Primăria Sibiu investeşte peste 29 mil. lei în construcţia unei creşe şi aunei grădiniţe pe Calea Şurii Mici

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 25 mai 2026 13 afişări

Primăria Sibiu investeşte peste 29 mil. lei în construcţia unei creşe şi aunei grădiniţe pe Calea Şurii Mici

Primăria Sibiu a accesat un proiect de 29,3 mil. lei (5,6 mil. euro), din care 8,7 mil. lei (1,7 mil. euro) vor fi asiguraţi din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru, coordonat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, pentru construcţia unei creşe şi grădiniţe, în zona de Nord-Vest a municipiului, pe Calea Şurii Mici.

’’Calea Şurii Mici este una dintre zonele de dezvoltare ale oraşului. În acest context am demarat un proiect pentru a moderniza drumul, urmând să creem un coridor de mobilitate, cu bandă dedicată pentru transportul public şi piste pentru biciclete. Un alt obiectiv de utilitate publică, necesar pentru o bună calitate a locuirii, este această creşă cu grădiniţă pe care o vom construi cu finanţare din bugetul local şi din fonduri europene nerambursabile. Un număr de 90 de copii preşcolari îşi vor găsi aici un loc pentru educaţie şi joacă’’, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

Noua creşă va crea 30 de locuri noi, iar grădiniţa va avea 60 de locuri. Clădirea va fi construită pe un teren în suprafaţă de 2.000 de mp şi va avea subsol, parter şi etaj şi o suprafaţă utilă de aproape 1.400 mp.

Va fi dotată cu tâmplărie exterioară din aluminiu cu geam termoizolant triplu şi va fi o clădire smart, în care energia electrică va fi asigurată prin 167 de panouri fotovoltaice, căldura şi ventilaţia vor fi realizate prin 2 pompe aer-apă, iar utilităţile din clădire vor fi gestionate de un sistem inteligent (BMS), potrivit comunicatului de presă transmis de primăria Sibiu.

laurentiu.cotu@zf.ro       

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primarie,
sibiu
COVER STORY. eCommerce sub presiune. Trei fronturi care obligă comercianţii români să se reinventeze simultan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.