multe schimbări de carieră pe parcursul vieţii profesionale decât generaţiile anterioare.
Tot mai mulţi tineri ajung să lucreze în domenii diferite de cele pentru care s-au pregătit academic, iar o parte semnificativă ocupă posturi care nu necesită studii superioare, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. Mai bine de 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 22 şi 27 de ani, îşi desfăşoară activitatea în domenii care nu necesită competenţele şi calificările dobândite în timpul studiilor, potrivit datelor Băncii Rezervei Federale din New York. Totodată, acest procent este în creştere faţă 38% la începutul anului 2023.
Un factor important care contribuie la incertitudinea pieţei muncii este şi dezvoltarea accelerată a inteligenţei artificiale, se arată în cadrul aceluiaşi articol. Spre deosebire de generaţiile anterioare, tinerii de azi încep cariera ştiind că inteligenţa artificială le poate schimba complet viitorul profesional.
Deşi amploarea efectelor AI asupra ocupării forţei de muncă rămâne dificil de estimat cu exactitate, este de aşteptat ca aceasta să producă transformări semnificative în numeroase domenii de activitate, se arată în cadrul aceluiaşi articol realizat de The Wall Street Journal. Impactul nu va fi resimţit doar de noile generaţii de angajaţi, ci şi de cei aflaţi deja în câmpul muncii. În acest context, adaptabilitatea şi capacitatea de a dobândi competenţe care pot fi aplicate în orice domeniu devin esenţiale pentru succesul profesional.
Exemplele unor persoane cu parcursuri profesionale diferite arată că există câteva idei utile de urmat. Într-un interviu alocat pentru The Wall Street Journal, Jim Jaffe, un consultant în carieră în vârstă de 90 de ani, îi încurajează pe clienţi şi antreprenori să-şi sintetizeze informaţiile prin care se diferenţiază afacerea lor într-un document de o pagină. Aceeaşi idee poate fi aplicată şi în plan personal. Atunci când îţi realizezi CV-ul, trebuie să evidenţiezi competenţele esenţiale pe care le-ai căpătat de-a lungul timpului, nu doar experienţa legată de anumite joburi sau domenii, pentru a scoate în evidenţă punctele tale forte.
Sarah Iselin, care a studiat fotografia şi istoria artei la Şcoala Institutului de Artă din Chicago, astăzi conduce compania de asigurări de sănătate Blue Cross Blue Shield din Massachusetts. Tânăra povesteşte pentru The Wall Street Journal că pregătirea artistică i-a fost utilă în tranziţia către domeniul sănătăţii. Chiar dacă nu a profesat în domeniul pe care l-a studiat, studiile sale au ajutat-o să fie mai atentă la detalii şi să înţeleagă mai bine informaţiile complexe.
Deşi a continuat cu un master în politici şi management în sănătate, tânăra consideră că arta i-a format modul de a gândi şi a comunica, iar oamenii pe care i-a întâlnit pe parcurs au avut, de asemenea, un rol esenţial la formarea ei.
„La începutul carierei, nu ne dăm seama pe deplin cât de mică este, de fapt, lumea”, a spus Sarah Iselin, într-un interviu acordat pentru The Wall Street Journal.
Astăzi, există şi universităţi care aleg să îşi schimbe modul în care îşi prezintă alumnii, punând în lumină persoane cu parcursuri profesionale mai neobişnuite, precum în cazul lui Iselin, ca un exemplu de adaptabilitate. Această abordare urmăreşte să le arate studenţilor că traseele profesionale pot fi flexibile, imprevizibile şi, totodată, pot fi poveşti de succes. Practic, e important ca student să fii deschis să experimentezi mai multe oportunităţi de carieră din diverse domenii.
Joe Catrino, director executiv al Centrului pentru Proiectarea Carierei de la Dartmouth College, spune, pentru The Wall Street Journal, că studenţii ar trebui să vadă cum au evoluat în timp carierele absolvenţilor şi să nu mai creadă că există o legătură strictă între specializarea aleasă şi drumul profesional. În opinia lui, universitatea ar trebui să îi îndrume pe tineri să îşi construiască o carieră bazată pe abilităţi precum comunicare sau gândire critică, nu pe o pregătire pentru un singur domeniu, care s-ar putea să nu mai existe.
Cei care sunt deja pe piaţa muncii ar face bine să îşi dezvolte capacitatea de reflecţie, deoarece aceasta devine tot mai importantă şi în procesul de recrutare. La interviuri, angajatorii îi vor întreba tot mai des ce au învăţat din experienţele anterioare şi cum îi ajută acestea în noile roluri, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. De aceea, este util să ne pregătim din timp răspunsurile şi să ne clarificăm competenţele, dacă vrem să rămânem relevanţi pe piaţa muncii pe termen lung.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













