Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Fotbal, nutriţie şi cultura de organizaţie

Postat la 14 mai 2015 288 afişări

Nu cred că mai este cineva care să nu se priceapă la fotbal (sau, mai nou, la tenis), la nutriţie (în special la cea vegană), iar avansaţii se pricep cu siguranţă şi la vaccinuri. În lumea organizaţională, una dintre priceperile mari este însăşi cultura de organizaţie şi se pricep la ea mai ales nonspecialiştii de resurse umane. Toată lumea ştie cum stă treaba când vine vorba despre cultură, toată lumea ştie ce trebuie să facă ceilalţi şi toată lumea are o explicaţie atribuită oricui mai puţin sieşi dacă este ceva în neregulă legat de cultură.

Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Fotbal, nutriţie şi cultura de organizaţie

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)


Despre cultura de organizaţie sănătoasă se vorbeşte cam la fel cum se vorbeşte despre sănătate, mai degrabă în truisme: e bine să fii sănătos, e bine ca oamenii să se comporte constructiv, încrederea şi cooperarea sunt ingredientele cheie, iar, dacă nu le ai, nu ai cultură. Sau dacă le vorbeşti oamenilor despre încredere şi cooperare li se pare că aud lozinci. Sănătatea este şi ea o lozincă în urechile lor - mai ales că nu există timp să te preocupi de toate cele câte sunt de făcut. Culmea este că nici în sport, nici în medicină, nici în mediul organizaţional nu există o altă lozincă, există doar performanţă, iar aceasta este o responsabilitate, nu o lozincă.

Oriunde performanţa nu este percepută ca o responsabilitate, nici măcar ca o treabă de făcut nu ajută să fie percepută, acolo orice abordare profesionistă a subiectului pare un clişeu. Oamenii din aceste organizaţii ştiu ei cel mai bine cum-e-treaba-cu-cultura: răcneşti de două ori la ei şi imediat se fac constructivi. Şi se fac, doar că, în definiţia celor care răcnesc, constructiv este cel care face ce spune el. La fel cum şi în organizaţiile cu oameni nederanjaţi de nimic, şeful este constructiv dacă îi lasă în pace. Este cam ca în ”Hoţul strigă: Hoţul!”, doar că pe dos, cine spune că ştie, fix acela nu ştie. Pentru că unealta de măsură este simplă: a şti presupune înţelepciune, nu doar inteligenţă, şi, dacă oamenii inteligenţi îşi mai măsoară din când în când inteligenţa, oamenii înţelepţi nu ţin niciodată să îşi măsoare înţelepciunea. Ei ştiu că, atunci când o vor măsura, nu o vor găsi.

Există aşadar organizaţii sănătoase, impecabile, şi există oameni sănătoşi, chiar sănătoşi tun, dar ei toţi fac ceva ca să fie astfel, dincolo de moştenirea genetică (pe care, dacă o au, o preţuiesc proactiv, cu certitudine nu o tratează ca pe un dat). Ce au în comun este faptul că responsabilitatea faţă de sine este unealta principală de lucru. 

Pe de altă parte, atât oamenii care nu sunt sănătoşi tun, cât şi organizaţiile în care nu vrea nimeni să lucreze vor supravieţui şi vor livra şi nişte rezultate. Vor livra rezultate, dar nu vor livra performanţă, adică rezultate bune după rezultate bune, constant, obţinute datorită efortului susţinut, nu datorită norocului sau contextului. 

Nici cultura constructivă, nici sănătatea nu sunt lozinci. Oamenii sănătoşi se caută şi se preocupă de sănătatea lor, nu o tratează ca pe un dat. Organizaţiile constructive ştiu că mereu mai este ceva de făcut care le va aduce mai multe beneficii şi mai mult succes şi vor căuta proactiv acel ceva (în interiorul sau în afara organizaţiei), fără a veni cu explicaţii defensive de tipul: la noi e altfel, în industria noastră nu se poate, toată lumea face aşa, dacă aş avea eu bugetul companiei x…, în locul lui y şi eu aş fi reuşit.

Cultura constructivă se măsoară, se caută, se proiectează, se conduce. Ea se identifică de la organizaţie la organizaţie, aşa cum şi sănătatea este diferită de la om la om. Constructiv, la fel ca şi sănătos, înseamnă funcţionarea la parametrii optimi ai entităţii respective, utilizarea la maximum a potenţialului. Subutilizarea sau suprautilizarea este primul indiciu de neconstructivism pentru cultura unei organizaţii. Iar a identifica potenţialul şi a-l livra înseamnă performanţă, şi asta nu este nici lozincă, nici ceva uşor de făcut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Opinie,
Iuliana Stan,
Human Synergistics
/opinii/opinie-iuliana-stan-human-synergistics-fotbal-nutritie-si-cultura-de-organizatie-14262371
14262371
comments powered by Disqus
ZF.ro
Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Sonia Năstase, executivul care conduce activitatea locală a Nespresso, este şi fericita „mamă“ a două animale de companie, ambele adoptate, Figaro şi Bella. "Un căţel sau o pisică sunt prieteni de nădejde pe viaţă, garantat!“ Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Sonia Năstase, executivul care conduce activitatea locală a Nespresso, este şi fericita „mamă“ a două animale de companie, ambele adoptate, Figaro şi Bella. "Un căţel sau o pisică sunt prieteni de nădejde pe viaţă, garantat!“
Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj, îl are pe rotweillerul Rex. „Rotweiller este o rasă inteligentă, puternică, de pază, dar şi de companie, şi am ştiut că este rasa care mi se potriveşte cel mai bine"
Mediafax
Restricţii ridicate pentru vacanţa la mare. Anunţul Guvernului Restricţii ridicate pentru vacanţa la mare. Anunţul Guvernului
ANALIZĂ: De ce se mută protestele din SUA în Europa. „Prăbuşirea economică s-a repercutat în buzunarul celor săraci”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură Ministrul Economiei, despre poza din biroul lui Ludovic Orban: Servisem ceva atunci, o prăjitură
PSD, ALDE şi Pro România, tot mai aproape de o alianţă electorală
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Masca, simbolul impus al fricii pandemice COMENTARIU Valeriu Suhan Masca, simbolul impus al fricii pandemice
COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.