Când sunt vremuri bune şi bani, bugete, investiţii de făcut, când trebuie neapărat să angajeze oameni şi mai ales rapid, companiile pun oamenii pe primul loc: campanii de marketing, facilităţi peste facilităţi, bonusuri, fără ei nu se poate, fără ei nu se mişcă lumea etc.

Când vremurile se schimbă şi devin grele, când companiile trebuie să facă restructurări sub presiunea acţionarilor, sub presiunea pieţelor bursiere, oamenii/angajaţii nu mai sunt pe primul loc, aşa că sunt printre primii care trebuie să fie reduşi; costurile salariale trebuie să scadă imediat şi mai ales numărul de oameni, care pentru firmele listate la bursă este un indicator la care se uită toţi analiştii şi investitorii.

Chiar dacă firma are profit, şi chiar de multe ori câştigurile sunt la cel mai înalt nivel, dacă vremurile sunt altele, dacă acţionarii decid, numărul de salariaţi/angajaţi trebuie să se reducă.

Când companiile au probleme, sindicatele, autorităţile locale, politicienii şi nu în ultimul rând angajaţii discută salvarea joburilor, adică a angajaţilor.

De partea cealaltă, conducerea executivă, acţionarii, băncile, finanţatorii şi nu în ultimul rând pieţele bursiere discută despre prezervarea/stabilizarea businessului, despre marje, despre profituri, despre valoarea bursieră a companiilor.

Iar aici ei câştigă.

Aşa este mersul lumii de astăzi şi de fapt nu a fost niciodată altcumva.

Petrom, cea mai mare companie din România, a avut, cred, una dintre cele mai mari restructurări ale unei companii mari când, în mai bine de un deceniu, a trebuit să reducă numărul de angajaţi de la 40.000 la sub 10.000. În acelaşi interval profitul a crescut de cinci ori.

Faptul că o firmă face profit, poate cel mai mare profit din istoria ei, nu înseamnă că nu poate să facă reduceri de personal, revizuirea organigramelor etc.

Americanii sunt extrem de pragmatici, şi când rezultatele, profiturile sunt sub aşteptările analiştilor, sub aşteptările pieţelor bursiere, sub aşteptările băncilor de investiţii, conducerea executivă, CEO-ul trebuie să acţioneze, iar primul lucru pe care îl anunţă este câţi oameni trebuie să dea afară.

Istoria corporatistă ne arată că, cel puţin pentru companiile listate la Bursă, dacă nu dai afară angajaţi, pieţele, cei care investesc în acţiunile tale, te pedepsesc imediat.

Toată retorica de marketing pentru angajaţi este aruncată la coş.

Toată lumea vorbeşte acum despre digitalizare, despre AI, dar toate aceste noi instrumente nu înseamnă o creştere a veniturilor, ci o reducere a cheltuielilor pentru creşterea productivităţii.

AI-ul schimbă lumea sub ochii noştri schimbând companiile, procesele operaţionale prin reducerea costurilor şi a numărului de angajaţi.

Întotdeauna profitul va fi mai important decât angajatul, pentru că astfel este mersul lumii corporatiste de astăzi.

Şi trebuie să fim de acord că firmele, că economiile trebuie să se schimbe în permanenţă ca să nu rămână blocate în trecut.

General Electric, cea mai mare companie americană din secolul XX, a fost aproape de faliment în secolul XXI şi a fost nevoită să fie spartă în bucăţi, a fost nevoie de reduceri masive de personal, a fost nevoie de vânzarea sau reinventarea unor businessuri pentru ca General Electric să reziste în continuare, fie şi sub forma unei companii mult mai mici.

Chiar şi Amazon, Microsoft, Facebook, Google îşi restructurează organigramele, dau afară divizii întregi dacă lucrurile nu merg bine, chiar dacă profiturile lor sunt la cel mai ridicat nivel din istorie.

În acest moment, marile corporaţii vor să aibă de-a face cu cât mai puţini angajaţi, chiar dacă ar avea bani să plătească un număr dublu de oameni. În corporaţie este vorba despre business, despre rezultate, despre marje în final, şi mai puţin despre angajaţi.

Într-o lume tehnologică care se schimbă de la o zi la alta, marile companii, dar nu numai, nu sunt legate de numărul de angajaţi, ci de creşterea sau menţinerea businessurilor. Angajaţii trec pe locul zece. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)