Seful Mega Image pleaca din Romania

Postat la 14 august 2008 80 afişări

De la 1 septembrie, John Kyritsis, directorul general al Mega Image, va fi inlocuit la conducerea operatiunilor din Romania de Xavier Piesvaux

John Kyritsis se afla in Romania din 2003, mai intai ca director financiar al lantului de supermarketuri Mega Image, iar din 2004 ca director general. Din toamna, acesta va deveni presedinte al Lion Super Indo din Indonezia, parte a Grupului Delhaize, din care face parte si Mega Image.

 

Pe parcursul mandatului lui Kyritsis in Romania, Mega Image a crescut numarul de magazine de la 15 la 25 si a trecut printr-o schimbare de strategie. In plus, anul acesta, prin achizitia lantului La Fourmi, numarul de magazine a crescut cu 14 unitati.“Mega Image este inca la inceput si isi va continua dezvoltarea, deoarece exista un mare potential in Romania. Eu voi continua sa fac parte din acelasi Grup, dar intr-o alta companie cu multe provocari: Lion Super Indo” a declarat John Kyritsis.

 

Noul director general Mega Image este Xavier Piesvaux, de nationalitate franceza, in prezent director operational al retelei. Acesta va raporta direct catre Konstantin Macheras, CEO in cadrul Alfa Beta Vassilopoulos Grecia, care s-a alaturat Grupului Delhaize in 1997, arata un comunicat al companiei.

 

Din 2005, Xavier Piesvaux a fost director operational responsabil cu administrarea zilnica a supermarketurilor Mega Image. Inainte de a se alatura Grupului Delhaize in 2005, a lucrat in Franta la Comptoirs Modernes pana la preluarea acesteia de catre Carrefour. Intre 1999 si 2003, Xavier Piesvaux a lucrat pentru Carrefour in Brazilia si China, ca director operational la Champion Brazilia, respectiv director general al Champion China.

 

Totodata, in cadrul Mega Image se vor realiza si alte schimbari la nivel de top management: Mircea Moga, in prezent director IT si logistica, va prelua functia de director operatiuni si IT, Wim Maris, in prezent director comercial, va prelua functia de director dupply chain, gestionand intregul lant de aprovizionare de la logistica la comercial. Departamentul de Resurse Umane va avea, de asemenea, un nou director in persoana Ilenei Stanciulescu, in prezent manager legal, care va prelua functia de director resurse umane si legal.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/seful-mega-image-pleaca-din-romania-2925250
2925250
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.