Hobby-urile par astăzi mai greu de „susţinut” decât în trecut, iar senzaţia că au devenit un lux nu este o exagerare. În acest context economic instabil, în care preţurile cresc constant, iar veniturile nu ţin întotdeauna pasul, primele lucruri la care renunţăm sunt cele considerate „neesenţiale”. Pasiunile intră aproape automat în această categorie. Când chiria, facturile şi cheltuielile de bază consumă cea mai mare parte din buget, un curs de dans, un abonament la sală sau materialele pentru pictură devin investiţii atent cântărite. Pentru că multe hobby-uri costă.

Instrumentele muzicale sunt scumpe. Materialele pentru pictură au preţuri din ce în ce mai mari. Abonamentele la sală, cursurile de dans, echipamentele sportive - toate au devenit cheltuieli greu de justificat într-un buget deja sufocat de chirie, rate şi facturi. Când alegerea este între „siguranţă” şi „pasiune”, majoritatea dintre noi alegem supravieţuirea. „La ce îmi foloseşte asta?” - ajungem să ne întrebăm din ce în ce mai des.

Am început să măsurăm aproape orice în termeni de utilitate şi randament. Dacă o activitate nu aduce un beneficiu concret - bani, vizibilitate, competenţe vandabile - pare greu de justificat chiar pentru propria persoană.

Plăcerea, în sine, nu mai este suficientă. Iar capitalismul rămâne capitalism chiar şi în cazul hobby-urilor. În ultimii ani, tot mai multe hobby-uri au fost transformate în pieţe de nişă bine conturate.

De la ceramică şi fotografie la alergare sau gătit artizanal, aproape fiecare pasiune are acum o industrie în jurul ei. Cursuri, workshopuri, kituri „esenţiale”, abonamente, comunităţi exclusive. În teorie, e un semn bun: există cerere, există interes. În practică, însă, pasiunea ajunge ambalată şi vândută la preţuri care o fac inaccesibilă pentru mulţi. Experienţa în sine devine un produs premium, iar accesul la ea pare condiţionat de puterea de cumpărare.

Se creează impresia că pentru a începe un hobby ai nevoie de echipament „corect”, de spaţiu specializat, de îndrumare plătită, de un anumit standard estetic pe care să îl poţi etala pe Instagram. Pasiunea, care ar trebui să fie spontană şi accesibilă, ajunge să fie însoţită de un cost de intrare tot mai mare. Astfel, nu doar preţurile cresc, ci şi aşteptările. Hobby-ul nu mai este doar o activitate simplă, ci o experienţă „completă”, atent curatoriată şi promovată. Iar când totul vine la pachet cu un branding sofisticat, ideea că poţi face lucrurile simplu, acasă, fără investiţii mari, pare aproape imposibilă.

Totuşi, problema nu este doar financiară. Există şi o schimbare subtilă în felul în care privim hobby-urile. Ele nu mai sunt doar activităţi făcute din plăcere, în spaţiul privat, ci au devenit adesea parte din identitatea noastră publică sau, fără să exagerăm, parte din brandul nostru personal în online. Aproape orice activitate poate fi transformată în conţinut. Dacă găteşti, postezi reţeta. Dacă alergi, filmezi traseul. Dacă citeşti, împărtăşeşti lista de cărţi pe story. Hobby-ul a devenit şi o extensie a imaginii personale şi este (încă) un lucru pe care îl documentăm online.

Practicăm hobby-uri pentru că avem nevoie de ele sau pentru că vrem să demonstrăm ceva? Uneori pare că nu mai este suficient să ai o pasiune; trebuie să o faci vizibilă, să o validezi prin reacţii şi aprecieri. Relaxarea însăşi devine performativă. În loc să fie un spaţiu de retragere din presiunea socială, hobby-ul ajunge să funcţioneze după aceleaşi reguli ale expunerii şi comparaţiei. În acelaşi timp, presiunea productivităţii influenţează profund raportarea la timp.

Suntem încurajaţi să investim constant în activităţi care promit randament: cursuri care cresc şansele profesionale, proiecte care pot fi monetizate, activităţi care adaugă valoare „concretă”. În acest context, o pasiune care nu produce bani sau capital social poate părea doar o pierdere de timp. Pot să mai pierd ore întregi pictând în weekend dacă nu îmi aduce niciun beneficiu material/profesional? De aici apare senzaţia că hobby-urile sunt un lux.

Nu doar pentru că implică bani, ci pentru că implică timp neproductiv, energie investită fără un scop pragmatic. Ele presupun o pauză reală de la logica performanţei. Iar această pauză devine din ce în ce mai greu de „justificat” în zilele noastre. Poate că nu asistăm doar la un trend, ci la o schimbare de mentalitate. Hobby-urile nu au dispărut, dar s-au transformat. Unele sunt monetizate, altele sunt optimizate pentru vizibilitate, iar cele care rămân strict personale par aproape invizibile într-un spaţiu dominat de expunere.   

Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, După Afaceri Premium