Dar cu toata puterea sa, banca centrala a SUA nu poate sa schimbe un lucru: faptul ca increderea in mare parte din sistemul financiar - banci, case de brokeraj, agentii de rating, asiguratori de obligatiuni, autoritati de reglementare - a fost profund afectata de criza creditelor ipotecare secundare. Si aceste efecte nu pot fi anulate cu o simpla reducere a dobanzii de referinta.

Nu se pune doar problema atragerii de capital de peste hotare pentru a inlocui cele peste 100 de miliarde de dolari care s-au pierdut pana acum - valoare care oricum va mai creste. Problema de baza pentru unele dintre cele mai mari companii financiare ale lumii este restabilirea increderii, atat in randul marilor investitori institutionali, cat si in randul celor mici. Aceasta trebuie sa se intample pentru ca pietele de capital sa aiba sansa de a functiona bine pe termen lung.

Este usor de vazut de ce directorii unor grupuri financiare prestigioase, precum Merrill Lynch si Citigroup, au pierdut din vedere importanta pe care trebuie s-o aiba managementul riscurilor si supravegherea atenta. Companiile lor au fost de atata vreme masini de produs profituri, incat s-a instalat cu usurinta autosuficienta. De ani de zile, in timp ce alte ramuri ale economiei traversau perioade de avant si de declin, serviciile financiare au continuat sa tureze in acelasi ritm, facand bani de pe urma distorsiunilor din economie.

Analistii care au urmarit evolutia indicelui Standard & Poor's au constatat ca 2001 a fost singurul an de scadere pentru veniturile sectorului financiar de la sfarsitul anilor '80, de cand se fac masuratori pentru acest indice. Nici macar recesiunea din 1990 nu a intrerupt cresterea profiturilor din acest sector. Dar analistii estimeaza ca profiturile companiilor financiare au scazut cu 25% in 2007 (cifrele inca nu sunt disponibile) si ca actiunile acestor companii au cunoscut un declin semnificativ, pierzand 21% din valoare - cea mai mare scadere din 1990 incoace.

Richard E. Sylla, profesor de istorie a pietei la Scoala de Afaceri Stern de la Universitatea New York, spune ca trebuie sa ne intoarcem pana la Marea Criza a anilor ’30 - o epoca de falimente periodice ale bancilor si de prabusire continua a cotatiilor actiunilor - ca sa gasim un alt moment in care pierderile intr-o mare parte a companiilor financiare erau atat de mari cat au fost anul trecut. „Nu cred ca de data asta o sa fie la fel de rau, pentru ca avem un management mai bun din partea Rezervei Federale“, spune el. „Dar acum oamenii sunt mult mai sceptici cu privire la cumpatarea acestor banci. Astfel ca increderea va fi mult mai slaba.“

Sistemul Rezervelor Federale, in care investitorii s-au invatat sa aiba atat de multa incredere, a fost creat dupa Panica din 1907 - o criza tipica pe piata bancara, care a inceput cand Knickerbocker Trust Company din New York nu a reusit sa satisfaca cererile de retragere din partea investitorilor. Cu exceptia Marii Crize interbelice, cand mii de banci mici au falimentat, nefiind in stare sa reziste in fata cererilor venite de la depunatori, situatiile de panica au fost destul de rare de cand crearea Fed, in 1913, a instituit un sistem national de banci care servesc drept agenti fiscali pentru Trezoreria SUA. Una dintre indatoririle Rezervei Federale este de a proteja America de asemenea crize de lichiditati. Reducerea dobanzilor de referinta si injectarea de bani in sistem sunt unelte puternice, pentru ca ele ajuta bancile afectate sa reia activitatea de creditare.

Evitarea unei crize a creditelor precum cea creata de relaxarea conditiilor de imprumuturi din ultimii ani este insa o chestiune diferita. Rezerva Federala nu mai poate face dintr-un imprumut ipotecar riscant unul performant. Si e posibil sa nu mai fie in stare sa-i convinga pe investitori ca banii lor sunt in siguranta in niste institutii al caror management al riscului este atat de lax, incat actionarii lor au acumulat pierderi de miliarde de dolari. Desi i-a mai domolit pe investitori, reducerea dobanzilor de catre Fed nu a tratat decat un simptom al pietelor in suferinta, nu suferinta in sine. Aceasta din urma se trage de pe urma acordarii de imprumuturi pe banda rulanta, in conditiile folosirii unor instrumente financiare complicate, ale caror riscuri au fost profund subestimate de catre institutiile ce le-au cumparat.
Unul dintre cele mai grave aspecte ale problemelor actuale si unul dintre motivele pentru care aceasta criza se dezvolta lent este incapacitatea unor institutii atat de sofisticate de a stabili valoarea reala a detinerilor lor. Morgan Stanley i-a socat pe investitori in decembrie anul trecut, cand, la doar cateva saptamani dupa ce estimase scaderea valorii contabile a activelor sale la 3,7 miliarde de dolari, a adaugat o scadere de inca 5,7 miliarde de dolari. Firmele au avut probleme in a-si calcula pierderile, intrucat instrumentele financiare care se afla in centrul acestui scandal sunt complexe, aproape incomprehensibile. O actiune este o participatie intr-o afacere oarecare. Dar o obligatiune ipotecara poate sa aiba la baza mii de imprumuturi, unele mai riscante decat altele. Investitorii care au cumparat astfel de instrumente financiare e clar ca nu au avut habar ce cumpara; s-au increzut in agentiile de rating, precum Moody's Investors Service, Standard & Poor's si Fitch Ratings, ca sa le spuna ele daca pachetele lor de actiuni sunt riscante sau nu. Dar agentiile s-au inselat amarnic in evaluarea riscurilor si si-au petrecut sfarsitul lui 2007 scazand ratingurile instrumentelor financiare pe care anterior le urcasera pe treapta cea mai de sus, AAA. Reputatiile lor au fost si ele afectate.