Un strop de optimism: Rio Bucovina se aşteaptă la o creştere a consumului între 3 şi 5 % în 2012

Autor: Ioana Mihai Postat la 03 ianuarie 2012 44 afişări

Consumul de apă plată îmbuteliată va creşte anul acesta cu 3-5% anul acesta, conform estimărilor Rio Bucovina, companie cu capital 100% privat, plasată pe locul trei în piaţa băuturilor răcoritoare.

Compania are activităţi în zona îmbutelierii/producţiei de apă minerală naturală şi băuturi răcoritoare, dar şi în domeniul distribuţiei de produse alimentare şi nonalimentare din România.

"Semnalele din piaţă sunt destul de clare legate de consum în general", explică Camelia Hoinărescu, director de marketing, Rio Bucovina. "Acest lucru este evident datorită faptului că marile lanţuri de comerţ modern şi-au reluat expansiunea în a doua jumatate a anului 2011. Au avut loc extinderi şi au intrat noi jucători pe piaţă. De asemena tendinţa în următorii doi ani va fi de a nu se mai lua măsuri sociale care să afecteze semnificativ veniturile populaţiei, acesta fiind alt factor care va contribui la reluarea şi creşterea consumului. Mai mult decât atât accesarea de până acum a unor fonduri europene - bani ce trebuie cheltuiţi - va duce la crearea unor noi locuri de muncă precum şi scăderea şomajului cel puţin în anumite zone ale României", adaugă Camelia Hoinărescu referindu-se la aspectele macro-economice.

La sfârşitul anului 2011 volumul pieţei de apă îmbuteliată din România a ajuns la circa 12 milioane hectolitri, iar valoarea a ajuns la 1,4 miliarde de lei. Această cantitate înseamnă un consum aproximativ 54,55 litri/an/persoană, respectiv în creştere moderată - cu 3% faţă de 2010. Consumatorul român a cheltuit pentru apa îmbuteliaă, în medie, aproximativ 1,16 lei/ persoană în 2011. Preţul mediu la raft pe 2011 s-a menţinut la aproximativ 1,2 lei/litru.

Legat de preferinţele de consum ale românilor, conform datelor Rio Bucovina, 90% dintre românii preferă în continuare mărci de apă minerală naturală şi / sau apă de masă autohtone atât datorită renumelui cât şi preţului prohibitiv al mărcilor importate.

Femeile sunt mult mai interesate de hidratare motivele fiind diverse, de la preocuparea pentru sănătate la cea pentru aspectul fizic. Peste 80% dintre consumatori aleg apă plată şi / sau carbogazificată ca atare, combinarea cu băuturi alcoolice scăzând la un procent de numai 17%. Capitala este zona cu cel mai mare consum de apă plată (minerală naturală sau de masă), peste 60% din locuitori bând apă plată zilnic. Consumul de apă îmbuteliată în zonele rurale este limitat de existenţa unei surse de apă alternative, cum ar fi apa de izvor sau de fântînă, aflate în apropierea gospodăriei.

Din cantitatea cumpărată, pe primul loc ramân ambalajele tip pet, cu precădere cele la 2 litri, urmate la foarte mică distanţă de cele la 5 litri. În continuare, consumul de apă plată îmbuteliată creşte în defavoarea celei carbogazificate. După ultimele date, consumul de apă plată este de aproximativ 56 - 60. "Datele arată că, începând cu 2009 consumul de apă plată a avut un trend ascendent, în defavoarea celui de apă carbogazificată", explică Camelia Hoinărescu, director de marketing la Rio Bucovina. Tot ea spune căReferitor la evoluţia pieţei şi a consumului de apă minerală naturală în 2012, specialiştii Rio Bucovina apreciază că acesta nu va scădea ci va avea un trend crescător între 3 şi 5%.

Un motiv al creşterii consumului de apă ţine de o tot mai mare preocupare pentru sănătate. " Dacă pănă acum vorbeam de preocuparea pentru sănătate a clasei cu venituri medii spre înalte, 2011 a adus o schimbare importantă în gradul de preocupare pentru sănătate şi a înţelegerii importanţei hidratării corecte în segmentul populaţiei cu educaţie şi venituri joase", concluzionează Hoinărescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rio bucovina,
consum,
crestere,
tendinte
/actualitate/afaceri/un-strop-de-optimism-rio-bucovina-se-asteapta-la-o-crestere-a-consumului-intre-3-si-5-in-2012-9122850
9122850
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.