Trump dinamitează acordul comercial cu UE şi anunţă că va impune tarife de 25% pentru maşinile europene. „De săptămâna viitoare voi creşte tarifele pentru maşinile şi camioanele venite din UE în Statele Unite”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 01 mai 2026 8 afişări

Trump dinamitează acordul comercial cu UE şi anunţă că va impune tarife de 25% pentru maşinile europene. „De săptămâna viitoare voi creşte tarifele pentru maşinile şi camioanele venite din UE în Statele Unite”

Preşedintele Donald Trump a declarat că va majora tarifele vamale pentru maşinile şi camioanele importate din Uniunea Europeană la 25%, susţinând că blocul european nu a respectat pe deplin un acord comercial negociat cu SUA, notezază Bloomberg.

„Sunt bucuros să anunţ că, având în vedere că Uniunea Europeană nu respectă acordul comercial, de săptămâna viitoare voi creşte tarifele pentru maşinile şi camioanele venite din UE în Statele Unite”, a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale. „Tariful va fi de 25%”.

El a precizat că noile taxe nu se vor aplica vehiculelor produse în fabrici din SUA: „Este pe deplin înţeles şi convenit că, dacă produc maşini şi camioane în fabrici din SUA, NU vor exista tarife”.

Măsura ar putea afecta în special Stellantis, care importă în SUA modele Alfa Romeo, Fiat şi Maserati din Europa. Acţiunile companiei au scăzut cu până la 3,6% la New York.

În schimb, unii producători europeni majori, precum Volkswagen AG, Mercedes-Benz Group AG şi BMW AG, au deja fabrici de asamblare în Statele Unite.

Decizia lui Trump reaprinde tensiunile comerciale cu Uniunea Europeană, în contextul în care războiul din Iran şi creşterea preţurilor la energie pun presiune suplimentară pe economia globală.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
trump,
ue,
masini,
vehicule,
tarife,
taxe
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.