BRD lansează un program pentru antreprenoare şi estimează un potenţial de 30.000 de companii eligibile pentru finanţare dedicată femeilor

Autor: Cristina Bellu Postat la 26 mai 2026 18 afişări

BRD lansează un program pentru antreprenoare şi estimează un potenţial de 30.000 de companii eligibile pentru finanţare dedicată femeilor

BRD Groupe Société Générale a lansat calEA BRD, o platformă dedicată antreprenoriatului feminin, prin care banca încearcă să combine finanţarea cu accesul la educaţie antreprenorială, consultanţă şi comunităţi de business, într-un segment pe care îl consideră insuficient valorificat în economia locală.

Potrivit estimărilor realizate de instituţie împreună cu experţii International Finance Corporation (IFC), în portofoliul BRD există aproximativ 30.000 de companii eligibile pentru finanţare de tip gender finance, peste 90% dintre acestea fiind afaceri mici, unde accesul la capital şi servicii specializate este considerat esenţial pentru dezvoltare.

”Cu „CalEA BRD” am pornit de la constatarea că antreprenoriatul feminin înseamnă mai mult decât simplul acces la finanţare. În acest segment de clientelă ne întânim cu un nivel de complexitate mai mare, în special prin nevoia de echilibru între viaţa profesională şi cea personală.”, spune Mădălina Teodorescu, Deputy CEO, BRD Groupe Société Générale.

Noua platformă include atât produse financiare, de la conturi curente şi soluţii de economisire până la creditare şi garanţii , cât şi componente non-financiare, axate pe dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi accesul la know-how.

O parte importantă a programului este construită în jurul Startarium, platformă de educaţie antreprenorială care va furniza resurse pentru antreprenoarele aflate la început de drum, workshopuri şi sesiuni de consultanţă personalizată.

BRD Groupe Société Générale operează o reţea de 334 de unităţi. Activele totale ale băncii se ridicau, la sfârşitul lunii martie 2026, la 97,9 miliarde lei.


 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. eCommerce sub presiune. Trei fronturi care obligă comercianţii români să se reinventeze simultan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.