Au început concedierile la una dintre cele mai mari companii tehnologice din lume şi zeci de mii de oameni urmează să fie daţi afară. Cum arată pachetul financiar de compensare pentru cei vizaţi?
Meta a declanşat marţi dimineaţă cel mai amplu val de concedieri din istoria recentă a companiei, trimiţând notificări la circa 8.000 de angajaţi din cei aproximativ 78.000 pe care îi are la nivel global. Emailurile au fost transmise în trei valuri, începând cu ora 4:00 dimineaţa, ora locală, în fiecare regiune, pe fondul unei restructurări menite să reducă birocraţia internă şi să finanţeze ambiţiile companiei în domeniul inteligenţei artificiale, notează Business Insider.
Concedierile, reprezentând circa 10% din forţa de muncă a Meta, fuseseră anunţate pe 23 aprilie, lăsând angajaţii într-o perioadă de incertitudine de aproape o lună. Compania a comunicat la acel moment că reducerile de personal vor ajuta grupul să funcţioneze „mai eficient" şi să compenseze investiţiile masive planificate. Janelle Gale, directorul de resurse umane al Meta, a recunoscut într-o şedinţă internă desfăşurată luna trecută că moralul angajaţilor a avut de suferit, precizând că grupul încearcă să facă o situaţie „neplăcută" să devină „cea mai bună versiune posibilă".
Pachetul de compensare oferit angajaţilor americani afectaţi include 16 săptămâni de salariu de bază, echivalentul a patru luni, la care se adaugă câte două săptămâni suplimentare pentru fiecare an de vechime continuă în companie.
Aceştia beneficiază totodată de 18 luni de acoperire medicală pentru ei şi familiile lor, de trei ori mai mult faţă de pachetul anterior. Angajaţii din afara Statelor Unite vor primi pachete similare, adaptate legislaţiei locale din fiecare ţară.
Prin comparaţie, compania fintech Block a oferit recent angajaţilor concediaţi 20 de săptămâni de salariu plus o săptămână suplimentară per an de vechime şi şase luni de asigurare medicală, iar Amazon a acordat trei luni de salariu integral şi beneficii medicale, plus un pachet suplimentar de compensare.
Restructurarea vizează şi aplatizarea structurii organizaţionale, prin eliminarea unor niveluri manageriale.
„Multe organizaţii pot funcţiona acum cu o structură mai subţire, cu echipe mai mici, care se pot mişca mai rapid şi cu mai multă autonomie", a scris Gale într-un memo intern transmis luni unui grup de resurse pentru angajaţi.
Concomitent, Meta intenţionează să realoce peste 7.000 de angajaţi către iniţiative noi centrate pe inteligenţa artificială.
Deciziile de restructurare sunt strâns legate de strategia de investiţii a Meta în cursa pentru dominanţa în AI. Grupul a prognozat în aprilie cheltuieli de capital pentru 2026 cuprinse între 125 şi 145 de miliarde de dolari. Conducerea companiei nu a exclus runde suplimentare de concedieri după cel actual val de 10%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













