Cu un sector ajuns să cântărească aproape 9% din PIB, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană, România rămâne campioana continentală a construcţiilor. În spatele cifrelor record stau însă o dependenţă tot mai mare de banii publici, materiale care refuză să se ieftinească şi o nouă taxă pe carbon. Iar cei care ridică spitalele, autostrăzile şi fabricile ţării avertizează: adevărata provocare nu e să construieşti, ci să ai cu ce şi cu cine — şi ce faci cu ele după ce le inaugurezi.

România intră în 2026 aproape de maximele istorice. Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu aproape 8% în primele unsprezece luni din 2025 faţă de anul anterior, foarte aproape de recordul din 2023, iar sectorul a ajuns să cântărească 8,7% din PIB în primele trei trimestre — cea mai mare pondere din Uniunea Europeană şi aproape dublul mediei de 5% a statelor membre. Motorul principal îl reprezintă lucrările de inginerie, acolo unde se regăsesc infrastructura şi marile spitale finanţate din fonduri publice, ajunse la niveluri record. Construcţiile nerezidenţiale au urcat cu peste 11%, iar cele rezidenţiale cu 12%.

În spatele acestui avans se adună însă riscurile.

Preţul cuprului a sărit cu 40%, o nouă taxă pe carbon ar putea scumpi materialele cu 10–15%, finanţarea a devenit selectivă, iar dependenţa de banii publici rămâne structurală. La nivel global, tabloul este aproape invers: un pipeline care se subţiază, dar costuri care refuză să cedeze, pe fondul unei inflaţii de 3,8% şi al unor salarii ajunse, în decembrie 2025, la cel mai ridicat nivel din ultimele treisprezece luni, arată raportul global Cushman & Wakefield.

Cei mai mari antreprenori avertizează că provocarea adevărată începe după inaugurare. „În 5–10 ani aceste spitale vor arăta ca cele făcute acum 50 de ani” dacă nu se alocă fonduri pentru întreţinere, atrage atenţia Cristian Erbaşu, care dă exemplul complexelor sportive prost gestionate, ajunse să arate mai rău decât cele vechi. În opinia sa, lucrările de mentenanţă nu îi mai interesează pe marii constructori internaţionali, care se vor retrage spre alte pieţe, astfel că întreţinerea va rămâne tot în sarcina firmelor cu specialişti în construcţii.

Pe segmentul medical, harta proiectelor se extinde, iar pe ea apar şi jucători străini. Constructorul turc CCN, care ridică patru spitale în România, îşi anunţă intrarea pe piaţa locală de hospitality şi real estate. „Am construit peste 2 milioane de metri pătraţi de spitale şi operăm aceste unităţi în sistem PPP pentru guvernul Turciei. Nu suntem doar constructori, suntem specialişti în sănătate”, spune Burak Vardan, preşedinte al boardului CCN Holding.

Marea întrebare rămâne însă resursa umană. Cătălin Vişan, de la Concelex, atrage atenţia că pe piaţă sunt aproape 170.000 de posturi neacoperite, în timp ce un proiect de anvergură ajunge să fie blocat sute de zile în avize şi autorizări. Iar din zona furnizorilor de utilaje vine un semnal de recalibrare, nu de prăbuşire. „Cifra de afaceri a înregistrat o scădere, dar a fost o scădere benefică, pentru că este mult mai important să vinzi utilaje care lucrează, care generează bani şi pentru client, şi pentru vânzător”, spune Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur România.

Pe infrastructura rutieră, semnalele merg în aceeaşi direcţie. Statul a semnat la finalul lunii mai primele contracte finanţate prin programul SAFE, pe autostrada A8, dar costurile rămân ridicate — până la 40 de milioane de euro pe kilometru în zonă montană —, iar piaţa s-a maturizat la doar şase companii cu cifre de afaceri de peste un miliard de euro, dependente în proporţie de circa 90% de bitumul din import.

Acesta este peisajul cu care intră în pagini suplimentul ZF Construcţii: o piaţă care livrează ca niciodată, dar care îşi numără tot mai atent banii, oamenii şi utilajele. Anii buni au fost reali. Întrebarea, pe care o pun deopotrivă antreprenorii români şi partenerii lor străini, este cât de durabili.