Există o vorbă care spune că aceia care reuşesc în viaţă pornesc de jos, pornesc săraci, având o voinţă mai mare de a reuşi decât cei care au de toate şi nu au pentru ce să lupte.

Mircea Lucescu, cel mai de succes antrenor român de fotbal, a pornit sărac din punct de vedere material, iar acest lucru a dat naştere unei determinări, unei voinţe extraordinare de a reuşi. Nu a fost cel mai talentat fotbalist din generaţia lui, dar celelalte calităţi l-au propulsat mult mai mult.

Ion Ţiriac spune că a pornit sărac, în lipsuri mari, ceea ce l-a determinat să aibă o dorinţă de a reuşi mult mai mare. Se spune că dacă ar fi avut măcar jumătate din talentul lui Ilie Năstase ar fi ajuns mult mai sus în topul mondial al tenismenilor. Aşa cum se spune despre Ilie Năstase că, la ce talent ar fi avut el, dacă ar fi avut puterea de muncă a lui Ţiriac, voinţa lui, ar fi fost unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile.

În business se spune că aceia care vin din provincie în Capitală sau în oraşele mari au o voinţă şi o determinare mult mai mare de a reuşi în ceea ce fac, în primul rând pentru a nu se întoarce de unde au plecat.

Avem zeci şi sute de mii de astfel de exemple, de corporatişti, de antreprenori, de oameni de business care au pornit săraci şi au reuşit mult mai mult în viaţă, în carieră, în business decât cei care au pornit de altundeva mai sus.

Se spune că voinţa şi determinarea, rezilienţa, capacitatea de muncă şi de a răzbate bat inteligenţa pe termen lung.

Cei care au reuşit mai mult decât alţii nu au fost neapărat mai inteligenţi, ci pur şi simplu au avut o determinare şi o ambiţie mult mai mari de a reuşi, venite din „sărăcie”.

Totuşi, viaţa ne aduce în faţă multe alte exemple la polul opus.

Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, a răzbit – să câştigi campionatul în Grecia ca antrenor înseamnă mult – chiar dacă nu a pornit în viaţă „sărac”.

În procesele de recrutare, locul de unde vii, statutul social de la care porneşti reprezintă de multe ori criterii de selecţie, fiind preferaţi cei care vin de undeva dintr-o zonă mai săracă, pentru că se vor lupta să reuşească mai mult decât alţii.

Cineva care porneşte direct din Capitală sau dintr-un oraş mai mare are unde să stea, are confortul familiei, are sistemul de relaţii propriu al familiei. Cineva care vine din provincie,
dintr-un oraş mai mic, trebuie să muncească înzecit, trebuie să facă mult mai multe lucruri, trebuie să-şi pună mintea la contribuţie mult mai mult pentru a nu eşua, pentru că în caz contrar nu are o plasă de siguranţă, nu are pe ce să cadă.

La polul opus, de multe ori sistemul de relaţii la care are acces o familie poate susţine pe cineva să ardă etapele, să ajungă mult mai sus, să aibă rezultate mult mai bune.

Este o luptă între „sărăcie” şi „sistemul de relaţii” care poate să deschidă uşi mult mai rapid.

Mircea Lucescu a reuşit, în special în afara graniţelor, acolo unde nu avem un istoric extraordinar, pentru că a îmbinat sărăcia cu voinţa, determinarea şi cu abilitatea de a-şi crea de relaţii care, la un anumit moment, te ajută şi te susţin mult mai mult decât am putea crede.

Lumea corporatistă este un amestec între rezultate dar şi relaţii, networking, ipocrizie, capacitatea de a deschide uşi care să te susţină în carieră.

„Sărăcia” te ajută la începuturile carierei, îţi creează determinarea şi voinţa, dar cred că la un anumit moment, când trebuie să treci spre poziţiile superioare, ai nevoie de alte calităţi, de alte abilităţi, de capacitatea de a-ţi face relaţii care să te ajute să deschizi uşi.

„Sărăcia” este bună când eşti pe cont propriu, la început, când trebuie să răzbaţi de unul singur, dar odată ce ai ajuns la o masă, într-o încăpere, trebuie să dezvolţi alte calităţi. Sărăcia nu mai este de ajuns. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)