Am aflat de Elena Filatova de pe unul din cele doua forumuri de motociclisti pe care sunt inscris. Acolo fauna nu este tocmai dusa la biserica, fiind vorba de motociclisti care au primit macar odata botezul asfaltului patriei, fie din vina lor fie a partenerilor de trafic; este, in acelasi timp, o comunitate corecta, ironica, realista, cu capul pe umeri.

Lista de discutii care vorbeste de tanara ucraineanca a fost neobisnuit de sobra: comentariile au fost de genul "s-a strans carnea pe mine" si "am ramas fara cuvinte". Elena Filatova traieste in Kiev si este pasionata de istorie, de gatit, de munca ei, de site-ul ei de pe Internet (www.

elenafilatova.com) si de motociclete. Are un Kawasaki Big Ninja ZX-11 la mana a doua; motocicleta este o masina puternica, de 1.100 cc si 147 de cai putere, care ar pune in incurcatura multi baieti si care alearga... sa zicem ca repede.

Elena Filatova alearga cu motocicleta ei in zona moarta care inconjoara centrala nucleara de la Cernobil. Nu este un gest gratuit si infantil, cum repede ar categorisi unii: foloseste un contor Geiger, iar tatal ei, specialist in fizica nucleara, a invatat-o cum si de ce trebuie sa se fereasca - radiatia s-a concentrat in plante, dar nu in asfalt, astfel incat calatoria este posibila. Zona moarta se afla la 130 de kilometri de casa ei si ii ofera, spune ea, drumuri libere, peisaje frumoase si liniste.

La 20 de ani de la accident, Elena este singura legatura a lumii cu orasul Pripiat, aflat in imediata apropiere a centralei, si cu satele din Ucraina si Bielorusia, astazi parasite. Pozele si filmele pe care le-a facut acolo sunt intr-adevar impresionante, chiar daca nu au fost realizate cu o mana de maestru: case abandonate, parcul de distractii, monumente inutile, masini de pompieri sau barje abandonate pe rau, rarele animale salbatice care mai traiesc in atmosfera contaminata. A adunat in timp o mica arhiva, pe site-ul Elenei se afla triste secvente video si fotogafii ale unei lumi care isi va reveni abia peste 600 de ani: pot fi vazute secvente din Pripiatul de dinainte de accident, un oras unde au trait oameni, care au muncit, au iubit, au urat sau s-au scarpinat. Multi au murit repede, nevinovati, si mai multi s-au imbolnavit si vor muri nevinovati. Si mai multe poze arata orasul de dupa.

Poate cel mai relevant film din arhiva Elenei este cel cu inregistrarea buletinului de stiri al televiziunii sovietice in care s-a anuntat accidentul. Cu generic cu tot 14 secunde de film in care o voce seaca a zis ca a avut loc dar se lucreaza si ca s-a format o comisie... 14 secunde pentru 600 de ani.

Site-ul Elenei Filatova a fost pentru mine mai convingator decat orice grup de activisti Greenpeace aninati cu lanturi cine stie pe unde in lumea asta. Problema mea nu sunt centralele nucleare in sine, ci cei ce manuiesc destine umane, care administreaza, sunt cei care ajung sa conduca direct sau indirect natii si care la un moment dat ar trebui sa spuna ceva mai mult de 14 secunde.

Atunci, celor care conduceau Uniunea Sovietica nu le-a pasat de ce se intampla cu oamenii; parada de 1 mai din Kiev trebuia sa se tina, chiar la un nivel al radiatiilor de zeci de mii de ori mai mare decat cel normal. Acum spunem ca democratia a schimbat fata lumii si ne simtim in siguranta. Distanta intre siguranta si nesiguranta este de o fractiune de secunda si nu ne apartine, poate fi vointa naturii, a Celui de Sus sau a altcuiva de sus.

Responsabilitatea sociala este a tuturor, dar in special a celor ce pot lua decizii. Responsabilitatea sociala este, in opinia mea, manevrarea maselor mai mult decat sa racneasca extaziate la finalul unui meci de fotbal, este siguranta si stabilitate, o frantura de secunda pentru fiecare ultim necajit de undeva sau, ca sa trecem la chestiuni mai concrete, ceva mai mult decat simpla contabilitate bugetara, un nivel de trai decent, un nivel al somajului realist, asta ca sa pastram uvrierul vioi, o dupa-amiaza libera in parc, da’ libera. Asta cu riscul de reducere a popularitatii. Pentru ca asa este corect.

Responsabilitatea mea sociala nu include, de exemplu, condusul in conditiile unei balonari cauzate de apa plata cu lamaie. Nu stiu in ce masura sunt constienti cei de sus de aceasta; de multe ori se pare ca nu si ca in sufletele lor unitatile de masura sunt asezate otova. Ii rog sa rezerve cinci minute din timpul lor personal pentru Elena Filatova si poate unitatile de masura se vor indrepta.

Trebuie s-o contrazic pe Elena: peisajul este chiar urat. Si la Cernobil.