Confruntate cu posibila retrogradare a Statelor Unite de la ratingul maxim AAA, pietele financiare nici nu se gandesc sa isi puna manusile cand vine vorba de plasamentele in obligatiunile altor state, nu doar ale celor de la periferia zonei euro. Summitul de la jumatatea lunii iulie, in care s-a convenit asupra unui nou pachet de salvare de 159 miliarde de euro pentru Atena, nu a fost decat un moment de respiro. Dobanzile cerute statelor cu probleme au inceput din nou sa urce, pe masura ce investitorii nu se hotarau daca obligatiunile americane sau cele germane le pot proteja mai bine profiturile in fata cutremurului pe care unii cred ca acordul de salvare a Greciei si compromisul de majorare a plafonului indatorarii SUA n-ar face decat sa-l amane.

Efectul de contagiune, pe care liderii europeni s-au laudat ca il vor tine sub control cu repetate mustrari si masuri punitive la adresa economiilor cu probleme, este cel care inghesuie acum in colt si Spania si Italia si, in spatele lor, la orizont, Franta si Germania. Cresterea din ultima vreme a diferentei intre dobanzile cerute pentru cumpararea de datorie suverana spaniola sau italiana si cele pentru obligatiunile germane (mult-laudatele "bund"-uri) a fost citita in special ca semnalizand probleme iminente pentru spanioli si italieni.

Trebuie notat insa ca problemele lor sunt cu atat mai mari cu cat, intre timp, si nivelul dobanzilor cerute de investitori Germaniei au crescut pana la 2,8% inainte de a scadea spre 2,6% la sfarsitul lunii trecute. In acelasi timp, in doar o luna, Italia a inregistrat o crestere de aproape un procent a dobanzilor la obligatiunile cu scadenta la zece ani, ajungand la 5,77% la sfarsitul lunii trecute de la 4,94% la sfarsitul lui iunie.

Obligatiunile germane nu mai sunt chiar atat de atractive de mai multa vreme: anul trecut sase licitatii organizate de finantele germane au inregistrat subscrieri insuficiente, iar anul acesta inca trei. Nu e o catastrofa, pentru ca obligatiunile ramase sunt scoase apoi la vanzare treptat in zilele si saptamanile imediat urmatoare, dar e un semnal ca investitorii internationali sunt tot mai prudenti fata de amanarea unor decizii care sa rezolve problema datoriei (sau, dupa sintagma deja consacrata, fata de tactica "kicking the can down the road" - "rostogolirea tinichelei mai departe").

Pana acum, Berlinul s-a multumit sa amane pana in ultima clipa - uneori, chiar si dupa, starnind iritarea si a Bancii Centrale Europene - luarea unor decizii in chestiunea crizei datoriilor din zona euro, pentru ca administratia condusa de cancelarul Angela Merkel sa nu fie nevoita sa explice electoratului de ce trebuie alocate si mai multe miliarde din bugetul federal pentru rostogolirea datoriilor Greciei (cel mai recent exemplu, dar urmeaza si Irlanda si Portugalia, poate chiar Cipru, Italia sau Spania).

In Germania se desfasoara in acest an un scrutin parlamentar la nivelul landurilor: dupa ce la bataliile de primavara coalitia de guvernare a iesit serios sifonata, spera acum sa isi poata lua revansa la alegerile din octombrie. Pentru a fragezi dezbaterile, ministrul de finante Wolfgang Schäuble a readus in discutie propunerea profund anticonstitutionala (din punctul de vedere al Tratatului de la Lisabona) pe care Angela Merkel a incercat anul trecut sa o impuna colegilor din zona euro: transferul de autoritate privind propriul buget catre organismele europene pentru statele care inregistreaza datorii nesustenabile.

Scopul propunerii este ca aceia care dau banii (in primul rand Germania, conform ponderii ei in Fondul European pentru Stabilitate Financiara si conform ponderii in bugetul UE) sa poata presa cu succes introducerea unor programe de austeritate care sa asigure ca fondurile nu intra intr-o gaura neagra, asadar ca banii contribuabililor nemti nu sunt pierduti, mai ales dupa ce insasi Merkel i-a criticat de curand pe greci, de pilda, afirmand ca acestia ar trebui sa urmeze exemplul harniciei nemtilor si sa-si ia mai putine zile de concediu.