Într-un articol publicat recent de The Guardian, doomjobbingul este descris ca un cerc vicios al speranţei şi dezamăgirii. Acesta descrie obiceiul (nou) de a trimite aplicaţii la zeci sau chiar sute de joburi, într-un ritm alert, fără să personalizezi CV-ul sau scrisoarea de intenţie pentru fiecare rol, sau fără să citeşti prea bine lista de sarcini a acelui rol.

Fenomenul a fost comparat cu doomscrol­ling-ul şi etichetat ca „varianta din piaţa muncii”. Doomscrolling este deja un termen consacrat, prezent în dicţionare, şi descrie obiceiul de a petrece mult timp consumând online ştiri negative şi îngrijorătoare. În ultimele luni, şi termenul doomjobbing a început să câştige popularitate pe internet. Într-o postare publicată pe Instagram pe 22 mai, Cambridge Dictionary şi-a întrebat urmăritorii dacă doomjobbing ar trebui să devină un cuvânt nou inclus în vocabularul oficial. Cambridge ne oferă şi definiţia: activitatea de a căuta compulsiv prin anunţuri de angajare, fără un plan clar despre ce cauţi, deoarece te simţi anxios în legătură cu locul de muncă sau cu viitorul tău. Ne oferă chiar şi un exemplu: „În loc să îşi actualizeze CV-ul, şi-a pierdut timpul făcând doomjobbing, citind anunţuri de angajare la care nu avea să aplice niciodată”.

Poate că generaţiile anterioare au trecut prin experienţe similare, însă diferenţa este că astăzi concurenţa nu mai vine doar de la alţi candidaţi. Aplici alături de zeci sau chiar sute de persoane. CV-ul tău este filtrat de algoritmi înainte să fie văzut de un om. Unele roluri dispar, altele sunt automatizate, iar inteligenţa artificială schimbă deja modul în care companiile recrutează şi organizează munca. Aşadar, toată lumea e anxioasă, cu toţii vrem un job sigur – dar simţim că nu mai avem timp să aplicăm „ca la carte”.

Problema este şi că piaţa muncii începe să semene tot mai mult cu reţelele sociale. Dacă doomscrollingul înseamnă să consumi fără oprire ştiri negative până ajungi să crezi că lumea se prăbuşeşte, doomjobbingul înseamnă să aplici fără oprire la joburi până ajungi să crezi că nu eşti suficient de bun pentru niciunul dintre ele – pentru că de cele mai multe ori nu primeşti nici măcar un răspuns de refuz. În ambele cazuri, mecanismul este acelaşi: continui să „scrollezi” în speranţa că următorul lucru pe care îl vei vedea îţi va aduce linişte. Dar rareori se întâmplă asta.

Faptul că a apărut un cuvânt nou pentru această experienţă spune multe despre perioada în care trăim. În ultimii ani s-a discutat tot mai mult în spaţiul public despre termeni precum burnout, quiet quitting, revenge quitting, doomscrolling sau conscious unbossing. Toţi încearcă să descrie aceeaşi realitate: relaţia noastră cu munca, care s-a schimbat schimbat enorm de la pandemie încoace.

Îngrijorător este şi că doomjobbingul schimbă modul în care oamenii caută locuri de muncă. Conform Monster’s Doomjobbing Report, 48% dintre candidaţi nici măcar nu citesc integral descrierea unui job înainte de a aplica. Mai mult, aproximativ 16% petrec mai puţin de 30 de secunde analizând un anunţ, iar alţi 16% între 30 şi 60 de secunde. Cu alte cuvinte, aproape o treime dintre candidaţi decid dacă aplică la un job în mai puţin de un minut. Deci în loc să analizeze dacă rolul li se potriveşte, mulţi aplică rapid, sperând că măcar una dintre zecile de aplicaţii trimise le va aduce un răspuns favorabil.

Poate că cea mai mare ironie a doomjobbingului este că, deşi dintr-un unghi poate părea un comportament productiv şi ambiţios – să aplici la multe joburi – în realitate este alimentat de anxietate. Acum pare că fiecare caută un alt job mai bun pentru că ne este teamă. Teamă că salariul nu va mai fi suficient. Teamă că industria în care lucrăm se schimbă prea repede. Teamă că locul nostru de muncă nu va mai exista peste câţiva ani. Teamă că AI-ul va conduce lumea. Poate pare puţin exagerat, dar când vorbeşti cu oamenii din jurul tău îţi dai seama că discuţiile duc mereu spre aceste lucruri.    

Oana Ioniţă este Social Media Manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium